Bătălia pentru instaurarea dictaturii medicale având ca pretext o nouă pandemie, de oricare ar fi ea, începe să se înteţească. Semn că din nou, ni se pregăteşte o nouă încuiere în case care să ne anihileze voinţa de a fi liberi, de a ne comporta ca nişte oameni normali, aşa cum am făcut-o până în urmă cu doi ani.
Bill Gates se întreba în recenta sa carte, dacă suntem pregătiţi să facem faţă unei noi pandemii. Mai mult, aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu doi ani, când a fost simulată o pandemie de coronavirus, cu consecinţele ei, după care s-a năpustit pe bune peste toată lumea, în urmă cu două săptămâni a fost simulată o pandemie de variola maimuţei.
După care, brusc, au şi apărut câteva cazuri la om. Apoi, ca din întâmplare, un şofer nepriceput a făcut un accident cu o maşină. Dar nu una oarecare, ci o maşină care transporta… maimuţe pline de variolă, folosite pentru cercetare. Patru dintre ele, nu au fost găsite nici până în ziua de azi, ceea ce este un pericol iminent de transmitere a bolii, în cazul în care maimuţele evadate apucă să se împerecheze cu oamenii. Pentru că deocamdată, transmiterea variolei maimuţei nu se face decât pe cale sexuală sau prin contact prelungit între două trupuri, dintre care unul infectat, să li se amestece bine transpiraţia.
Dar sunt mai mult decât sigur că noul virus, al variolei maimuţei, planificat să ia locul coronavirului pangolinului, va suferi urgent mutaţii care îl vor face să se transmită de la om la om, cu repeziciune, pe orice cale. Inclusiv aeriană. Aşa că, alte măşti luate la suprapreţ, alte vaccinuri luate pe contracte secretizate câte un secol, făcute pe repede înainte şi ale căror efecte secundare imediate sau în timp nu se cunosc. Dar, mai ales, un nou lockdown, care să facă oamenii să-şi iasă din minţi. Deocamdată, nu există o statistică a sinuciderilor, depresiilor, violenţelor domestice, de multe ori cu consecinţe catastrofale, determinate de închiderea obligatorie a oamenilor în case.
În comentariile la opiniile mele publicate aici, am băgat de seamă că apare, ca un leit-motiv, o întrebare dureroasă, care de fapt este o constatare dureroasă: „Şi ce putem face noi, oamenii de rând”!? N-aş vrea acum să vă citez teribilele versuri ale lui Mihai Eminescu: „De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere? Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.” (Împărat şi proletar). Voi fi, desigur, catalogat drept securist, comunist şi altele asemenea, de toţi cei pentru care Eminescu este o stradă din Bucureşti unde se afla cârciuma „Şarpele Roşu” în care cântau lăutarii până dimineaţa.
Vreau să vă dau însă câteva exemple, care arată că se poate. Că nu doar oamenii de rând încep să se revolte împotriva dictaturii sanitare şi a demenţelor exprimate la ultima întâlnire a bogaţilor sociopaţi de la Davos. Pe aceşti oameni, profesionişti care nu au vrut să-şi vândă conştiinţa, trebuie să-i apărăm. Să le ascultăm părerile şi, foarte important, să-i obligăm pe cei care astăzi vor să ne transforme în altceva decât oameni, să nu-i mai hărţuiască. Să nu-i mai pedepsească. Noi, oamenii de rând, neprofesionişti, dar care, la nivel de bun simţ, ne dăm seama la modul intuitiv că se petrece ceva rău cu noi, că se pune la cale ceva împotriva noastră, avem nevoie de elite, de profesionişti, care să ne explice acest rău şi, mai ales, care să ne arate cum să-l combatem. Cum să redevenim oameni normali.
Pandemiile acestea succesive cu care vor să ne bage pumnul în gură, pot fi combătute de medici. De medici adevăraţi, care nu şi-au vândut conştiinţa şi care au rămas credincioşi Jurământului lui Hipocrate.
Zilele trecute, la Colegiul Medicilor Argeş a fost chemată pentru a fi aspru judecată, în fapt, pentru a fi intimidată şi, eventual anihilată, doamna doctor Geanina Hagimă. Colegiul din Argeş nu făcea de capul lui acest lucru. Ci executa, umil, ordinul venit de sus, de la Colegiul Medicilor din România. Doamna doctor trebuia judecată aspru pentru faptul că participase la manifestaţii anticovid, că îşi exprimase neîncrederea în eficienţa vaccinurilor, că fusese adică o voce de profesionist care exprima temerile majorităţii românilor.
Doamna doctor vine şi cu un argument extrem de solid: numărul morţilor oficial de covid. Care variază nepermis, de la un judeţ la altul: „O constatare foarte interesanta și gravă în același timp, care trebuie sa ridice multe întrebări și la care este extrem de important să obținem o explicație, este reprezentată de variațiile inacceptabil de mari a mortalității prin covid între diferitele județe ale țării în anul 2020, așa cum putem observa din datele expuse în raportul CNSISP – INSP. Cum se poate explica diferența de mortalitate prin COVID, foarte mare în Sibiu – 144,5 la 100.000 locuitori, Hunedoara de 145,4 la 100.000 locuitori, Mureș de 122.9 la 100.000 locuitori și de doar 3,7 la 100.000 de locuitori în Timiș, de 6,2 la 100.000 locuitori în Mehedinți, de 14 la 100.000 locuitori în Olt, de 22,5 la 100.000 locuitori în Buzău? Cum este posibil ca mortalitatea prin aceasta boala sa fie de 40 de ori mai mare într-un județ față de altul? Cum se poate explica mortalitatea de 78,8 la 100.000 de locuitori în București, capitala științei românești, mai mare decât în 50% din județele țării?” – a declarat doamna doctor pentru publicaţia ErostOnline.
Ca şi când covidul era mai puternic în unele judeţe, iar în altele mai slab.
În loc de răspuns, doamna doctor Geanina Hagimă a primit o convocare la Colegiul Medicilor Argeş, pentru a fi sancţionată.
Să nu credeţi că numai la noi s-a întâmplat aşa. În Franţa bunăoară, profesorul de microbiologie Didier Raoult, directorul Institutului spital universitar de boli infecţioase mediteraneene din Marsilia a susţinut imediat ce a început pandemia că virusul poate fi tratat cu succes cu hidroxiclorochină. I s-au interzis cercetările. Încăpăţânat, excentricul specialist de talie mondială a continuat, dovedind că ceea ce a descoperit el, adică o combinaţie între hidroxiclorochina şi azitromicină este extrem de eficientă împotriva virusului.
Rezultatele erau evidente şi nu puteau fi combătute. Pacienţii de la spitalul condus de profesor se vindecau pe bandă rulantă, aplicându-li-se tratamentul său. Atunci, parcă am fi fost în România, au găsit altceva cu care să-l anihileze. A fost acuzat pentru un presupus "experiment sălbatic împotriva tuberculozei", desfăşurat cu ceva ani în urmă, în 2017, care ar fi "provocat la mai mulţi pacienţi, inclusiv la un minor, complicaţii grave”. Observaţiile şi acuzaţiile nu au apărut într-o revistă de specialitate, ci pe site-ul de ştiri Mediapart, care citează câţiva angajaţi ai institutului, căci nemernici care să răspundă comenzilor şi cozi de topor, nu sunt numai la noi. Până la urmă, acuzaţiile s-au dovedit a fi nefondate şi profesorul a rămas directorul institutului.
Un an mai târziu, apariţia antiviralelor îi dădea dreptate. Combinaţia profesorului Didier Raoult era câştigătoare. Este însă un nume prea mare în medicina mondială, pentru a fi dat şi el cu capul de pereţi de un biet colegiu al medicilor şi speriat sau anihilat.
Un alt exemplu vine din partea cealaltă a lumii. Din Africa de Sud. Medicul Angelique Coetzee, președinta Asociației Medicale din Africa de Sud și medic generalist în Pretoria, cea care a descoperit tulpina Omicron şi a afirmat în „The Thelegraph” că este aproape inofensivă şi fragilitatea ei, deşi este foarte contagioasă, anunţă sfârşitul pandemiei de coronavirus, şi-a făcut curaj şi a declarat un an mai târziu: „Mi s-a spus să nu declar public că este o boală uşoară”! După care au fost inclusiv ameninţaţi, ea şi familia.
Şi exemplele pot continua.
Aşa că a venit vremea să nu ne mai întrebăm ce putem face, noi, oamenii de rând? Avem! Există elite care sunt de partea noastră. De curând am intrat în posesia unui document excepţional. O decizie a unui judecător român cu capul pe umeri, care a dat o sentinţă împotriva ordinelor venite de sus. Un judecător cu conştiinţă. Motivarea sentinţei este nimic altceva decât un rechizitoriu crunt la adresa pandemiei de Covid şi a celor care ne-au vârât în ea.
Aşadar, sunt medici. Aşadar, sunt magistraţi. Toţi nevânduţi. Oameni care au conştiinţă. Oameni care cred, ca şi noi, în normalitate. Nu mai trebuie decât ca noi să cerem ca la toamnă să nu mai fim închişi din nou în case pentru că maimuţa cu fundul roz s-a împerechiat cu pangolinul cu coroană şi pelicanul cu gâlci şi să fim iar târâţi, noi şi copiii noştri, la vaccinare.