Mafia asiatică din România a fost încolţită de procurorii DIICOT
- Virgil Burl ă
- 2 august 2011, 12:58
Capul reţelei, Hoa Le Duc, a fost arestat în urmă cu un an într-un alt dosar. În mai, el a fost eliberat. Instanţa i-a permis să părăsească ţara şi el ar trebui să se întoarcă în România până joi
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiuni lor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată doi vietnamezi şi un chinez, acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală, după ce nu au înregistrat în evidenţa contabilă activitatea a două firme pe care le cotrolau. În numai un an, prejudiciul adus statului de cele două firme se ridică la 4,18 milioane lei. Aceleaşi personaje, în perioada 2006 – 2010, au scos din ţară 400 de milioane de dolari! Potrivit rechizitoriului, cei trimişi în judecată nu se cunoşteau între ei. În schimb, vorbeau la telefon şi schimbau scurte mesaje pe internet. Astfel, pentru a primi bani din România, membrii reţelei trimiteau o fotografie în format .jpg, denumirea acesteia fiind salvată cu un anumit număr. De exemplu, "32 jpg" reprezenta un cod care era înmulţit cu o mie pentru a rezulta valoarea dispoziţiei de plată, după ce banii erau trecuţi peste graniţă. Facturile pentru mărfurile din China trebuiau completate de furnizori, dar ele erau falsificate la Bucureşti şi ajungeau la Constanţa prin intermediul unei firme de transport la care soţia lui Le Duc, Mariana, este acţionar majoritar. Personaje sus-puse Banii rezultaţi din afacerile chinezilor din "Dragonul Roşu" erau colectaţi de QinPing, Zheng Weiming şi Eugen Cristian Gheorghe. Ulterior, prin intermediul lui Cristian Enache şi Nicolae Zincă, erau aduşi la biroul lui Hoa Le Duc. Acesta din urmă "este unul dintre cei mai vechi cetăţeni vietnamezi din România, fiind preşedintele Aso ciaţiei Oamenilor de Afaceri Viet namezi din ţara noastră. Zheng Weiming este un om de afaceri din China, fiind membru al unei importante familii din această ţară, care are afaceri în România, respectiv familia Zheng. Această familie are un rol esenţial în dezvoltarea Complexului Comercial Dragonul Roşu, membrii acesteia fiind asociaţi în cadrul societăţii ce a dezvoltat acest complex", se arată în rechizitoriul procurorilor. Odată ajunşi la Le Duc, banii erau ambalaţi în pachete de câte 30.000 de dolari sau euro. Cel care coordona transportul sumelor în afara ţării este vietnamezul Ngo Trong Tu. Astfel, când era anunţat că a fost strânsă o sumă care să justifice un transport, îl contacta telefonic pe basarabeanul Vasily Badika. Acesta se deplasa până la Galaţi, unde se întâlnea cu Enache şi Zincă şi prelua pachetele de valută. Ulterior, banii erau transportaţi în maşina lui Badika peste graniţa dintre România şi Republica Moldova. Odată ce pachetele ajungeau pe teritoriul Republicii Moldova, Ngo Trong Tu îi trimitea lui Badika un SMS cu numărul de telefon al persoanei care trebuia să treacă banii în Ucraina. După ce banii erau plasaţi peste graniţă de cetăţeanul basarabean, acesta îi preda lui "Serioja", cel care se ocupa de transportul sumei pe teritoriul Ucra inei. Mesaje codificate De exemplu, pe 16 ianuarie 2010, Ngo Trong Tu transmite mesajul "0.05 + 0.39". "Suma ce a fost spălată prin acest transport se obţine prin înmulţirea datelordinmesajcu "1.000.000". Astfel, au fost scoase în afara ţării, în mod ilegal, sumele de 50.000 euro şi 390.000 dolari", se mai arată în rechizitoriu. Sechestru pe zeci de terenuri Procurorii i-au pus vietnamezului Hoa Le Duc sechestru asigurator pe o serie de bunuri, printre care un teren de 12.500 metri păraţi din comuna Găneasa, Ilfov, două spaţii comerciale, un teren de 1.000 metri pătraţi din Voluntari, pe 35.000 metri pătraţi din Pantelimon, pe 25.000 metri pătraţi teren arabil în Găneasa, pe 75.000 metri pătraţi în aceeaşi localitate, pe un alt teren de 1.500 mp din Voluntari, pe 2.375 metri pătraţi din aceeaşi localitate, pe 15.000 metri pătraţi din Ştefăneştii de Jos, pe 13.000 metri pătraţi din comuna Afumaţi şi pe un teren din Bucureşti. Pe parcursul cercetării penale, vietnamezul nu a făcut nicio declaraţie şi nu a recunoscut acuzele procurorilor. Hoa Le Duc este aşteptat în ţară În anul 2006, Hoa Le Duc a scos din ţară 83 de milioane de dolari. În perioada 2007 – 2010, aceeaşi organizaţie a "externalizat" 273 de milioane de dolari şi 33 de milioane de euro. În urmă cu un an, Hoa Le Duc a fost trimis în judecată, fiind arestat într-un alt dosar şi acuzat de infracţiuni similare. Pe 12 mai anul acesta, după mai multe cereri respinse, Tribunalul Bucureşti a dispus eliberarea acestuia. Mai mult, judecătorii i-au permis să părăsescă ţara pentru zece zile. Potrivit deciziei, Hoa Le Duc ar trebui să se întoarcă în România până joi. Drumul milioanelor de dolari către China trecea pe la Galaţi Anul trecut, pe 17 februarie, în punctul de trecere a frontierei ,,Galaţi Rutier", Vasile Badika a fost oprit de poliţiştii judiciari şi i s-au găsit în maşină douăsprezece pachete cu bani, nouă a câte 30.000 de dolari şi alte trei pachete care conţineau, în total, 200.000 de euro. "Deoarece sumele în cauză erau foarte bine ascunse, în locuri special amenajate în autoturismul folosit de Badika, la prima percheziţie a autoturismului în cauză au fost identificate doar patru pachete a câte 30.000 de dolari. În urma audierii lui Nicolae Zincă şi a lui Badika, a rezultat că în autoturism mai erau ascunse alte opt pachete, astfel că, la percheziţia efectuată ulterior, au fost identificate aceste pachete, respectiv cinci a câte 30.000 de dolari şi trei pachete a 200.000 de euro", se arată în rechizitoriul anchetatorilor. Prin această metodă, în numai o lună, afaceriştii au scos din ţară, prin intermediul a şase transporturi, 921.000 de euro şi 1.780.000 de dolari. Comision de "cărăuş": 500 de euro şi 675 de dolari Pentru fiecare transfer efectuat, Badika primea un procent din suma transportată, în acest caz fiind vorba de 500 de euro şi 675 de dolari. Gruparea organizată de Le Duc nu ducea banii până în China. Înainte de fiecare transport, Ngo Trong Tu transmitea unei persoane neidentificate, care folosea un număr din Ucraina, un mesaj codificat, în care se comunicau sumele de bani ce urmează a fi transferate. Banii ajungeau în conturile personale După ce valuta ajungea în Ucraina, acesta era introdusă în sistemul bancar. Folosind Baltik Internaţional Bank din Letonia, indivizi necunoscuţi transferau sumele în conturile dorite. Se realizau astfel cele trei etape ale procesului de spălare a banilor: "plasare, stratificare şi integrare, fapt ce făcea imposibil de stabilit o legătura între locul (contul) în care ajungeau în final şi sursa de provenienţă", precizează documentele procurorilor.