Lumini și umbre peste Consiliul Păcii, model Donald Trump

Sursa foto: Arhiva EVZ

Într-o coregrafie de tip hollywoodian, marca Trump – cu vedete aproape de nivelul celor de la decernarea premiilor Oscar – președintele a deschis, săptămâna trecută, a doua mare reuniune a Consiliului pentru Pace, la Washington. Deocamdată, între adeziuni selective, scepticism european și temeri legate de construcția unui format alternativ Națiunilor Unite, Donald Trump vrea să conducă anevoiosul proces de stabilizare și reconstrucție a Fâșiei Gaza.

Este doar o etapă. Trump privește mult mai departe, în viitor, desigur. Acum vrea să demonstreze credibilitate politică și capacitate personală de a mobiliza comunitatea internațională, sau o parte a ei, în jurul unui proiect de anvergură aflat în atenția întregii lumi. Pentru el, Gaza este o oportunitate.

Ca să te ocupi de Gaza îți trebuie viziune și ... curaj

Trebuie să recunoaștem că planul lui The Donald pentru Gaza este unicul pe masa de lucru a elitei politice mondiale. ONU, UE, BRICS și alții pe care nu are rost să-i enumăr s-au ținut departe de un proiect care le depășea posibilitățile reale, din varii motive. Vorbe au fost și vor fi, dar fapte au venit doar dinspre Casa Albă.

Dacă Trump va despica apele ca Moise și va merge impetuos înainte cu proiectul, vom vedea. Dacă se va împotmoli, liedership-ul politic și diplomatic american va avea de suferit ani la rând. În rândurile de mai jos, voi analiza Consiliul lui Trump din altă perspectivă decât cea utilizată de comentatorii evenimentului de la Washington, încercând să răspund la unele dintre problemele și întrebările enunțate mai sus.

Consiliul pentru Pace și competiția cu China

Privită prin prismă geopolitică, configurația Consiliului Păcii reflectă – pe lângă planul Gaza, în discuție – și o încercare de a se crea un gen de ,,cordon sanitar’’ sau un bloc de (contra)influență prin care să se supravegheze inițiativele materiale ale Chinei legate de proiectul Belt & Road, cunoscut sub numele de ,,Drumul Mătăsii’’.

Printre semnatarii actului de naștere al Consiliului pentru Pace se numără state din Asia centrală și de sud-est favorabile Chinei – cu unele excepții - cel puțin până acum: Kazahstan, Uzbekistan, Mongolia, Pakistan, Indonezia, Vietnam. Extinzând baza de analiză, observăm că acest ,,brâu frumos’’ se întinde, de fapt din Maroc până în inima Asiei și Strâmtoarea Malacca. Judecând tranzacțional și geopolitic, vorbim de o suprapunere de efecte peste rutele strategice în care China a investit miliarde.

Tranzacții, petrodolari și persoane competente

Continuând raționamentul de mai sus, se naște întrebarea: Ar putea apărea alternative la investițiile chineze fară a se face apel la fonduri americane? Răspunsul nu poate fi decât pozitiv și oglindește capacitatea tranzacțională a lui Donald Trump. Consiliul său nu este doar un forum politic, ci și financiar.

Depășind arealul geografic în discuție, observăm că prin atragerea unor state bogate din Golf – Arabia Saudită, EAU, Qatar – și implicarea unor figuri de mare suprafață în managementul investițional – S. Witkoff, J. Kushner, chiar Tony Blair – Trump propune un nou model de reconstrucție și investiții.

Gaza este un proiect pilot. În viitor, se va intra în competiție directă cu finanțările Beijingului, dar cu persoane competente și banii altora.

Și Moscova privește Consiliul cu suspiciune

Beijingul a refuzat invitația de a se alătura Consiliului, catalogându-l drept ,,tentativă de subminare a multilateralismului ONU’’ – o organizație care, de fapt se zbate în neputință -  și de a impune o ordine mondială ,,unilaterală’’, fără reguli clare. Diplomații chinezi privesc acest organism ca ,,un club privat’’, menit să limiteze influența Chinei în regiuni cheie. La rândul său, Trump a declarat că i-ar plăcea să vadă China și Rusia în Consiliu, dar cu el ,,președinte pe viață’’, va fi greu ca ideea să fie acceptată la Beijing și Moscova.

Rusia se află într-o poziție ambiguă.Trump a lăsat să se înțeleagă că Putin ar fi acceptat să participe. ,,Miliardul’’ ar putea veni din fondurile sechestrate în America ... Ulterior, surse apropiate Kremlinului arătau că există rețineri ale liderului, determinate de faptul că organizația lui Trump este controlată total de Washington. La CS-ONU, este mult mai bine.

Parisul și Londra rămân ,,fără colegi’’ 

În cazul când Consiliul va deveni în mod real o alternativă la ONU – șanse există – va fi subminată direct autoritatea celorlalți membri ai Consiliului de Securitate, nu doar a Rusiei și Chinei, ci și a Franței și Regatului Unit. Aceștia pierd privilegii tradiționale de ,,decidenți supremi’’ ai ordinii mondiale. Cum spunea un clasic al nostru, ,,rămân fără colegi’’.

Moscova și Beijingul nu vor mai putea bloca inițiativele altora, iar Parisul și Londra – în general, în sintonie cu poziția Americii – se vor trezi cu un prestigiu rămas din istorie, dar golit de conținut. Dacă aderă la Consiliul lui Trump, vor fi pe aceeași treaptă cu orice stat bogat care își permite taxa de înscriere. Cu multe dintre fostele lor colonii.

Prin vocea primului ministru, Keir Starmer, Regatul Unit și-a exprimat sprijinul ,,neclintit’’ pentru ONU și a refuzat să semneze ,,carta de la Davos. Londra nu poate fi acolo unde va fi, eventual, și Putin, invitat de Trump. Emmanuel Macron a spus răspicat că acest Consiliu ridică ,,întrebări serioase’’ privind structura ONU, iar Franța – care a câștigat cu greu un loc în Consiliul de Securitate – nu este dispusă să accepte schimbări ale rolului Națiunilor Unite.

În concluzie, pentru membri neamericani ai CS-ONU, Consiliul lui Trump nu poate fi o alternativă la Națiunile Unite, ci un mecanism prin care Washingtonul încearcă să gestioneze crizele globale de unul singur, fără a mai cere acceptul, nici măcar părerea, celor patru.

Ruleta domnului Trump

Miza jocului politic pe care l-a început Trump este uriașă, iar riscul pe măsură. Niciun politician american sau neamerican - îi exclud pe cei care au început ,,marile războaie’’ din secolul trecut – nu a mai făcut așa ceva. Ca la ruletă, The Donald a pus totul pe ,,culoarea Gaza’’.

Dacă proiectul eșuează, nu se prăbușește doar o inițiativă locală sau regională, ci un întreg concept de diplomație tranzacțională, pe care președintele vrea să o impună în locul vechilor reguli. Pentru că s-a ajuns până acolo ca aceste reguli să fie folosite mai bine de alții decât de cei care le-au impus în urmă cu șapte decenii, adică americanii. Deci trebuie schimbate.

Un eventual eșec va fi al ,,brandului Trump’’. Concluzii

Eșecul în acest joc va fi personalizat și va purta ,,marca Trump’’. El este conștient că aici nu mege ca la ONU unde responsabilitatea se pierde între comitete și veto-uri. Totul sau aproape totul se vede, se știe și se judecă. Dacă reconstrucția eșuează, violențele reîncep masiv și proiectul se blochează sine die, nu comunitatea internațională va fi vinovată ci domnul peacemaker Trump. Chiar și așa-zișii aliați  de pe margine, Franța și Marea Britanie, vor spune: ,,V-am zis noi că ONU, cu toate defectele, este singura soluție legitimă’’.

Noii prieteni din Consiliu vor face un pas înapoi și probabil, vor rămâne într-un gen de espectativă, cu greu numită ,,constructivă’’. O parte din banii celor din ,,clubul miliardului’’ vor fi aruncați pe apa Sâmbetei. Oare vor adera ei la alte proiecte ale Casei Albe în Orient sau în alte regiuni ale lumii? Greu de crezut. Avantajele gândite prin prisma competiției cu China devin și ele, iluzorii.

Dar dacă planul va funcționa? Ar putea deveni ,,episodul pilot’’ al noii ordini mondiale ,,marca Trump’’. Dacă nu, înapoi la sistemul ONU...