Ludovic Orban, pus în încurcătură de Chirica și Alexe: „ Noi deja am luat decizia”

Ludovic Orban, pus în încurcătură de Chirica și Alexe: „ Noi deja am luat decizia”

Demnitarii liberali de la Iași au probleme cu justiția. Costel Alexe, președinte al CJ Iași, precum și primarul municipiului în cauză sunt implicați în două dosare penale, în urma unor acuzații referitoare la fapte de corupție.

Primarul municipiului Iași, precum și președintele Consiliului Județean Iași au probleme cu legea, ambii fiind implicați în dosare penale, în urma unor acuzații legate de fapte de corupție. Potrivit președintelui liberalilor, Ludovic Orban, partidul nu îi poate suspenda pe cei doi din funcțiile administrative pe care le dețin, ci poate lua măsuri în ceea ce privește ocuparea funcțiilor politice.

Orban, despre funcțiile administrative ale liberalilor de la Iași

Conducătorului liberalilor, Ludovic Orban, i s-a adresat, astăzi, o întrebare referitoare la pozițiile demnitarilor Mihai Chirica și Costel Alexe, ambii ocupând funcții în Iași. Deși au probleme cu justiția, cei doi liberali încă se află în funcții.

Orban a transmis în acest sens că va lua act de suspendarea celor doi din toate pozițiile deținute în partidul PNL. "Noi nu putem avea o altă poziție legată de funcțiile administrative. Funcțiile administrative sunt rezultate în urma unor alegeri care au fost făcute de cetățeni. Numai funcțiile politice pot fi afectate prin decizia partidului. Noi deja am luat decizia, am și anunțat că se suspendă din funcțiile deținute până la finalul procesului", a subliniat președintele PNL.

Referitor la sprijinul pe care primarul liberal Chirica l-ar putea avea din partea consilierilor locali, Ludovic Orban a declarat că în democrația europeană există principiul fundamental al prezumției de nevinovăție, care ar trebui, prin urmare, respectat.

Primarul din Iași, acuzat de corupție

Mihai Chirica

„Până la urmă decizia de a considera pe cineva vinovat o ia instanța până la finalul procesului. Până atunci există, într-adevăr, semne de întrebare. Acesta este motivul pentru care cei doi colegi vor fi suspendați din toate funcțiile din partid până la terminarea procesului”, s-a exprimat președintele partidului, Ludovic Orban.

Liberalii de la Iași s-au autosuspendat din funcțiile politice

Costel Alexe, dna

Costel Alexe a anunțat săptămâna trecută că s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași, după ce a fost inculpat și plasat sub control judiciar de DNA în cadrul unui dosar în care este acuzat de luare de mită. Politicianul se află în acest moment sub control judiciar, impus de procurori, însă susține că va lupta împotriva corupției și va demonstra că este nevinovat. Liberalul rămâne în continuare, la conducerea CJ Iași.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că se autosuspendă la rândul său, din funcția de vicepreședinte al filialei locale a PNL, după ce a fost inculpat de DIICOT privind o afacere ilegală cu un teren din centrul orașului Iași. Demnitarul spune că timpul va demonstra că nicio acuzație de natură penală lansată împotriva sa nu este adevărată. "Până atunci, mă voi concentra pe activitatea administrativă, pentru a realiza proiectele pe care le-am propus ieșenilor, împreună cu colegii din PNL și cu toți cei care doresc binele acestui oraș", a spus Chirica.

În spiritul sărbătoririi Zilei Europei, președintele PNL Ludovic Orban a transmis că se bucură pentru succesul și unitatea europeană întrucât UE permite fiecărui cetățean să trăiască în condiții de respect și demnitate. "Uniunea Europeană înseamnă democrație, respectarea drepturilor omului, prosperitate și dezvoltare economică", a mai spus Orban, printre altele.

Ne puteți urmări și pe Google News