Ludovic Orban a lăsat lumea cu ochii în soare! În plină conferinţă cu jurnaliştii a plecat fără nicio explicaţie
- Antonia Hendrik
- 20 noiembrie 2020, 07:46
Ludovic Orban a dispărut pur şi simplu fără nicio explicaţie în timp ce jurnaliştii se pregăteau să-i pună întrebări. Până şi echipa care-l însoţea a rămas surprinsă.
De ce a fugit Ludovic Orban în plină conferinţă de presă
Momentul i-a surprins pe toti cei prezenți la eveniment. Lucian Bode a fost văzut cum a fugit pur și simplu după premier, după care a revenit la microfon explicând că Orban se grăbește să ajungă la Constanţa.
Podul peste râul Argeș de la Adunații Copăceni din județul Giurgiu a fost inaugurat joi după o lucrare de modernizare care a ținut peste un an. Obiectivul a fost deschis în prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Lucrările de reabilitare a podului de la Adunații Copăceni au început în vara anului trecut și au fost finalizate joi. Podul a fost inaugurat în prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
„Guvernul pe care îl conduc tratează cu cea mai mare atenţie toate investiţiile necesare pentru dezvoltarea judeţului Giurgiu. Avem proiecte foarte serioase pentru judeţul Giurgiu. Există un proiect pe care îl aştept de 15 ani. De fapt de 13 ani şi anume podul de cale ferată de la Grădiştea. Podul de cale ferată de la Grădiştea practic a devenit nefuncţional în urmă cu 15 ani şi de atunci nu a fost reconstruit. Podul de la Grădiştea face parte din cea mai veche cale ferată din România, calea ferată Bucureşti-Giurgiu. Îmi doresc să rezolvăm această problemă şi într-un fel să spălăm ruşinea ultimilor ani prin finalizarea cât mai rapidă a acestui proiect”, a declarat Ludovic Orban la recepţia lucrărilor de modernizare DN5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.