La Ministerul Afacerilor Interne nu este sat fără câini și nu vine fiecare când vrea. Declarația îi aparține ministrului Lucian Bode și este un mesaj transmis parlamentarilor AUR care și-au exprimat intenția de a-l vizita la sediul ministerului. Parlamentarii AUR intenționează să-i ceară ministrului să-i suspende pe jandarmii din Brăila, acuzați că ar fi lovit mai mulți minori.

„Aici este Ministerul Afacerilor Interne, nu este sat fără câini. Aici nu vine oricine, oricând, să vorbească cu ministrul. Parlamentarii trebuie să cunoască legea și să folosească căile legale de dialog”, a declarat ministrul Lucian Bode.

El a explicat că parlamentarii, de la AUR sau de la alte partide, au la dispoziție mai multe căi de comunicare prin care pot solicita să discute cu un ministru. Lucian Bode a enumerat interpelarea parlamentară, invitația în Parlament, la „Ora Guvernului” sau la comisiile de specialitate.

„Dacă nu au aflat, de la momentul depuneri jurământului și până în prezent, înseamnă că parlamentarii AUR au stat degeaba în Parlament. Conform reglementărilor, parlamentarii iau contact cu un ministru prin interpelare, la «Ora Guvernului» sau invitându-l la comisiile de specialitate”, a precizat Lucian Bode.

Chiar și așa, ministrul a precizat că în spiritul transparenței va prezenta toate informațiile care-i vor fi solicitate.

Lucian Bode, mesaj pentru parlamentarii AUR

Lucian Bode a relatat, versiunea autorităților cu privire la incidentul de la Brăila. Luni seară, la proteste, un grup de minori au intrat în conflict cu jandarmii care asigurau ordinea Ulterior, ei au reclamat că aceștia i-au bătut.

„La Brăila, luni seară, în jurul orei 23.30, un grup de tineri printre care și minori au atacat forțele de ordine. Aceștia au început să arunce cu diverse obiecte asupra jandarmilor. În conflict a fost rănit un jandarm și au provocat mai multe distrugeri la câteva autospeciale. S-a deschis un dosar de urmărire penală, sunt cercetări în curs și se vor aplica măsurile legale”, a declarat ministrul Lucian Bode.


Violențe la Brăila. Un grup de protestatari minori s-a bătut cu jandarmii. VIDEO


Bilanțul protestelor anti-mască

În acest context, ministrul Lucian Bode a făcut un bilanț al protestelor din aceste zile și a sancțiunilor aplicate de autorități. El a subliniat că statul respectă dreptul la liberă exprimare al tuturor cetățenilor, cu condiția ca aceștia să se încadreze în limitele legii.

„Duminică au fost puţin peste 4.000 de protestatari. În seara zilei de luni, am avut 76 de manifestări în 38 de judeţe, respectiv Bucureşti. Au fost aproximativ 31.000 de protestatari, am aplicat 1.200 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 800.000 de lei. Am întocmit opt doare penale, pentru că manifestările de luni, din Bucureşti s-au soldat cu violenţe. Am întocmit dosare penale pentru ultraj, nerespectarea regimului armelor, furt şi distrugere.

În seara zilei de marţi am avut 78 de manifestări în 39 de judeţe plus Bucureşti. Au fost peste 14.000 de protestatari. Am aplicat 1.300 de sancţiuni, în valoare de 670.000 de lei. La nivel naţional s-au comis 11 infracţiuni: furt, nerespectarea regimului armelor. La nivelul Municipiului Bucureşti s-au întocmit două dosare penale şi s-au aplicat 131 de sancţiuni”, a explicat Lucian Bode.î

Proteste violente în București
Protest in piata Victoriei
Protest , protestatari, proteste
Protest impotriva masurilor impuse de autoritati in contextul pandemiei de COVID-19, in Piata Victoriei din Capitala.
Protest impotriva masurilor impuse de autoritati in contextul pandemiei de COVID-19, in Piata Victoriei din Capitala.