Locomotivă în flăcări, în Prahova, la un tren de călători

Locomotivă în flăcări, în Prahova, la un tren de călători Incendiu. sursa foto: ISU Prahova

Un nou incident pe calea ferată, în România. Locomotiva unui tren de călători a luat foc în județuul Prahova.

Au fost momente de panică pentru 150 de călători care veneau spre București. Locomotiva trenului CFR de navetiști în care se aflau a luat foc în mers. Trenul a fost oprit într-o stație, de mecanicul care a observat flăcările, iar pasagerii au părăsit în grabă vagoanele. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, cu mașini dotate cu apă și spumă de stingere care au intervenit pentru stngerea flăcărilor înainte ca focul să se extindă.

ISU Prahova a anunţat că se acţionează pentru lichidarea flăcărilor la trenul Regio, care transporta navetiști spre București. Acesta a fost oprit în comuna Tinosu, pe ruta Ploieşti - Bucureşti, în halta Prahova. Pompierii, anunțați prin numărul de urgență 112, au ajuns la locul incendiului, în halta în care a fost oprit trenul, la 30 de minute de la producerea lui. „S-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot) şi un echipaj SMURD. Călătorii s-au autoevacuat, nu există victime. De asemenea, nu putem aproxima numărul de călători deoarece, până la sosirea echipajelor, cei mai mulţi au părăsit locul evenimentului”, au anunțat reprezentanții ISU din Ploiești.

Navetiștii au fost preluați de o altă garnitură

Niciunul dintre călători nu a avut de suferit și nu a fost nevoie să fie preluat de ambulanțele trimise la fața locului. O parte dintre navetiști și-au găsit alte mijloace de transport alternative, ca să-și continue drumul, în vreme ce alții așteaptă să fie preluați de o garnitură nouă.

„Ni s-a spus că așteptăm să treacă un alt tren spre București ca să ne ia și pe noi. Am întârziat la muncă”, a transmis unul dintre pasageri, presei locale, într-un mesaj, în care a relatat ce s-a întâmplat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Martorii, care au observat incidentul de la trenul CFR, au relatat că au văzut un fum negru, foarte dens, ieșind din locomotivă.