Angajații CFR amenință că intră și ei în grevă, în plin sezon al vacanțelor. Ceferiștii cer salarii mai mari

Angajații CFR amenință că intră și ei în grevă, în plin sezon al vacanțelor. Ceferiștii cer salarii mai mari Întârzieri peste întârzieri la CFR. O mulțime de pasageri nemulțumiți. Sursa: arhiva EVZ

Sindicaliștii din domeniul feroviar amenință că vor intra în grevă. Angajații CFR vor organiza un protest în fața Ministerului Transportului pe data de 29 mai. O altă manifestație va fi organizată în luna iunie.

Sindicatele din domeniul feroviar au anunțat că după data de 1 iunie toți angajații ar putea să intre în grevă generală dacă problemele semnalate de ei nu vor fi rezolvate. Cea mai mare grevă din ultimii ani la CFR Călători și Infrastructură a fost pe 20 decembrie 2021. Trenurile nu au circulat atunci timp de șapte ore. Greva anunțată de ceferiști ar putea provoca mari nemulțumiri, mai ales, că în acea perioadă este sezonul vacanțelor.

Angajații CFR vor protesta pe data de 29 mai în fața Ministerului Transporturilor pentru că nu sunt aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pentru 2023 nici la CFR SA și nici la CFR Călători. Sindicaliștii au explicat că acest lucru afectează activitatea companiilor la toate nivelurile. Următoarea manifestație va fi organizată pe data de 26 iunie.

„Pentru asta ieșim în stradă, pentru neaprobarea acestor bugete, fiindcă suntem aproape de jumătatea anului și, fără ele, suntem în imposibilitatea de a avea bani pentru piesele necesare locomotivelor care rămân defecte. Știm cu toții că sunt foarte vechi și că mai multe rămân defecte decât se pot repara”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Angajații CFR cer salarii mai mari

Maxim a explicat că dacă nu există resurse financiare pentru cumpărarea pieselor de schimb, parcul de materia rulant se va micșora. Acest lucru înseamnă că trenurile vor avea mai puține vagoane și că locomotivele se vor strica mai repede. Liderul FSTFR a mai adăugat că vine perioada în care vor fi destul de multe persoane care vor merge cu trenul la munte sau pe litoral și în orice moment pot apărea probleme sau întârzieri. Maxim a subliniat că numărul de vagoane o să fie insuficient și că multe trenuri vor fi destul de scurte, mai ales, că o parte din vagonae vor fi redirecționate spre „Trenurile Soarelui”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Iarăși vor fi vagoane puține la trenuri, iarăși vor fi întârzieri, lumea va fi nemulțumită și va înjura CFR Călători. Noi ieșim în stradă să le spunem oamenilor că nu avem nicio vină că nu este aprobat bugetul Fără aprobarea acestor bugete nu se pune problema nici de investiții și nici de împrumuturi la bancă și garanții”, a mai spus Maxim, care a anunțat că angajații CFR vor cere și majorarea salariilor.

Președintele FSTFR a explicat că există cazuri în care mecanicii debutanți câștigă salariul minim pe economie, fapt care nu încurajează eficiența. De asemenea, mulți mecanici nu se tem că vor fi concendiați pentru că sunt siguri că își vor găsi un alt loc de muncă mai bine plătit. „Salariile sunt demotivante, plus că și munca este plină de neprevăzut, fiindcă, dată fiind starea jalnică a locomotivelor, un mecanic nu știe niciodată unde ar putea rămâne”, a spus Maxim pentru Hotnews.ro.