Evenimentul Zilei > Politica > Liviu Dragnea, vedetă pe TikTok. Fostul lider PSD, braț la braț cu un manelist acuzat că dă țepe. VIDEO
Liviu Dragnea, vedetă pe TikTok. Fostul lider PSD, braț la braț cu un manelist acuzat că dă țepe. VIDEO

Liviu Dragnea, vedetă pe TikTok. Fostul lider PSD, braț la braț cu un manelist acuzat că dă țepe. VIDEO

Liviu Dragnea a apărut într-un filmuleț postat pe contul de TikTok, de manelistul Nikolas Constantin Mirel, care pare marcat de momentul respectiv.

Liviu Dragnea apare alături de un cunoscut manelist, în cadrul unui filmuleț pe care acesta din urmă l-a postat pe contul de TikTok. Este vorba despre Nikolas Constantin Mirel, care apare foarte apropiat de fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD). „Salutare, dragii mei prieteni. Așa cum v-am promis… am mari emoții. Deci nu-mi vine să cred, lângă mine este domnul Liviu Dragnea”, spunea manelistul, în timp ce este ținut de gât de Dragnea.

Liviu Dragnea, alături de un manelist controversat

„#liviudragneapsd șoc șoc șoc V-am promis eu chiar nu mint vă iubescccc în sfârșit l-am găsit”, a scris Nikolas Constantin Mirel la postarea respectivă.

Anul trecut, manelistul era acuzat pentru că ar fi dat mai multe țepe. Și asta pentru că ar fi primit „arvună” de ordinul miilor de euro, dar nu și-a mai făcut apariția la evenimentele la care ar fi trebuit să cânte.

Subiectul a fost prezentat în luna septembrie a anului trecut în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1. Alexandru, unul dintre păgubiți, susținea că în vara anului 2019 manelistul a fost plătit de către el cu suma de 2.500 de euro, ca să-i cânte la botez, doar că nu a mai venit.

Ce acuzații i se aduceau lui Nikolas Constantin Mirel

Manelistul l-a anunțat că totul este în ordine, însă în ziua evenimentului l-ar fi mințit că i s-a răsturnat microbuzul cu instrumente și nu a mai fost nici urmă de el.

„Anul trecut, pe 27 iulie, îmi doream ca el să-mi cânte la acel eveniment. Am sunat, am luat legătura cu el, mi-a zis care e prețul. Mi-a zis să îi trimit 2.500 de euro și rămâne prețul acesta”, afirma persoana păgubită.

„A fost evenimentul la Târgoviște. Mi-a cerut pentru 2 ore 2 mii de euro. Am sunat la soție acasă și i-a pus banii. Am vorbit cu el la telefon și duminică mi-a răspuns abia seara la 21:00 un prieten de-al lui că cică a avut o nuntă la Craiova și i s-a făcut rău și cică e în spital”, spunea Petrișor, un alt păgubit.