Leonard Miron, peripeții în cimitir. Nu va uita niciodată prin ce a trecut

Leonard Miron, peripeții în cimitir. Nu va uita niciodată prin ce a trecut

Leonard Miron a revenit în România pentru a retrăi atmosfera de altă dată a sărbătorilor de iarnă, dar, în loc să se bucure de clipe de liniște, a fost lovit de un incident care i-a produs numai neplăceri.

Leonard Miron a petrecut sărbătorile în orașul natal

Leonard Miron a organizat un parastas pentru familia sa, dar a avut parte de o experiență neplăcută: a fost jefuit chiar în cimitir. Geanta în care se aflau banii și alte obiecte de valoare, a fost furată într-un moment de neatenție.

Leonard Miron a spus că anul acesta a luat decizia de a sărbători trecerea dintre ani în orașul în care el a crescut, și, mai spune el, „Roxana, prima mea iubire din liceu, împreună cu soțul ei, dețin un restaurant și au venit să sărbătorim împreună”.

Miron spune că până la urmă „a fost o reîntâlnire a anilor de liceu, la trecerea dintre 2024 și 2025. Am petrecut o săptămână împreună și ne-am întors acasă, în Kent, la începutul lunii ianuarie”.

Un eveniment care nu a fost dramatic, dar trist, ne-a lăsat un gust amar

Leonard Miron a povestit că „pe 30 decembrie, cum fac în fiecare an, mă duc să le fac un parastas alor mei. Bunicii, mătușa și mama sunt îngropați în același cavou și, de fiecare dată când ajung acasă mă opresc să stau de vorbă cu ei.

Leonard Miron și Miguel. Sursa foto: Facebook

Ne-am dus toți patru, am făcut curățenie, un serviciu religios, și ne pregăteam să împărțim, așa cum cere tradiția, pachetele în cimitir. M-am întors cu spatele la locul în care mi-am lăsat geanta, preț de câteva secunde, și geanta a dispărut”.

Leonard Miron: Mi-au fost furați banii

Leonard Miron a fost prădat chiar la parastasul familiei sale, spunând că „mi-au fost furați banii, un portofel de firmă, camera foto, un telefon și o pereche de ochelari. Ne-am apucat s-o căutăm și am găsit geanta aruncată pe o piatră de mormânt. Măcar cel care a luat-o mi-a lăsat cărțile de credit… și geanta, care era și ea de firmă”.

Dar a făcut tot posibilul  să rămână pozitiv zicându-și „că dacă ai ajuns să furi din cimitir, înseamnă că ai probleme serioase. M-a impresionat, însă, viteza de reacție a Poliției. M-am dus să raportez furtul, și nu pentru că voiam să le recuperez, dar era necesar pentru asigurarea pe care o aveam. Polițiștii tineri, era ultima zi a anului, au acționat foarte repede și profesional. Au luat amprente....intenția lor bună a existat, dar nu am mai fost contactat de către Poliția din Pitești”, a povestit el, pentru cancan.ro.