Leonard Doroftei rămâne singur la FR de Box. Cîtea şi Vaştag si-au dat demisia
- Paul Motorga
- 28 aprilie 2015, 14:34
Vasile Cîtea şi Francisc Vaştag, vicepreşedinţii Federaţiei Române de Box, au demisionat, astăzi, în semn de solidaritate faţă de dizolvarea Biroului federal.
Vasile Cîtea şi-a prezentat demisia în cadrul Adunării Generale a FR de Box, fiind nemulţumit de situaţia financiară precară a forului condus de Leonard Doroftei, precum şi de demiterea Biroului federal. Gestul său de a pleca din echipa de conducere a Federaţiei a fost imitat şi de fostul mare campion, Francisc Vaştag. "Mi-am dat demisia în fața Adunării Generale unde era și președintele Leonard Doroftei. În momentul în care s-a demis Biroul federal am zis să mă solidarizez și eu cu el. Astăzi voi trimite și demisia în scris. Azi am aflat de la secretarul Federației că ar fi primit demisia scrisă a lui Feri (nr. Francisc Vaştag) tot din același motiv despre care am spus eu mai înainte. Mi-am dat demisia din cauza problemelor de la Federație. Noi, în momentul de față, nu avem buget aprobat de cinci luni, angajații sunt neplătiți. Este o situație dezastruoasă. Coordonatorul de credit este președintele, el este vinovat. Toate competențele sunt în mâna lui, noi suntem doar consilieri. Noi am fost blocați, n-am avut nici măcar un om care să candideze pe un loc la Federația Intercontinentală, totul a fost în mâna președintelui. El n-a vrut să semneze desemnarea unor candidați care să ne reprezinte acolo", a declarat Cîtea pentru gsp.ro.