Lanțul Diverta, oficial în faliment. Ce se întâmplă cu datoriile și patrimoniul
- Iulia Moise
- 7 iulie 2025, 16:16
Sursa foto: Diverta/ InstagramDupă mai bine de două decenii de activitate pe piața de retail cultural, lanțul de librării Diverta intră în faliment, marcând astfel finalul unei ere în peisajul antreprenorial românesc. Decizia a fost luată de Tribunalul București, care a dispus declanșarea procedurii generale de faliment pentru Blor Retail, compania care deținea și opera rețeaua Diverta.
Diverta intră în faliment
Potrivit hotărârii instanței, dreptul de administrare al companiei a fost retras, urmând dizolvarea societății și inventarierea bunurilor aflate în patrimoniul acesteia, responsabilitate ce revine lichidatorului judiciar desemnat – CITR Filiala București SPRL.
În termen de cinci zile de la notificarea oficială, conducerea Blor Retail trebuie să predea gestiunea către lichidator, alături de toate documentele și tranzacțiile realizate după intrarea în procedură.
Creditorii interesați să își recupereze creanțele trebuie să depună cererile până la data de 15 august, urmând ca acestea să fie verificate până la 15 septembrie. Tabelul definitiv al creanțelor este programat pentru 15 octombrie.
2022, marcat de a doua insolvență
Istoria recentă a Diverta a fost marcată de dificultăți majore, în special în contextul pandemiei de COVID-19. În 2022, compania a intrat pentru a doua oară în insolvență, după ce închiderea magazinelor a generat pierderi semnificative.

cărți / sursa foto: dreamstime.com
Deși la acel moment fondatorul și acționarul majoritar, Augustin Drăgan, susținea că nu intenționează să închidă librăriile, ci chiar spera să extindă rețeaua, condițiile economice – mai ales creșterea chiriilor – au împiedicat orice plan de redresare.
Diverta, una dintre cele mai cunoscute rețele de librării
La finalul anului 2022, Blor Retail raporta afaceri de 32,46 milioane de lei, în scădere față de cele 39,83 milioane de lei din 2021. Pierderile s-au redus ușor, de la aproape 6 milioane de lei în 2021 la 4,16 milioane de lei în anul următor.
Diverta, fondată în 1999, a fost una dintre cele mai cunoscute rețele de librării din România, apreciată pentru varietatea sa de cărți, articole de papetărie, produse școlare și jucării. De-a lungul timpului, a devenit un simbol al retailului cultural românesc, iar dispariția sa lasă un gol considerabil pe această piață.