Asociația Editorilor: Scumpirea cărților nu reduce deficitul, ci înrăutățește accesul la educație
- Andreea Răzmeriță
- 23 iunie 2025, 12:37
Sursa foto: PactoVisual / Pixabay- Asociația Editorilor avertizează că scumpirea cărților va afecta grav accesul la cultură și educație în România
- Falimente și închideri în lanț amenință viitorul pieței de carte și accesul la lectură în România
- AER solicită Guvernului să susțină financiar bibliotecile și să promoveze lectura pentru stoparea declinului cultural
Asociația Editorilor din România trage un semnal de alarmă asupra impactului negativ al scumpirii cărților, care, în loc să contribuie la reducerea deficitului bugetar, riscă să submineze consumul cultural și să agraveze analfabetismul funcțional în țară.
Asociația Editorilor avertizează că scumpirea cărților va afecta grav accesul la cultură și educație în România
Asociația Editorilor din România (AER) solicită urgent Președintelui Nicușor-Daniel Dan și prim-ministrului desemnat Ilie Bolojan să renunțe la măsurile fiscale care ar majora prețul cărților. Reprezentanții industriei avertizează că aceste decizii nu vor contribui la reducerea deficitului bugetar, ci vor accelera prăbușirea consumului cultural și vor agrava analfabetismul funcțional în țară.
Anul 2025 riscă să devină cel mai dificil pentru cultura scrisă din România de după 1989, avertizează asociația. În timp ce la nivel european se discută intens măsuri pentru protejarea drepturilor de autor în fața abuzurilor generate de inteligența artificială, România rămâne în urmă cu decenii, din cauza lipsei de aplicare a legislației esențiale, precum Legea 8/1996 privind drepturile de autor și Legea 304/2002 a bibliotecilor.
Industria editorială se confruntă cu un risc iminent: pierderea a aproximativ 10% din punctele de distribuție la nivel național, în contextul unor măsuri fiscale ce urmează să fie implementate și care amenință să distrugă și mai mult obiceiurile de consum cultural ale românilor.
Falimente și închideri în lanț amenință viitorul pieței de carte și accesul la lectură în România

Cărți. Sursă foto: Freepik
Piața cărții din România se confruntă cu o criză gravă. Diverta, al doilea mare distribuitor fizic, cu 21 de librării, riscă să intre în faliment după două insolvențe în ultimul deceniu. Elefant.ro, fostul lider al vânzărilor online de carte, încearcă să-și reia activitatea după insolvența de anul trecut. Librăriile independente se închid pe rând din cauza dificultăților economice, ultima victimă fiind renumita librărie „La Două Bufnițe” din Timișoara. Totodată, dispariția bibliotecilor publice continuă, peste 8.300 de unități fiind închise din 1990 până în prezent, iar accesul la carte devine tot mai dificil pentru români.
AER solicită Guvernului să susțină financiar bibliotecile și să promoveze lectura pentru stoparea declinului cultural
Asociația Editorilor din România (AER) cere Guvernului să își asume responsabilitatea protejării culturii naționale prin alocarea fondurilor necesare ca bibliotecile să poată cumpăra cel puțin 50 de cărți noi la fiecare 1.000 de locuitori, conform pragului minim stabilit încă din 2002 de Legea bibliotecilor.
Pe 15 februarie 2023, AER a lansat Pactul pentru Lectură, o strategie menită să susțină cultura scrisă ca pilon al identității naționale și coeziunii sociale, document depus la Administrația Prezidențială și Guvern. Printre principalele măsuri propuse se numără o campanie națională de promovare a lecturii, reluarea programului care acordă profesorilor 100 de euro anual pentru achiziția de cărți, extinderea acestui ajutor și pentru alte categorii (elevi, studenți, medici) și compensarea cu 50% a costurilor de livrare prin poștă sau curier, conform Legii culturii scrise.
Totodată, legea învățământului preuniversitar din 2023 prevede înființarea a două programe naționale, „Voucherul cultural pentru elevi“ și „O carte pentru fiecare“, menite să combată analfabetismul funcțional. Deși au trecut doi ani de la adoptarea acestor prevederi, operaționalizarea lor întârzie.
Deși legislația culturii scrise este în mare parte favorabilă, statul nu o pune în aplicare. Potrivit Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România, respectarea obligației de achiziții minime în biblioteci ar aduce pe piață circa 80 de milioane de euro anual, dublând astfel piața de carte și beneficiind direct publicul cititor.