La ce caz tragicomic au intervenit pompierii clujeni. Așa ceva se poate întâmpla o dată în viață ...

La ce caz tragicomic au intervenit pompierii clujeni. Așa ceva se poate întâmpla o dată în viață ...

”Alo, 112? Veniți repede că se aud zgomote ciudate din baia vecinului de sub apartamentul meu”, a sunat anunțul unui clujean, care a sunat la 112 pentru a solicita intervenția echipajelor de urgență. Ce au găsit pompierii în baie?

Pompierii clujeni au dat publicității un mesaj, al unui clujean care auzea zgomote ciudate din baia apartamentului situat sub al lui. Omul a mers la serviciu de dimineață, dar înainte a mers la baie și a auzit zgomote ciudate. Apoi, spre seară, după alte 12 ore, a venit acasă și a mers din nou la baie și iar a auzit aceleași zgomote ciudate.

După ce a bătut la ușa apartamentului cu pricina și nu a răspuns nimeni, clujeanul și-a luat inima în dinți și a sunat la 112.

”- 112, ce urgență aveți? - Bună ziua, din Florești vă sun... - Care este Urgența dumneavoastră? - Am auzit zgomote din apartamentul de dedesubt și cred că cineva a rămas blocat acolo! - Știți cine a rămas blocat în apartament sau cum s-a întâmplat? - Nu cunosc cine locuiește acolo, cred că sunt persoane care stau în chirie. Pot doar să vă spun că aud bufnituri și cred că sunt provocate de o persoană rămasă blocată. - Ați reușit să comunicați cu acea persoană? - Nu se înțelege, se aude doar foarte înfundat! - Care este adresa unde aveți nevoie de echipajele de urgență? ...”, a fost conversația dintre dispecer și cel care a apelat la 112!

La adresa indicată, din localitatea Florești, limitrofă cu municipiul Cluj Nappoca, pompierii au trimis mai multe echipaje, care au spart ușa apartamentului și au mers la baia de unde se auzeau zgomotele ciudate. Nu mică le-a fost mirarea să găsească în interior o tânără care a rămas blocată. Totul s-a întâmplat din cauza unei defecțiuni banale la încuietoarea ușii de la baie. Fără hrană sau mijloace de comunicare, tânăra a reușit prin zgomotele făcute să-l atenționeze pe unul din vecinii săi, care a realizat că ceva nu este în regulă și a anunțat forțele de intervenție.

Pompierii clujeni le cer oamenilor să sune la 112 atunci când au o problemă reală. ”Vă încurajăm ca atunci când apelați numărul unic 112 să aveți încredere că vorbiți cu persoana potrivită și în măsură să vă ajute. Răspundeți tuturor întrebărilor adresate de personalul din dispeceratele de urgență, fiecare detaliu poate fi vital și ajută la reacția rapidă și eficientă pentru o gamă foarte variată de urgențe. Numărul gratuit de urgențe 112 nu este o joacă, este serviciul pe care ne bazăm cu toții atunci când viața sau bunurile sunt în pericol și așa cum îl vom folosi, așa vom beneficia de el.”, spun reprezentanții ISU Cluj

Ne puteți urmări și pe Google News