Justitie

Mircea Diaconu așteaptă decizia instanței supreme în procesul cu ANI

Mircea Diaconu așteaptă decizia instanței supreme în procesul cu ANI

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea pronunța sentința în dosarul în care europarlamentarul Mircea Diaconu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese La...

Ecaterina Andronescu, audiată la DNA

Ecaterina Andronescu, audiată la DNA

Ecaterina Andronescu este audiată la această oră la DNA în Dosarul Microsoft. Fostul ministru al educației a fost chemat de procurorii anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință acuzele...

Angajații lui Adrian Sârbu, la audieri

Angajații lui Adrian Sârbu, la audieri

Sute de angajați ai firmelor care au deținut Media Pro, aparținând lui Adrian Sârbu au ajuns, în aceste zile în fața polițiștilor. Primii care au dat explicații în scris în...

Polițiștii au descoperit criminalii după 17 ani

Polițiștii au descoperit criminalii după 17 ani

Un omor cu autor necunoscut, petrecut în urmă cu aproape două decenii, a fost rezolvat cu ajutorul unui program informatic Toate probele strânse în urmă cu 17 ani în cazul...

Mircea Băsescu își serbează ziua acasă

Mircea Băsescu își serbează ziua acasă

Din arestul Poliției Capitalei, fratele președintelui Traian Băsescu a ajuns, ieri, în locuința sa din Constanța, unde va sta sub controlul autorităților, pe toată perioada judecății. Decizia a fost luată,...

CSM a exclus din magistratură doi procurori

CSM a exclus din magistratură doi procurori

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decisi excluderea din magistratură a doi procurori de la Parchetul Bicaz şi aplicarea unui avertisment în cazul altuia. "Secţia pentru...

Comisar șef de poliției din Lugoj, reținut după ce a primit șpagă un sistem audio

Comisar șef de poliției din Lugoj, reținut după ce a primit șpagă un sistem audio

Marinică Valentin Ciurescu, comisar şef de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de...

Lista celor 13 aleși locali găsiți incompatibili de Agenția Națională de Integritate.

Lista celor 13 aleși locali găsiți incompatibili de Agenția Națională de Integritate.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 13 foști sau actuali aleși locali, trei primari, trei viceprimari, șase consilieri locali și un consilier județean,...

Bunea- Stancu a fost revocat din funcţie de prefecta de Brăila, Vasilica Vîlcu (PC)

Bunea- Stancu a fost revocat din funcţie de prefecta de Brăila, Vasilica Vîlcu (PC)

Prefectul Vasilica Vîlcu a emis in urma cu doar cateva minute ordinul de revocare din functie al presedintelui suspendat al Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu. Ordinul a fost adus la...

Sute de angajaţii din Media Pro au dat declaraţii la Poliţie

Sute de angajaţii din Media Pro au dat declaraţii la Poliţie

Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor din Poliţia Română au în lucru un dosar în care Adrian Sârbu este cercetat pentru evaziune fiscală. În aceste zile dar şi în perioada următoare,...

Deputatul maghiar din dosarul șefei DIICOT, condamnat cu suspendare într-un alt caz de retrocedare

Deputatul maghiar din dosarul șefei DIICOT, condamnat cu suspendare într-un alt caz de retrocedare

Curtea de Apel Ploieşti,a decis suspendarea pedepsei stabilite de Judecătoria Buzău în 2012. Marko Attila Gabor a fost condamnat, definitiv, pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile....

Nicuşor Constantinescu cere eliberarea din arest pentru a se trata în străinătate

Nicuşor Constantinescu cere eliberarea din arest pentru a se trata în străinătate

Adus la Constanţa, unde este cercetat în stare de arest preventiv pentru subfinanţarea Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu a cerut magistraţilor Tribunalului termen pentru studia dosarul având în vedere că...

Evaziune în familie de 1,7 milioanbe de lei

Evaziune în familie de 1,7 milioanbe de lei

Un bărbat din Alba a fost arestat preventiv, iar soţia sa arestată la domiciliu, cei doi fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul creat statului fiind de...

Kerekes, judecat în dosarul privatizărilor strategice, a fost reţinut în Germania şi va fi extrădat

Kerekes, judecat în dosarul privatizărilor strategice, a fost reţinut în Germania şi va fi extrădat

Gabor Kerekes, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în lipsă, în dosarul privatizărilor strategice, a fost reţinut în Germania şi urmează să fie extrădat, procesul de...

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână ies din închisoare în seara aceasta

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână ies din închisoare în seara aceasta

Curtea de Apel Constanţa a judecat astăzi din nou cererile lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Instanţa a decis ca cei doi să fie...

Kovesi, despre eficiența DNA: "Care e numărul de miniştri, parlamentari sau magistraţi pe care îi trimite în judecată o agenţie anticorupţie performantă?"

Kovesi, despre eficiența DNA: "Care e numărul de miniştri, parlamentari sau magistraţi pe care îi trimite în judecată o agenţie anticorupţie performantă?"

Indentificarea procedurii optime de numire a procurorului şef al DNA este una dintre cele mai dificile probleme şi o provocare extrem de serioasă, iar procesul trebuie să fie transparent şi...

Laura Kovesi: DNA nu este un om. DNA este o institutie care a trimis în judecată peste 1000 de inculpati care au fost și condamnați

Laura Kovesi: DNA nu este un om. DNA este o institutie care a trimis în judecată peste 1000 de inculpati care au fost și condamnați

Laura Kovesi, șefa DNA și președintele ales Klaus Iohannis participă la o conferința "Anti-corruption Sustainability in Romania" organizată de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) Laura Kovesi a precizat că...

Mafia contrabandei cu ţigări, în scădere

Mafia contrabandei cu ţigări, în scădere

Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare Novel Research, piața neagră a țigaretelor a scăzut ușor în septembrie 2014, situându-se la 15,4%, față de 17% în luna iulie. Nivelul contrabandei...

A ajuns la spital după ce a fost atacat de câini în Parcul Central din Târgu Jiu

A ajuns la spital după ce a fost atacat de câini în Parcul Central din Târgu Jiu

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de mai mulţi câini fără stăpân, miercuri dimineaţă, în Parcul Central din Târgu Jiu, victima fiind salvată de un...

Atenţie la banii falşi! Poliţiştii şi procurorii caută 30 de falsificatori şi plasatori de monedă falsă

Atenţie la banii falşi! Poliţiştii şi procurorii caută 30 de falsificatori şi plasatori de monedă falsă

În această dimineaţă, poliţiştii au organizat 28 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu şi Constanţa. Sunt vizaţi membrii unei grupări infracţionale, bănuiţi că ar fi plasat pe piaţă...