Cum a transformat un tâmplar italian Mona Lisa din operă obscură în cea mai faimoasă pictură a lumii

Ceea ce a urmat nu a fost doar o simplă investigație polițienească, ci o explozie globală de isterie colectivă, teorii ale conspirației și campanii de presă agresive care au inventat, în sensul modern, mitul Giocondei.

O operă remarcabilă, dar departe de celebritatea de astăzi

Pentru a înțelege genul de context în care s-a produs furtul, trebuie demontat un mit contemporan major: în anul 1911, Mona Lisa lui Leonardo da Vinci nu era piesa centrală de la Luvru și nici cea mai vizitată operă din lume. În timp ce criticii de artă și intelectualii îi recunoșteau valoarea tehnică, publicul larg trecea pe lângă ea fără să se oprească în mod deosebit.

În ghidurile turistice ale epocii, pictura primea recenzii modeste, fiind adesea eclipsată de capodopere considerate mult mai valoroase la acea vreme, cum ar fi Venus din Milo, Victoria din Samotrace sau marile pânze ale maeștrilor francezi precum Eugène Delacroix sau Théodore Géricault.

Muzeul Luvru suferea, de asemenea, de o lipsă cronică de securitate. Într-o clădire uriașă cu mii de încăperi, existau mai puțin de 150 de paznici, iar aceștia erau adesea prost plătiți și neglijenți. Tablourile erau prinse în cuie simple pe perete, iar sistemele de alarmă lipseau cu desăvârșire.

Vincenzo Peruggia fusese angajat de o firmă privată chiar pentru a monta geamuri de protecție din sticlă pe marile opere ale muzeului, inclusiv pe Mona Lisa. În timpul orelor de muncă, el a studiat cu atenție programul paznicilor, punctele moarte ale camerelor și, mai ales, ușurința cu care tabloul putea fi desprins din rama sa masivă de lemn.

Regia simplă a jafului: O operă de artă sub haină

Duminică seara, pe 20 august 1911, profitând de vigilența scăzută a personalului de noapte, Peruggia s-a ascuns într-o debara întunecată din interiorul muzeului, unde se păstrau materialele de curățenie. A petrecut noaptea acolo, așteptând ca muzeul să se închidă complet pentru vizitatori.

Luni dimineață, la primele ore ale zorilor, a ieșit din ascunzătoare purtând halatul alb oficial pe care îl păstrase de pe vremea când lucra acolo. S-a îndreptat direct către Salon Carré, sala unde era expusă capodopera lui da Vinci. Coridoarele erau pustii. Cu mișcări rapide și sigure, exersate în minte săptămâni întregi, tâmplarul a ridicat tabloul de pe perete.

A dus panoul de lemn (pictura nu este pe pânză, ci pe lemn de plop) într-o casă a scărilor din apropiere, unde a demontat cu abilitate rama grea din lemn și geamul de sticlă de protecție pe care el însuși le montase cu câteva luni în urmă. A rămas doar cu bucata de lemn de 77x53 centimetri. Peruggia a înfășurat tabloul în halatul său alb, l-a ascuns sub haină și s-a îndreptat spre ieșirea secundară din curtea Cour Visconti.

Aici s-a lovit de o problemă neprevăzută: ușa era încuiată. Folosind o șurubelniță din buzunar, a încercat să scoată clanța, dar în acel moment pe scări s-au auzit pașii unui instalator care lucra în muzeu. În loc să îl aresteze, instalatorul, văzându-l în halat și crezând că este un coleg blocat din greșeală, l-a ajutat politicos pe Peruggia să deschidă ușa cu cheia proprie. Tâmplarul a ieșit în stradă, a urcat în primul tramvai și a dispărut în cartierul muncitoresc parizian, ascunzând opera de artă pe fundul fals al unei lăzi din lemn din modesta sa cameră de chiriaș.

Tăcerea de 28 de ore și explozia isteriei mediatice

Ceea ce demonstrează statutul obscur de atunci al picturii este faptul că absența ei nu a fost remarcată timp de mai bine de 24 de ore. Marți dimineață, un pictor francez pe nume Louis Béroud a venit la Luvru special pentru a face o schiță după Mona Lisa. Găsind peretele gol, el i-a întrebat pe paznici unde se află opera. Aceștia au ridicat din umeri, presupunând cu seninătate că tabloul fusese dus în studioul foto al muzeului pentru a fi fotografiat în scopuri de arhivă.

Abia după ce Béroud a insistat și un oficial a mers în studioul foto s-a realizat adevărul șocant: Mona Lisa fusese furată. Muzeul Luvru a fost închis imediat pentru o săptămână, o premieră absolută în istoria sa, iar poliția a declanșat o anchetă de o amploare fără precedent.

Din acest moment, mașinăria de propagandă a presei scrise a preluat controlul. Ziarele din Paris, aflate într-un război acerb pentru tiraje, au transformat furtul într-o tragedie națională și o umilință mondială adusă Franței. Publicații precum Le Petit Parisien sau L'Illustration au început să tipărească zilnic, pe prima pagină, chipul femeii cu zâmbet enigmatic. Portretul ei a fost multiplicat în milioane de exemplare, apărând pe cutii de chibrituri, cărți poștale, reclame la corsete și afișe publicitare.

Milioane de oameni care nu puseseră niciodată piciorul într-un muzeu și care nu auziseră în viața lor de Leonardo da Vinci au devenit brusc obsedați de identitatea femeii din tablou și de zâmbetul ei misterios. Când Luvru s-a redeschis după o săptămână, mii de parizieni au stat la cozi kilometrice nu pentru a vedea o operă de artă, ci pentru a privi cu ochii lor, într-o tăcere solemnă, spațiul gol și cele patru cuie rămase pe perete. Mona Lisa devenise faimoasă prin absența ei.

Teoriile conspirației: De la Picasso la complotul german

Investigația poliției a fost un fiasco total, marcat de piste false care au alimentat și mai mult atenția presei internaționale. Deoarece nu existau indicii clare, detectivii au început să suspecteze cercurile avangardiste din Paris, considerate capabile de un gest anarhist împotriva artei clasice.

Astfel, celebrul poet Guillaume Apollinaire a fost arestat și închis timp de o săptămână sub suspiciunea de complicitate, după ce un fost secretar al său furase anterior niște statuete din Luvru. Apollinaire l-a indicat poliției pe prietenul său apropiat, un tânăr pictor spaniol pe nume Pablo Picasso. Picasso a fost adus în fața judecătorului de instrucție, plângând de frică și negând cu disperare orice legătură cu furtul, fiind ulterior eliberat din lipsă de probe.

Alte teorii de presă susțineau că furtul fusese orchestrat în secret de J. P. Morgan, magnatul american care dorea să își completeze colecția privată, sau chiar de guvernul Kaiserului Germaniei, cu scopul de a discredita și umili regimul politic din Franța înainte de iminentul război. În tot acest timp, adevăratul hoț trăia liniștit la câțiva kilometri de muzeu, lucrând ca tâmplar, cu tabloul ascuns sub patul său. Poliția chiar l-a interogat pe Peruggia la un moment dat, deoarece figura pe lista foștilor angajați, însă detectivii i-au acceptat alibiul simplu, convinși că un simplu muncitor nu ar fi avut inteligența necesară pentru a pune la cale o asemenea lovitură.

Prinderea hoțului și întoarcerea triumfală a mitului

Timp de doi ani, Mona Lisa a rămas ascunsă în Paris. În toamna anului 1913, crezând că spiritul public s-a liniștit, Vincenzo Peruggia a luat o decizie care avea să îi aducă sfârșitul libertății. S-a întors în Italia natală, luând tabloul cu el într-o valiză cu fund dublu, și s-a cazat la un hotel din Florența.

A luat legătura cu un cunoscut dealer de artă italian, Alfredo Geri, și cu directorul Galeria Uffizi, Giovanni Poggi, oferindu-le spre vânzare tabloul original pentru suma de 500.000 de lire. Peruggia și-a motivat gestul printr-un patriotism exacerbat, dar naiv: el susținea că a vrut doar să returneze Italiei o operă furată de Napoleon Bonaparte (o eroare istorică, deoarece Leonardo da Vinci îi vânduse personal tabloul regelui Francisc I al Franței în secolul al XVI-lea, cu mult înainte de nașterea lui Napoleon).

Geri și Poggi au mers la hotel, au examinat pictura, i-au confirmat autenticitatea după crăpăturile specifice ale lacului și i-au cerut lui Peruggia să lase tabloul peste noapte pentru „verificări suplimentare”. Imediat ce au părăsit camera, au alertat carabinierii. Peruggia a fost arestat în camera sa de hotel fără să opună rezistență.

Cum a ajuns erou național din infractor

Procesul lui Peruggia din Italia a fost un alt spectacol mediatic de proporții. Datorită argumentului său patriotic, el a fost privit de opinia publică italiană ca un erou național neînțeles, primind o pedeapsă simbolică de doar șapte luni de închisoare.

Înainte de a fi returnată oficial Franței, Mona Lisa a fost expusă într-un turneu triumfal prin marile muzee din Italia (Florența, Roma, Milano), atrăgând sute de mii de vizitatori entuziasmați. Când s-a întors la Paris, în ianuarie 1914, pictura nu mai era doar o bucată de lemn pictată de un maestru din Renaștere; era o celebritate globală, un simbol sacru al culturii occidentale și un icon pop protejat de gărzi înarmate. Tâmplarul mărunt din Italia nu doar că furase o operă de artă, ci, prin scandalul generat, crease imaginea nemuritoare a Giocondei așa cum o cunoaște întreaga planetă astăzi.