Jucătorii are au făcut diferența între Universitatea Craiova și Dinamo București (2-0). Video
- Ionel Sclavone
- 18 iulie 2023, 09:48
Doi jucători ai Universității Craiova s-au remarcat, pe teren, în meciul cu Dinamo București, câștigat de olteni cu 2 – 0. Portarul Laurențiu Popescu și mijlocașul Alexandru Mitriță sunt doi jucători de bază ai Universității, potrivit fostului internațional Florin Prunea. Acesta le-a apreciat jocul și le-a evidențiat calitățile.
Florin Prunea a comentat jocul echipelor de fotbal Dinamo București și Universitatea Craiova, după meciul din debutul sezonului 2023/2024. Echipa din Bănie a câștigat în fața lui Dinamo cu scorul de 2 – 0, după ce în prima repriză jucătorii, de o parte și de alta, s-au întrecut în ratări.
Primul gol al meciului a fost înscris în minutul 54 când jucătorul Universității Craiova, Andrei Ivan a transformat o lovitură de pedeapsă, acordată în urma unui fault al lui Golubovic asupra lui Mitriță.
Câteva minute mai târziu, portarul Laurențiu Popescu, de la Universitatea Craiova, avea să se remarce, tot la un penalty. El i-a ghicit intențiile dinamovistului Ahmed Bani și a parat execuția execuția acestuia, împiedicându-i pe bucureșteni să restabilească egalitatea pe tabelă.
Al doilea gol al Craiovei a venit în prelungirile partidei, de la Jovan Markovic care a închis tabela din câțiva metri, după o centrare excelentă a lui Alexandru Mitriță. Astfel, Universitatea Craiova - Dinamo București s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 2 - 0
Jucătorii remarcați de Florin Prunea
Jocul mijlocașului craiovean, l-a făcut pe Florin Prunea să spună că Alexandru Mitriță a făcut diferența pe teren și că fără el Universitatea are probleme. Fostul internațional Florin Prunea a scos în evidență jocul portarului Laurențiu Popescu și al mijlocașului Alexandru Mitriță. În opinia sa, cei doi fotbaliști sunt două piese de bază ale Craiovei.
„Chiar dacă nu pare un portar spectaculos, ce are pe poartă scoate și nu prea greșește. Are niște probleme pe centrări, dar are reflexe excelente. Un băiat serios”, a spus Florin Prunea.
El a adăugat că, în ceea ce-l privește pe Alexandru Mitriță, acesta este un jucător care face diferența pe teren. Prunea a apreciat că transferul său a fost una dintre cele mai bune decizii ale conducătorilor Universității.
„Dacă Mitriță nu era pe teren, Craiova avea probleme. A făcut diferența. E unul dintre cele mai bune transferuri din Liga 1”, a mai spus Prunea.
De partea cealaltă, fostul internațional a remarcat pe dinamovistul Amzăr, chiar dacă acesta nu s-a ridicat la nivelul unui meci de Liga 1.
„Amzăr mi-a plăcut de la Dinamo. Sigur, aici e Liga 1, e alt ritm. E foarte greu să reziști 90 de minute în fața unor fotbaliști ca Mitriță”, a mai spus Florin Prunea, conform Digisport.