Florin Prunea o părăsește pe Dinamo: „Trebuie să-și vadă fiecare de drum”
- Alexandru Toader
- 11 aprilie 2020, 11:22
Florin Prunea nu va mai continua la Dinamo, acolo unde ocpupă postul de manager general. Fostului goalkeeper i se va termina contractul în această vară.
Întrebat dacă crede că Ionuț Negoiță îi va oferi un nou contract, Florin Prunea a venit cu un răspuns evident.
„Nu cred că se mai pune problema în momentul de față. Nu cred, nu! Și nici nu mă interesează, sincer. Ar trebui să ne vedem fiecare de drumul nostru. Eu am picat aici într-un război civil. Am încercat să aplanez anumite lucruri, vom vedea fiecare ce avem de făcut”, a spus Prunea, la Digi Sport Special.
Dinamo se află într-o criză fără precedent, iar patronul Ionuț Negoiță a anunțat că echipa ar putea dispărea.
„Mergeți și căutați o soluție. Cred că lumea ia în glumă, că Negoiță glumește. Nu, nu am glumit niciodată. Am vorbit foarte serios când am spus că mă retrag. Dacă există dezinteresul ăsta, Dinamo va dispărea. Și nu e vorba despre un an-doi, ci despre două săptămâni. Dacă nu se ia licența în aceste 20 de zile, la revedere", a spus Negoiţă.