Joe Biden i-a promis lui Iohannis că SUA vor sprijini România. Concluziile trase la Summitul NATO

Joe Biden i-a promis lui Iohannis că SUA vor sprijini România. Concluziile trase la Summitul NATO

La finalul Summitului NATO organizat la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a dezvăluit luni care au fost principalele teme discutate cu ceilalţi lideri ai lumii, printre care a fost prezent şi Joe Biden, care l-a asigurat pe liderul de la Cotroceni că SUA vor sprijini România şi Polonia.

Joe Biden i-a promis lui IohannisSUA vor sprijini România. Președintele american i-a transmis acelaşi mesaj şi omologului din Polonia, Andrzej Duda. Washington Post a relatat că înainte de începerea reuniunii NATO, liderul de la Casa Albă a intrat în sala Consiliului Nord-Atlantic, s-a salutat cu președintele României, Klaus Iohannis, și a discutat cu prim-ministrul britanic Boris Johnson.

„Am evidenţiat ca strategia de descurajare să preconizeze cu precădere măsuri pentru flancul estic. Am evidenţiat comportamentul agresiv şi destibilizator al Rusiei în zonă şi faţă de aliaţii noştri.

Regiunea Mării Negre are importanţă strategică pentru NATO. Parteneriatul NATO-UE este foarte important. Trebuie să fie tot mai solid. Am subliniat imperativul de a creşte sprijinul şi asistenţa pentru partenerii noştri din emisfera estică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Joe Biden i-a promis lui Iohannis că SUA vor sprijini România

De altfel, este afirmată susţinerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova. Summitul a subliniat dreptul statelor aspirante de a-şi decide singure politica internă şi externă. Am decis azi lansarea noului concept strategic al Alianţie, pentru că din 2010 şi până azi, strategia de securitate a suferit modificări profunde.

În intervenţia mea, am arătat că România a acţionat şi va continua să acţioneze ca una aliat activ pentru obiectivele de securitate. Vom continua să investim consistent pentru apărare.

Securitatea României şi a cetăţenilor ei este mai bine asigurată

La finalul acestui Summit pot spune că prin deciziile luate, securitatea României şi a cetăţenilor ei este mai bine asigurată. Președintele Biden me-a asiguragt că se implică să sprijine România și Polonia”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă.

Totodată, liderul de la Cotroceni a repetat că baza militară americană de la Deveselu are rol strict defensiv: „Acest scut este de multe ori adus în discuție de Rusia. Este binevenită această discuție pentru a reitera că acest scut este pur defensiv. Inclusiv componenta de la noi de la Deveselu are doar rol defensiv.

Joe Biden a ajuns la Bruxelles, înainte de summitul NATO şi reuniunea SUA-UE. Cea mai așteptată întâlnire este cu Vladimir Putin

Joe Biden

Noi nu intenționăm să atacăm pe nimeni, dar suntem foarte hotărâți să apărăm națiunile noastre, statele noastre. De aceea am acceptat la vremea respectivă instalarea unei componente și în România

Este evident în interesul nostru să avem o prezență aliată foarte solidă și la noi în România. Împreună cu SUA lucrăm foarte bine și orice întărire a acestei prezențe e binevenită pentru noi. Dar întărirea NATO în ansamblu e o veste foarte bună pentru România și pentru români.”