Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În cele câteva saptămâni de mandat la Casa Albă, Donald Trump a impus un nou curs politicii externe a Statelor Unite, demolând practic convențiile introduse tot de America de-a lungul istoriei recente. Nu doar oponenții Washingtonului au de suferit datorită surprinzătoarelor inițiative ale lui The Donald ci și vechii prieteni și aliați. Ca niciodată, între aceștia din urmă s-au numărat europenii și canadienii, dacă ținem seama că Mexicul nu a fost mereu un amic al vecinului din nord care, la mijlocul secolului al XIX-lea, i-a ocupat două treimi din teritoriu.
Un ton mai reținut a fost rezervat, paradoxal, Rusiei agresoare și chiar Chinei. În relațiile cu Beijingul se anunță o mare furtună, care a început încă din primul mandat al lui Trump, a continuat în zilele din urmă și va deveni uragan după încheierea - într-un fel sau altul - a conflictului din Ucraina.
În rândurile de mai jos, voi încerca să realizez o scurtă radiografie a modului în care Donald Trump va redirecționa politica americană pentru a menține influența Washingtonului în lume. Războiul din Ucraina devine o oportunitate iar Rusia, un dușman transformat în ,,prieten util’’.
Europa, un jucător de rezervă în planurile Americii
Primele semnale arată că Washingtonul nu mai pare dispus să plaseze Europa pe podiumul relațiilor sale externe. Sau, altfel spus, nu în forma de până acum. Vechiul continent rămâne un aliat - e drept, rău platnic, corijibil – dar și un concurent economico-comercial. Ceea ce nu-i bine deloc. Pentru a ajunge la această concluzie nu trebuie decât să analizăm, chiar superficial, modul cum se referă Trump - când se referă - la Bruxelles, Berlin sau chiar Ottawa. Câteodată, mai rău decât caracterizarea pe care o face Beijingului.
Noua dimensiune a Europei în matricea politicii externe americane - mult mai redusă față de deceniile anterioare - este expresia vizibilă a redefinirii priorităților geopolitice ale Washingtonului. Procesul nu a început cu Donald Trump ci încă din timpul lui Barak Obama, dar în forme subtile. Aș spune că Obama sau Biden - cu ,,tornada Trump’’ la mijloc, dar pe aceeași linie - nu au inițiat acest proces în mod voit ci datorită pericolului care apăruse în Pacific. Nu era vorba de menținerea unei primordialități la Strada Mare - oricum imposibil de menținut pe termen lung - ci de pierderea acesteia în grădina din spatele casei. ,,Bătrânii’’ de peste Atlantic nu păreau de mare ajutor.
Ne apropiem de anul ... 1914
Spre deosebire de administrațiile americane precedente, pentru cea de acum, ordinea internațională nu se mai bazează pe reguli acceptate de toată lumea. Washingtonul promovează revenirea la stadiul de competiție între marile puteri și sferele lor de influență. Aproape ca la începutul secolului trecut când competiția era pentru piețe de desfacere și mai puțin pentru resurse. Acum este pentru amândouă. Știm cu toții că atunci, ,,soluția’’ a fost un război de dimensiuni planetare. Nu sunt de acord întru totul cu analiștii care - punând conflictul din Ucraina și premisele unei ,,pax americana’’ în balanță - arată că suntem oarecum într-o situație similară celei central-europene din 1938. Mai degrabă ne apropiem de anul 1914. Ar mai fi nevoie de un nou Sarajevo.
Oricât de importantă ar fi pacea în Ucraina, nu va rezolva decât o mică parte din probleme.
O redefinire a sferelor de influență
Competiția dintre Washington și Beijing merge înainte. Aruncând o privire pe harta geopolitică a lumii, observăm că redefinirea sferelor de influență este doar la început. Statele Unite sunt prezente în cele două Americi, între liniile mediane ale Atlanticului - inclusiv Groenlanda - și Pacificului, cu minimă extensie spre Australia, Filipine și din rațiuni particulare, spre Taiwan și Japonia. Sfera chineză cuprinde Asia de sud-est cu extensie spre Africa, dar și spre Europa, prin Asia Centrală și Caucaz (Drumul Mătăsii). India vrea să-și adjudece regiunea adiacentă Oceanului Indian, fiind încurajată să înfrunte China, deja instalată, în Africa de vest. Sfera Rusiei - un actor secundar dar semnificativ - se extinde spre Asia centrală - unde este aspru concurată de China - Caucaz și Ucraina. Venirea lui Trump la Casa Albă și prietenia lui cu Benjamin Netanyahu readuc Orientul Mijlociu în atenția Statelor Unite, dar nu cred că această stare de lucruri va depăși perioada lor la putere. Iranul ar putea fi cheia unei prezențe pe termen lung a Statelor Unite, dacă Trump nu va rezolva problema între timp. China emite pretenții și în această regiune, ca de altfel și Turcia - alt actor secundar - care și-a îndreptat privirea spre Siria, Africa de nord și de vest. Sfera de influență a Uniunii Europene nu depășește granițele sale, care ar cuprinde și statele balcanice candidate.
Ucraina este o chestiune secundară pentru Trump. Zelenski, un actor țanțoș, îmbrăcat necuviincios
Situația expusă mai sus - desigur, într-o manieră simplificată - evidențiază pericolul reducerii sferei de influență a Americii și necesitatea pentru Washington de utilizare rațională a resurselor sale pentru a o conserva și extinde. Din acest considerent, orice administrație - indiferent că poartă numele lui Trump sau al altuia - nu va fi dispusă să investească în apărarea Europei. Este, de fapt, motivul pentru care Donald Trump dorește pace în Ucraina și consolidarea componentei europene a Alianței Atlantice pe spezele bătrânului continent. În viziunea sa, chestiunea ucraineană este secundară, ca de altfel și acordul cu Kievul privind resursele minerale rare, impus lui Zelenski din motive ,,tranzacționale’’ și de imagine. Volodimir nu a înţeles că pentru Trump, el nu este decât un actor neprotagonist - dacă nu chiar un figurant - care are un rol de interpretat. A sărit rău peste cal atunci când a încercat să obţină ,,garanţii de securitate’’ la Casa Albă, de faţă cu toată lumea, inclusiv ziarişti. Trebuia să respecte ,,scenariul’’ și să vorbească numai despre acord. Biden i-ar fi permis. Trump, în nici un caz...
Atenția actualului președinte se îndreaptă aproape total spre China iar competiția cu Beijingul, perceput ca adversarul numărul unu în plan politic, economic și militar - dobândește o dimensiune planetară mai periculoasă decât conflictul sovieto-american din timpul Războiului Rece. Ne așteaptă patru ani de certitudini incerte.
Jocul subtil al domnului președinte de la Casa Albă
Revin puțin la conflictul din Ucraina care își are locul său în acest joc subtil al lui Trump, mai profund decât ne-am putea imagina. The Donald va lăsa să se înțeleagă că ar accepta extinderea sferei de influență a Rusiei asupra Ucrainei, dar prețul pentru Moscova va fi alterarea solidității ,,parteneriatului fără limite’’ ruso-chinez. Deja, se observă o anume iritare a Beijingului față de inițiativa ,,exclusiv americană’’ în Ucraina și faptul că Moscova lasă să se înțeleagă că ar accepta propunerile Washingtonului. O astfel de atitudine a Casei Albe - mă refer strict la chestiunea ucraineană - răstoarnă decenii de politică externă a Americii arătând că Statele Unite ar susține acorduri internaționale cu alte puteri, chiar agresoare, fără a apăra la modul intransigent, suveranitatea țărilor mai mici. Dacă alții vor să o facă, sunt liberi dar pe cheltuiala lor.
Privind mai atent evoluția lucrurilor, observăm că Trump a reușit să transforme Moscova din dușman într-un ,,prieten util’’ care îi poate fi de folos pe mai multe fronturi. Nu-l interesează salvarea liberalismului internațional, ci rolul Americii în lume și bunăstarea americanilor.
Concluzii ... chineze
O componentă esențială a strategiei americane față de China este pârghia economico-comercială, instrument favorit al lui Trump despre care pomenea încă din 1987, în cartea The Art of the Deal, scrisă împreună cu ziaristul Tony Schwartz. Probabil, mulți nu-și vor fi închipuit că The Donald ar fi scris și o carte...
Cu China a început încă din timpul primului mandat lansând semnale de pericol - preluate și de Biden - și impunând tarife punitive de miliarde de dolari mărfurilor chinezești. Beijingul a răspuns cu măsuri similare aplicate produselor agricole și tehnologice americane. Din februarie, pe lângă acestea, autoritățile chineze au introdus un control draconic asupra metalelor rare rafinate exportate în Statele Unite. Nu se mai întâmplase ...
Pe segmentul mărfurilor obișnuite, societățile americane și chinezești au transferat producția - în anii din urmă - în state neafectate de taxe: Mexic, Malaezia, Vietnam, Canada. China a făcut același lucru și în Europa, producând baterii, de exemplu, în Ungaria și Germania.
Trump a înțeles repede că chinezii vor utiliza în folosul lor tratatul nord-american USMCA (fost NAFTA) pentru a aduce pe piața americană mărfuri produse în Mexic și Canada. Nu s-a referit la acest aspect atunci când a vorbit despre taxe pentru produsele din aceste două state. Drogul fentanyl și migrația ilegală erau ,,motivele’’. Erau și acestea, dar realitatea este mai complexă. Vecinii din nord și sud deveniseră parte a confruntării cu China și trebuiau pedepsiți într-un fel.
Etapele competiției cu China - care cuprinde măsuri și retorsiuni de ambele părți - redefinesc rolul global al Statelor Unite în comerțul internațional: din promotoare ale liberului schimb s-au transformat în protagoniști imprevizibili și protecționiști. În altă ordine de idei, pe termen mediu, strategia agresivă lansată de Donald Trump riscă să favorizeze Beijingul pe seama influenței americane în statele emergente. În timp ce America înalță bariere - fie ziduri la frontiere, fie taxe la importuri - China își consolidează integrarea economică cu țările care au aderat la ,,Drumul mătăsii’’ și nu numai, semnând acorduri de liber schimb și investind masiv.
