Editura Evenimentul si Capital

JO DE IARNĂ. Românii, scoşi din concurs pentru a nu-şi pune viaţa în pericol!

22_saniee
Autor: | | 17 Comentarii | 1839 Vizualizari

Echipajului tricolor de dublu sanie i-a fost blocat accesul în finală pentru că sportivii s-au răsturnat de două ori la antrenamente.

###Situaţie jenantă pentru echipajul de dublu sanie trimis de România la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci! Radu Şovăială şi Alexandru Teodorescu nu au putut lua startul în finala probei, dintr-un motiv mai puţin obişnuit. Organizatorii au considerat că cei doi sportivi nu sunt suficient de pregătiţi pentru a aluneca pe pistă, la o viteză ameţitoare, de 140 - 150 de kilometri / h, fără să-şi pună viaţa în pericol! În prima zi a antrenamentelor, tricolorii au gestionat greşit un viraj, s-au răsturnat, dar din fericire au scăpat teferi. În schimb, obiectul muncii, sania, a fost avariată serios şi nu a mai putut fi folosită. "Au primit o sanie din ţară" Episodul s-a repetat în ziua următoare, la acelaşi viraj buclucaş. Radu şi Alexandru s-au răsturnat, norocul a fost din nou de partea lor, iar integritatea lor corporală nu a avut de suferit. Mai mult, sania a scăpat şi ea cu faţa curată, chiar dacă alunecarea nu a fost atât de lină pe cât se dorea. În aceste condiţii, arbitrii şi organizatorii au decis că românii nu sunt suficient de pregătiţi pentru a duce o cursă la final şi au decis să le blocheze accesul în finală. Măsura a fost luată după ce, în urmă cu patru ani, Jocurile Olimpice de la Vancouver au debutat cu o tragedie. Gruzinul Nodar Kumaritashvili şi-a scăpat sania de sub control, s-a izbit de parapet având o viteză de 140 de kilometri / h şi a decedat. Radu Şovăială (stânga) şi Alexandru Teodorescu nu au luat startul în finala de sanie dublu FOTO: FACEBOOK Preşedintele federaţiei nu a mers la Soci! "De atunci, regulile au devenit mai drastice, pentru a proteja sportivul. Nu a fost vorba, aşa cum s-a spus, că băieţii noştri nu au avut sanie de rezervă. După primul accident, au primit o sanie din ţară. De fapt, în luna decembrie, MTS a achiziţionat nişte sănii de ultimă generaţie, dar ele nu au putut fi folosite la Jocurile Olimpice, pentru că sportivii nu s-au acomodat cu ele. Nu a fost timp. Preţul unei sănii de calitate ajunge şi la 8.000 de euro", ne-a declarat Sorin Buta, preşedintele Federaţiei Române de Bob şi Sanie şi practicant al artelor marţiale. Conducătorul forului de profil nu se află la Soci, având treabă în ţară. "Din motive economice, am preferat ca alături de sportivi să fie antrenorii. Eu oricum am activitate aici, pentru că organizăm la Vatra Dornei o competiţie rezervată juniorilor", ne-a mai spus Buta, cel care a vorbit şi despre condiţiile proaste în care se pregătesc sportivii tricolori: "La noi există doar pârtie de starturi pe role, acolo unde se pot face antrenamente vara. Iarna, sportivii se pregătesc doar 3-4 zile, înaintea concursurilor internaţionale".
  • JO DE IARNĂ: Echipajul românesc de sanie dublu a fost scos din concurs!
8 mii de euro este preţul maxim al unei sănii de calitate Ania Caill a fost şi ea descalificată Aşa cum era de aşteptat, sportivii români fac simplu act de prezenţă la Jocurile Olimpice de la Soci. Unii dintre ei nu se califică în ultimul act al probelor la care participă sau încheie finalele pe locuri codaşe. După ruşinea trăită de Radu Şovăială şi Alexandru Teodorescu la sanie, ieri a venit rândul schioarei Ania Caill (foto) să aibă parte de un moment delicat. Tânăra în vârstă de 16 ani a fost descalificată în timpul probei de coborâre la schi alpin, pentru că a ratat una dintre porţile aflate pe traseu. Până ieri, cea mai bună clasare obţinută de un sportiv român a fost cea reuşită de Eva Tofalvi. Ea a terminat pe locul al 22-lea proba de biatlon, 7,5 kilometri sprint.
  • JO DE IARNĂ: Ania Caill a abandonat!

Lovitura neasteptata pentru Rares Bogdan! Ce a spus candidatul PNL dupa vot

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI