Jefuiți în prima zi de căsătorie. Hoții au lăsat un cuplu din Suceava fără darul de nuntă

Jefuiți în prima zi de căsătorie. Hoții au lăsat un cuplu din Suceava fără darul de nuntăSursa foto: Pixabay

Un cuplu proaspăt căsătorit din Suceava și-a pierdut darul de nuntă chiar a doua zi după petrecere. Hoții le-au dat lovitura în timp ce tinerii însurăței se aflau la ciorba de potroace alături de rude și prieteni. Mirele are o bănuială despre autorii furtului, după un indiciu pe care l-a primit de la un vecin. Poliția însă, deși a intrat pe fir, nu a confirmat nimic.

Un cuplu de proaspăt căsătoriți,  din Suceava, a rămas cu buzele umflate după ce hoții le-au spart locuința și le-a furat darul de nuntă. S-a întâmplat chiar a doua zi după petrecere, când cei doi însurăței se aflau la ciorba de potroace. Fără să bănuie nimic, ei s-au distrat, alături de ceilalți invitați, la petrecerea de după nuntă, în timp ce infractorii își făceau de cap în apartamentul pe care îl dețin.

Când cheful s-a sfârșit și au revenit acasă, cuplul proaspăt căsătorit a avut un șoc. Au descoperit că banii pe care i-au strâns cu doar o zi înainte, la petrecerea de nuntă, de la invitați, nu mai sunt în locul în care îi lăsaseră. Cineva a intrat în casă, în lipsa lor și i-a jefuit de cei 17.800 de euro pe care i-au strâns.

„Am fost la petrecerea de după eveniment şi când ne-am întors acasă, parcând în faţa blocului, am văzut că plasa la bucătărie este deschisă, geamul deschis”, a spus mirele.

Au anunțat poliția, imediat, și chiar au indicat un suspect pe care l-au identificat cu ajutorul unui vecin vigilent. Ar fi vorba, susține mirele, de iubitul vecinei de la etajul superior.

Cine este suspectul de furt

Individul suspectat știa că s-au căsătorit, normal, ca toată lumea din bloc, și că au strâns un dar frumușel. Drept urmare, ar fi pândit momentul în care au plecat la petrecerea de a doua zi și ar fi dat lovitura.

„Am sunat la poliţie şi a venit şi a făcut cercetări la faţa locului. A fugit cu 17.800 de euro, banii făcuţi cu o zi înainte de nuntă, bani pe care nu am apucat să îi ducem la bancă”.

Bărbatul a povestit că vecinul l-ar fi văzut pe hoț când se sprijinea de zidul blocului. Iar acesta ar fi cunoscut pentru mai multe furturi din locuințe.

„Persoana e concubinul vecinei de deasupra, care are mai multe antecedente de furturi și de spart locuinţe. Nu a fost la nuntă, nu aveam prietenie. L-a văzut un vecin la ora 18.00, stătea speriat sprijinit de colţul blocului. A intrat pe geamul de la bucătărie, s-a căţărat ori pe cutia de gaze, ori pe… Geamul era rabatat şi l-a deschis el cu metodele lui. A intrat în locuinţă şi a distrus tot, a aruncat toate hainele”, a adăugat mirele, pentru Observator.

Ne puteți urmări și pe Google News