Cât mai merge darul de nuntă în 2022. Suma pe care trebuie să o pui în plic

Cât mai merge darul de nuntă în 2022. Suma pe care trebuie să o pui în plicsursă: arhivă EvZ

Darul de nuntă, fie că este cash sau sub formă de cadou diferă de la o țară la alta. Românii sunt printre cei mai darnici nuntași, iar nemții și locuitorii din țările nordice sunt printre cei mai zgârciți.

Un studiu realizat de Revolut, în mare parte pe baza datelor de la Eurostat şi INS, arată câți bani se dau la o nuntă în funcție de țară și relația dintre invitați și miri.

Anul 2022 este unul dintre cei mai aglomerați în aceea ce privește nunțile, mai ales după ce multe evenimente au fost amânate din cauza pandemiei.

Potrivit Eurostat, în 2019, cel mai recent an cu condiții obișnuite, în Uniunea Europeană se înregistrau 4,3 căsătorii la 1.000 de locuitori, iar România avea o rată a nupțialității printre cele mai ridicate din UE, respectiv 6,6 la mia de locuitori. Din cauza pandemiei în anul 2020,s-au încheiat doar 81.343 căsătorii în Romnia, fiind cel mai mic număr din 1946 și până în prezent.

Nemții sunt zgârciți

În Germania și în țările nordice, putem spune că invitații sunt cel mai zgârciți când vine vorba de darul de nuntă. Acesta este între 30 și 70 de euro, iar familia, domnișoarele și cavalerii de onoare dau câte 100 de euro. În Suedia însă nu se oferă bani, ci cadouri.  

În Polonia, Irlanda, Lituania și Spania, invitații oferă cel puțin 50 euro de persoană pentru a acoperi meniul. Sumele pot fi însă mai mari înfuncție de statutul invitatului și pot ajunge și la 200 de euro. De obicei, darul minim se calculează astfel: meniul plus 25%.

Românii sunt darnici

Românii sunt printre cei mai darnici. Darul de nuntă pleacă de la minim 100 de euro de persoană și poate ajunge și la  500 euro de persoană, în funcție de gradul de rudenie și apropierea de tinerii miri. În România există o regulă ca darul să fie cel puțin dublul meniului de nuntă.

Și japonezii sunt darnici și oferă la nuntă un dar între 200 și 350 de euro de persoană,  în funcție de vârstă și natura relației dintre cu mirii.

În Italia, invitații oferă daruri de până la 500 euro de persoană și, mai ales în sudul țării, se dau cadouri generoase în numerar.

În SUA, invitații oferă în jur de 100 de dolari, iar rudele dau între 125 și 150 de dolari. Fie că se oferă bani cash sau cadouri la orice nuntă este considerat de prost gust ca darul să nu acopere măcar meniul, potrivit economica.net.

Ne puteți urmări și pe Google News