Jack Grealish a devenit cel mai scump transfer din istoria Premier League. Șeicii de la Manchester City au golit conturile

Jack Grealish a devenit cel mai scump transfer din istoria Premier League. Șeicii de la Manchester City au golit conturileSursa foto: Arhiva EVZ

Mijlocașul ofensiv englez Jack Grealish este protagonistul celui mai scump transfer din istoria Premier League. El a semnat contractul cu Manchester City, club care plătește pentru a-l transfera de la Aston Villa nu mai puțin de 117 milioane de euro.

Jack Grealish a semnat un contract până în 2026. Urmează să fie anunțat ca jucătorul lui Manchester City. Actele între cluburi au fost semnate ieri seară (n.r. miercuri seară). Pep Guardiola a vorbit deja cu Jack”, a anunțat joi jurnalistul Fabrizio Romano.

Cel mai scump transfer din istoria Premier League

Jack Grealish devine, astfel, cel mai scump transfer din istoria Premier League. Mijlocașul englez de 25 de ani, finalist la EURO 2020 cu selecționata lui Gareth Southgate, îl depășește în acest top pe Paul Pogba, în schimbul căruia Manchester United a plătit 105 milioane de euro lui Juventus în 2016.

Aston Villa i-a găsit deja înlocuitor lui Jack Grealish, pe Leon Bailey, achiziționat de la Bayer Leverkusen pentru 32 de milioane de euro.

Grealish (25 de ani) va deveni cel mai scump jucător achiziţionat vreodată în Premier League. El îi depăşteşte pe Paul Pogba, Josh Maguire, Romelu Lukaku şi Virgil van Dijk.

Grealish a fost căpitanul lui Aston Villa şi a jucat 27 de meciuri în sezonul trecut de Premier League, timp în care a marcat şapte goluri şi a livrat 12 pase de gol. Englezul semnase un nou contract cu Aston Villa 2025, după ce abia şi-a prelungit înţelegerea la finalul anului trecut.

Aston Villa l-a transferat deja pe atacantul Leon Bailey de la echipa germană Bayer Leverkusen, în locul lui Grealish. Jamaicanul a semnat un contract pe patru sezoane cu gruparea din Premier League, valoarea tranzacţiei ridicându-se la  35 de milioane euro.

Șeicii de la Manchester City pregătesc o nouă lovitură

După ce a rezolvat transferul lui Jack Grealish, Manchester City va continua tratativele pentru aducerea lui Harry Kane, de la Tottenham.

Atacantul naționalei Angliei și-a manifestat intenția de a pleca, neacceptată însă de oficiali, însă pentru a forța transferul a decis să nu se prezinte la primele antrenamente din această vară.

Pentru a-l aduce pe Harry Kane, Manchester City este dispusă să investească 130 de milioane de euro, ceea ce ar face ca recordul lui Jack Grealish să fie doborât imediat.

Ne puteți urmări și pe Google News