ÎPS Teodosie a fost oprit în timpul slujbei oficiate de ziua Marinei. „Înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”
- Andra Puiu
- 15 august 2022, 12:38
În mod tradițional, de Ziua Marinei Române, Arhiepiscopul Tomisului oficiază o slujbă religioasă în locul de desfășurare a marii ceremonii. Anul acesta, ÎPS Teodosie a fost întrerupt, iar reacția lui a venit imediat.
Conform protocolului oficial, după ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului și marelui pavoaz urmează oficierea serviciului religios și cuvântul de bun venit al șefului Statului Major al Forțelor Navale. În acest an, slujba oficiată de ÎPS Teodosie a fost oprită brusc înainte de a se termina, după aproximativ 21 de minute. Astfel, organizatorii au oprit microfonul arhiepiscopului și au oferit cuvântul șefului Statului Major al Forțelor Navale Române.
În mod firesc, reacția ÎPS Teodosie nu s-a lăsat așteptată. Arhiepiscopul Tomisului a plecat din Portul Militar Constanța, deși urma discursul președintelui României, Klaus Iohannis. El a fost întrebat de jurnaliști dacă s-a supărat pentru că a fost oprit din slujbă. Arhiepiscopul a precizat că cei care au făcut asta vor răspunde în fața lui Dumnezeu. „De ce să mă supăr? Nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta. Înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”, a declarat ÎPS Teodosie.
Ceremoniile de ziua Marinei din portul Constanța
Ziua Marinei este celebrată an de an pe data de 15 august, chiar de Sfânta Maria. Ceremonia a fost organizată în Portul Militar Constanța. Weekendul prelungit va fi plin de evenimente culturale dedicate publicului larg.
Activitățile cu ocazia Zilei Marinei vor avea loc și în Portul Tomis, în intervalul 10.00 – 13.00 și 17.00 – 20.00. Evenimentele trecute pe listă cuprind expoziții de tehnică militară, standuri cu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ, ateliere interactive de noduri marinărești, face-painting și foto-corner. Cei pasionați de marină, pot trăi o experiență unică, trăind tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spațiu special amenajat de echipa World of Warships.
Printre evenimente se numără și o prezentare a ținutelor militare de epocă, organizată de Asociația Tradiția Militară. În cadrul acesteia, Agenția „Loski” va prezenta colecția vestimentară „Cruise”, cu tematică marină, inspirată din uniformele marinarilor. Pe 15 august vor avea loc și două spectacole de artificii. Primul va fi la ora 13.00, iar al doilea va fi în timpul spectacolului „Ave Maria”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.