Evenimentul istoric
Ion Gheorghe Maurer, avocatul comuniștilor ilegaliști, a ajuns prim-ministru și protectorul lui Ion Țiriac și Ilie Năstase
Ion Gheorghe Maurer a murit în sărăcie, bolnav și abandonat de toți. Sursa foto. Captura video
Din cuprinsul articolului
Ion Gheorghe Maurer rămâne una dintre cele mai complexe și enigmatice figuri ale regimului comunist din România. Un personaj care mi-a atras tot timpul atenția prin caracterul excentric al prezenței sale politice.
Avocat de profesie, cu o educație burgheză și o finețe intelectuală atipică nomenclaturii vremii, Maurer a deținut cel mai lung mandat de prim-ministru din istoria țării (1961-1974). Însă, dincolo de deciziile de stat, numele său este indisolubil legat de ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu. Dar și a unora dintre cei mai mari sportivi români, precum Ion Țiriac și Ilie Năstase. O relație care, zeci de ani mai târziu, a generat controverse amare.
Ion Gheorghe Maurer a avut un parcurs cu totul atipic față de majoritatea liderilor comuniști din România. Spre deosebire de Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceaușescu, care proveneau din medii muncitorești sau țărănești sărace, Maurer a fost un intelectual rafinat, un burghez „rătăcit” în mișcarea comunistă.
Iată cum a ajuns să facă parte din Partidul Comunist Român (PCR), cum a ajuns în cele mai înalte funcții.
Nicolae Ceauşescu şi I.Gh. Maurer, pe aeroport; sursa Rador: Fototeca online a comunismului românesc, cota 390/1967
Ion Gheorghe Maurer, originea burgheză și educația
Născut sub numele de Jean Georges Maurer (în 1902), el provenea dintr-o familie de condiție bună. Tatăl era de origine alsaciană, profesor, iar mama româncă, din mica burghezie.
A primit o educație aleasă, a studiat Dreptul, la București și Sorbona. Era un om de lume, elegant, pasionat de vânătoare, mașini și lux. Un veritabil „hedonist”.
Înainte de a fi atras de stânga radicală, a cochetat chiar cu politica tradițională, trecând pasager pe la PNL-Brătianu, Partidul Național Țărănesc și Partidul Țărănesc Radical.
Contactul lui Maurer cu comuniștii
Calea lui Maurer către PCR a fost deschisă de profesia sa. În anii '30, fiind un avocat strălucit, a început să pledeze în instanțele din România interbelică pentru diverși militanți antifasciști și comuniști. Aceștia acționau în ilegalitate. Apărându-i în procese pe stângiștii vânați de Siguranța Statului, a intrat în contact direct cu rețeaua ilegalistă.
Tot în această perioadă l-a cunoscut și l-a apărat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul lider suprem al României comuniste. Dej fusese arestat după grevele de la Grivița din 1933, iar Maurer i-a asigurat asistența juridică. Între avocatul burghez și liderul muncitor s-a legat o prietenie profundă. O relație care avea să-i garanteze lui Maurer protecția și ascensiunea fulminantă de mai târziu.
Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Sursa foto: Arhivă EVZ
Aderarea oficială și munca în ilegalitate
Fascinat de discursul antifascist și de idealurile egalitariste la modă printre o parte a intelectualității europene din acea vreme, Maurer a aderat oficial la Partidul Comunist Român în perioada 1936-1937.
Rolul său în PCR-ul aflat în ilegalitate a fost diferit de cel al activiștilor de rând. Nu împărțea manifeste pe stradă și nu a făcut ani grei de pușcărie. Datorită statutului său social și a faptului că nu trezea aceleași suspiciuni ca un muncitor agitator, Maurer a fost folosit ca om de legătură, curier de lux, organizator de case conspirative și „față respectabilă” a partidului.
Momentul crucial al comunistului Maurer
În august 1944, deși fusese mobilizat în armată, Maurer a dezertat. A orchestrat, cu mult curaj și abilitate, evadarea prietenului său Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu Jiu. Această acțiune i-a asigurat definitiv locul la masa celor mai puternici oameni din România postbelică.
Pe scurt, Maurer nu a intrat în partid din disperare materială sau din revoltă proletară, ci dintr-o adeziune intelectuală. Poate că a făcut și un calcul politic, folosindu-și roba de avocat pentru a crea punți cu liderii comuniști. Care, un deceniu mai târziu, aveau să confiște puterea în România.
Ascensiunea la vârful puterii (1945-1960)
Cariera politică a lui Ion Gheorghe Maurer a luat avânt odată cu instaurarea regimului pro-comunist. Primul său pas important a fost în guvernul Petru Groza, unde a ocupat funcția de subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. Statutul său pe plan extern s-a conturat rapid, fiind inclus în delegația României la Conferința de Pace de la Paris.
Ascensiunea în aparatul de stat a continuat constant: în 1957 a devenit ministru de Externe în cabinetul Chivu Stoica, iar în 1958 a preluat funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale. O poziție asimilată celei de șef de stat. Confirmarea puterii sale absolute a venit în 1960, când a fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR.
„Făcătorul de regi” și consolidarea regimului Ceaușescu
În 1961, Maurer a preluat funcția de prim-ministru, pe care avea să o dețină fără întrerupere până la 28 martie 1974, conducând cinci guverne succesive. Momentul de cotitură al carierei sale politice s-a consumat în anul 1965. În urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în cadrul luptei acerbe pentru succesiune, Maurer a avut o influență decisivă. Împreună cu Emil Bodnăraș, Manea Mănescu și alți grei ai partidului, l-a susținut pe Nicolae Ceaușescu în defavoarea lui Gheorghe Apostol.
În anii imediat următori, premierul a fost o piesă de bază în consolidarea puterii noului secretar general, orchestrând manevre politice menite să elimine rivalii, cum a fost cazul înlocuirii din funcție a ministrului de externe Corneliu Mănescu.
Arhitect al diplomației globale
Din fotoliul de premier, Maurer a transformat România într-un pion activ pe tabla de șah a Războiului Rece. A întreprins numeroase vizite oficiale pentru a securiza avantaje economice și politice pentru țară.
Abilitățile sale diplomatice au fost recunoscute la nivel mondial când a preluat rolul de mediator în crize majore. În martie 1964 a efectuat câte două vizite la Moscova și Beijing, încercând să aplaneze ruptura sino-sovietică. Mai târziu, pe 28 septembrie 1967, s-a deplasat în secret la Hanoi, într-o misiune delicată de a convinge Vietnamul de Nord să își flexibilizeze poziția dură și să înceapă demersurile de pace cu Vietnamul de Sud.
Pe plan intern, eficiența politicilor economice și de deschidere girate de Maurer a adus o perioadă de expansiune fără precedent: pe parcursul mandatelor sale în fruntea guvernului, economia României a înregistrat o creștere medie spectaculoasă, de peste 9% anual.
Diplomatul rafinat printre activiștii necizelați
Pe plan intern, relația sa cu Nicolae Ceaușescu a fost una determinantă, dar în cele din urmă fatală pentru cariera sa. La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965, Maurer a fost cel care l-a susținut decisiv pe tânărul Ceaușescu să preia puterea, considerându-l, probabil, maleabil. A fost o eroare de calcul.
Pe măsură ce cultul personalității și dictatura lui Ceaușescu se consolidau, Maurer, o voce a moderației economice și a deschiderii diplomatice, a fost marginalizat. În 1974, a fost forțat să se retragă din viața politică.
Nicolae Ceaușescu și Maurer. Sursă: Arhiva EvZ
Protectorul campionilor: Pașapoarte, premii și eliberări din arest
În anii săi de glorie, prim-ministrul a fost un veritabil scut pentru marile talente sportive ale țării. Pasionat de tenis, juca frecvent pe terenurile de la Arcul de Triumf alături de un tânăr pe atunci promițător: Ion Țiriac. Maurer s-a asigurat că Țiriac beneficiază de un pașaport permanent, un privilegiu uriaș care i-a permis să călătorească liber la turneele internaționale. Mai mult, a intervenit pentru ca regimul comunist să nu îi confiște premiile în valută obținute în Occident, o derogare rară de la legile drastice de până în anii '70.
Tot Maurer a intervenit salutar într-un episod dramatic din viața familiei lui Ilie Năstase. Tatăl tenismenului, Gheorghe Năstase, colector la Banca Națională, a fost arestat și torturat timp de patru luni în beciurile Securității, fiind acuzat pe nedrept. Era considerat complice în celebrul jaf al bandei Ioanid, când s-au furat 250.000 de dolari.
Constantin Năstase, fratele lui Ilie, a povestit cum o simplă vizită în biroul lui Maurer a rezolvat coșmarul: „La 9 dimineața am plecat de la biroul lui, iar la 11 l-au repus pe tata în drepturi la bancă”.
Ilie Năstase, în perioada de glorie ca tenismen. sursa: EVZ
Un final de viață vândut pe o colecție de puști
Astăzi, memoria acelei prietenii dintre Maurer și Țiriac este umbrită de acuzații grave venite din partea fiului fostului demnitar. Jean Maurer a lansat ieri un atac public dur la adresa omului de afaceri, ajuns la 86 de ani, denunțând o trădare morală.
Într-o postare încărcată de resentimente, Jean Maurer susține că Țiriac a profitat de vulnerabilitatea tatălui său. Acesta ajunsese la peste 90 de ani, lipsit de putere și înspăimântat de sărăcie. Așa că Ion Țiriac i-a cumpărat valoroasa colecție de puști de vânătoare la un „preț derizoriu”. Conform fiului, miliardarul ar fi luat „ca bonus (gratis) niște tablouri de prin casă”, promițând în schimb că va avea grijă de bătrân și de soția sa bolnavă.
Aflat la acea vreme în șomaj în Germania și luptându-se să-și întrețină propria familie, Jean Maurer susține că Țiriac nu s-a ținut de cuvânt. A catalogat promisiunile acestuia drept simple „vorbe de business”. Această tranzacție a făcut ulterior obiectul unor lungi procese în instanță pentru recuperarea armelor.
Dincolo de granița subțire dintre recunoștință și afaceri, istoria lui Ion Gheorghe Maurer rămâne o oglindă a secolului XX românesc: un amestec de putere absolută, diplomație fină și, la final, declin, vulnerabilitate și controverse care continuă să facă ecou și zeci de ani mai târziu.
Dacă ai date sau
informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
