Fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, atrage atenţia că tentaţia unor oameni politici români de a bloca fluxurile de capital provenite din exterior este un lucru foarte grav.

El este invitatul de săptămâna aceasta la "Interviurile 2+1". În opinia sa, cea mai mare vulnerabilitate economică a României este lipsa investiţiilor străine. Evenimentul zilei: La ce ar trebui să se aştepte România în cazul unei îngheţări a pieţelor financiare. Problemele sunt foarte mari în Grecia, în Spania, există acest risc şi foarte mulţi oficiali europeni şi economişti avertizează în privinţa acestui risc. Sebastian Vlădescu: Aţi spus deja la ce anume trebuie să se aştepte: la riscuri. De ce gen vor fi aceste riscuri e greu de precizat acuma, dar sunt lucruri pe care le simţim, sunt riscuri prevestite şi prezente deja în economia românească.. Am să încep cu cel mai semnificativ în opinia mea: lipsa investiţiilor străine. Ştiu că ce voi spune acum pare nepatriotic, dar eu am alte idei despre ce înseamnă să iubeşti România şi pe cetăţenii ei.

România nu are suficiente resurse interne de creştere. Nu există în România nici resursele umane, nici cele financiare, nici cele naturale, astfel încât să creştem autarhic. Ceauşescu a trăit în această iluzie, a închis România şi a sperat că închizând România, România va putea să funcţioneze. A fost o eroare majoră şi nu a dus decât la sărăcirea poporului român, la cea mai dramatică ajustare de consum în timp de pace a unei populaţii. Deci ideea de noi prin noi înşine, închiderea României, blocarea fluxurilor de orice natură e foarte foarte gravă şi e un lucru care se întâmplă şi e un lucru pe care îl aud deseori în discursuri şi îl simt în comportamentul multor politiceni români şi nu-mi dau seama dacă o fac din interese personale, electorale, politice, dar e evident că un discurs de reîntoarcere la noi înşine, prin noi înşine, izolaţi de ceilalţi, discurs care a apărut şi în Grecia şi în Italia şi în Spania şi în multe alte ţări şi care se manifestă şi în Germania, dar sub forma conversaţiei “ia mai lăsa-ţi-i pe ăştia cu ale vor să se descurce cum vor şi dacă nu vor să se descurce cum pot". Naţionalism economic... Da. Sunt discursuri care există şi care mi se pare extrem de periculoase şi extrem de periculoase în contextul proiectului european. Dincolo de acest risc extins de autarhizare, de încercare de izolare şi autarhizare a României, există riscurile secvenţiale, cele pe sectorul bancar, cu repercusiuni asupra capacităţii de finanţare a companiilor. Creditul creşte foarte greu, companiile se finanţează foarte greu, practic nici nu prea discutăm de fiunanări noi de investiţii, discutăm de refinanţări, operaţiuni de supravieţuire şi nu de creştere.

"Să discuţi despre modificarea Codului Muncii nu este cel mai atractiv lucru pentru investitori"

Aţi menţionat lipsa investiţiilor străine, care au scăzut dramatic în ultima perioadă, ca un simptom al crizei. Ce soluţii credeţi că ar putea determina schimbarea trendului? Investitorul e un animal foarte sperios, banii sunt foarte fricoşi. Când îi ameninţi preferă să te ignore şi există, cum am zis la început, în limbajul unor politicieni români din toate partidele, discursuri care sperie. Am văzut că încep să discute despre remodificarea Codului Muncii. E ultima chestie pe care am auzit-o. Numai a începe să discuţi despre chestia asta presupune că vrei să te întorci la ceva despre care toţi investitorii spun că nu-şi doresc. Grija ar trebui să se manifeste în primul rând, încercând să-i atragi. Să discuţi despre modificarea Codului muncii nu e cel mai atractiv lucru. Există însă lucruri care ar trebui făcute efectiv şi cred că primul ar fi să decidem unde putem să mai atragem investitori. Guvernul tergiversează procesul de privatizare... Păi asta spun, unde putem să mai atragem investitori. Eu, cel puţin, nu văd decât foarte puţine soluţii: real-estate-ul este exclus, sistemul bancar este exclus... De ce? Mai avem CEC-ul... E nesemnificativ. Şi dacă-l vindem mâine şi luăm nu cât ni s-a oferit, 800 şi ceva de milioane, luăm un miliard, tot e nesemnificativ pentru ce are nevoie România. În plus, nu cred că ar fi bine să privatizăm CEC-ul la momentul de faţă, cu speranţa că politic va fi ţinut departe de prostiile care s-au făcut în trecut cu sistemul bancar. Deci unde? Nu real estate, nu sistemul bancar, nu prea mai e loc în servicii. Unde? În industrie? În care industrie? Singura industrie care s-a dezvoltat cât de cât coordonat în ultimii 10-15 în România ani este industria auto. În rest, nu prea sunt zone unde România să fie interesantă industrial.

Şi atunci, ce-ţi rămâne? Îţi rămâne agricultura, îţi rămân resursele naturale şi îţi rămân cele câteva entităţi din zona energiei şi a transporturilor pe care le mai are statul şi care au valoare intrinsecă şi care, în momentul de faţă, nu sunt valorizate, sunt sifonate. În cazul Oltchimului nici nu se pune problema. Mă întreb cine va cumpăra Oltchimul. Cine o va face va fi o entitate foarte curajoasă şi care va trebui să aibă resurse financiare majore ca să-l scoată din zona în care se află în acest moment, pentru că acolo vorbim de datorii de sute de milioane şi de nevoi de zeci, poate sute, de milioane pentru a-l face funcţional. Chiar şi aici, la o companie care nu e “Perla Coroanei" se amână privatizarea… Peste tot se amână. Se amână şi se discută, dom’le nu e bun preţul... Sau "nu ne vindem ţara"... Sau, şi mai grav, dar asta ne întoarcem la ce-am spus la început, la discursurile care sperie: “Noi nu ne vindem ţara", "Le ţinem noi şi le facem mai bune". Mi-e foarte greu să cred că, după ce 20 de ani am făcut mai rău CFR Marfă, o să se întâmple o minune mâine, care o să facă dintr-o dată CFR marfă funcţional, profitabil şi valoros. E un asset strategic. Căile Ferate nu ni le ia nimeni. Dacă proprietarul CFR Marfă devine mâine, Deutsche Bahn, să zic, Deutsche Bahn nu ia calea ferată din România s-o ducă în Germania. Va face calea ferată din România, deci România mai bogată. Acelaşi lucru şi în discuţiile pe care le mai aud: să nu vindem terenul agricol din România; sau cât de mult teren agricol a vândut România? România a vândut foarte puţin teren agricol din cât are, foarte puţin din cat are neutilizat, şi, dacă mâine vindem teren agricol, iar preţul terenului agricol la vânzare creşte, România devine o ţară mai valoroasă, nu devine o ţară mai săracă.

"Până la alegeri nu se va lua o decizie privind Roşia Montană"

În ceea ce priveşte Roşia Montană, este adevărat că statul român este dezavantajat? Aş putea să fiu catalogat ca interesat fiind consultant al proiectului, dar sunt consultant cu bună-credinţă şi în favoarea cetăţenilor din Roşia Montană şi a cetăţenilor din România, vis-a-vis şi de aspectele legate de mediu, cianură, exploatare, locuri de muncă şi beneficii ale statului român. Discuţia despre cât beneficiază statul român se opreşte la acea partajare 20%/80% sau, cât s-a propus la ultimele discuţii, 25%/75%. Nimeni nu ţine cont că acel 20%/80% sau 25%/75% nu apare decât ca rezultat final după ce statul român a încasat şi a început să încaseze din primul an. Pentru că noi ce discutăm, 25%/75%, e pe dividende. Dividende vor putea apărea poate în anul 5 sau 6 de la începerea proiectului. În niciun caz în primii patru ani nu vor apărea. Primii trei ani sunt pentru investiţii şi mai e nevoie de un an sau doi să se ajungă la break-even. Până ajungi să distribui dividende, care oricum sunt taxate cu 16% de statul român, mai plăteşti 16% impozit pe profit, deci chiar înainte de acea împărţire statul ia aproape 30%, în jur de 29%.

Ca să ajungi să ai profit, trebuie să ai nişte cheltuieli, ani de zile, pe care le acoperă investitorul. Statul român nu pune niciun ban. Dar din prima zi când investitorul a produs o tonă, statul român ia 4% din valoarea totală sub formă de redevenţă, de astăzi, nu de atunci. Statul român, prin autorităţile locale, ia toate taxele de proprietate pentru sute de hectare cât au în proprietate şi miile de clădiri. Deci un calcul pe împărţirea 25%/75% arată că 70% din lichidităţile reale ale proiectului vin la statul român şi doar 30% la potenţialul investitor. Iar statul român începe să încaseze din primul an, potenţialul investitor eventual din anul 5, iar banii pe care-i încasează în primii cinci ani nu acoperă decât investiţia şi abia peste 9-10 ani începe să facă profit net.

Roşia Montană, dincolo de povestea asta, a devenit ceva mult mai grav. A devenit un fel de benchmark. Cine se uită la România, în zona de resurse naturale, se uită întotdeauna la Roşia Montană şi spune “dacă ăla nu merge, de ce să mă apuc de altceva". A căzut CupruMin-ul. Românii vor să fie inventivi. Ok, să fim inventivi. De ce n-am fost inventivi şapte ani până acum, şi acum, dintr-o dată ne-am gândit să fim inventivi, nu ştiu. Dar să dea Dumnezeu să fim inventivi şi să găsim o soluţie pentru a face CupruMin funcţional. Dar în timpul ăsta tot ai problema de la Roşia Montană. Ce şanse acordaţi proiectului Roşia Montană? Anul acesta cred că este important să supravieţuiască, pentru că în actualul context politic mi-e greu să văd o decizie. Decizia aici a devenit o decizie politică. Nu mai e economică...

Şi o vedeţi puţin probabilă înainte de alegeri? Până la alegeri, până la un guvern stabil, văd puţin probabilă o decizie. Ceea ce sper eu este ca investitorii să aibă în continuare răbdare şi resursele financiare necesare, pentru că proiectul cheltuieşte milioane în fiecare lună. Acolo sunt 480 de angajaţi, acolo se plătesc în mod constant taxe, licenţe. E un cost lunar de ordinul milioanelor care trebuie plătit. Sper ca investitorii să rămână dedicaţi proiectului şi să nu spună la un momemnt dat «ok mai aşteptăm 5 ani că om vedea ce se întâmplă» sau mai grav «hai să ne ducem să ne judecăm cu statul român că poate câştigăm».

Şi proiectul Cupru Min? Repet, Roşia Montană e benchmark-ul. CupruMin va presupune autorizaţie de mediu, care va fi 90 şi ceva la sută ca şi procesul de autorizare de mediu pentru Roşia Montană. Că nu-i cu cianură, ci e cu altceva, toate celelalte componente sunt asemănătoare. Va fi foarte greu să ai un investitor care să spună mă duc să mă apuc de CupruMin în timp ce Roşia Montană îngheaţă. E peste un munte. E foarte greu să spui ăia-s buni şi ăştia-s răi. Dacă statul român va vrea 90% din lichidităţile unui proiect, nu 70% cât ar putea să aibă la Roşia Montană, nu va veni nimeni să investească, pentru că nu va veni nimeni să pună 2 miliarde şi să aştepte după aia 15 ani să câştige nişte bani şi în timpul ăsta să plătească taxe, impozite statului român.

"Ce se întâmplă cu cursul euro- leu e strict legat de pieţele externe"

Vorbeaţi de riscurile economiei româneşti. Consideraţi că creditele restante ale populaţiei sunt o bombă cu ceas? Pot deveni extrem de periculoase. Nu ştiu dacă o bombă cu ceas, dar volumul creditelor angajate de populaţie în raport cu creşterile de venituri care au fost estimate atunci şi cele care sunt efective e foarte mare. Creşterile efective de venituri au fost mult mai mici decât cele estimate la momentul angajării creditelor. Oamenii s-au mai ajustat. Nu-şi mai cumpără haine, nu-şi mai cumpără aceleaşi ţigări sau bere sau altceva ca să-şi plătească ratele. Dacă nu avem creştere economică, şi inflaţia este foarte mică slavă Domnului, dar poate să redevină consistentă destul de repede. Cursul de schimb se deteriorează, deocamdată nu avem inflaţie raportată la deteriorarea cursului de schimb, dar se poate întâmpla. Dacă ar începe şi un proces inflaţionist atunci veniturile populaţiei vor fi mult mai afectate şi la un moment dat nu vor mai avea de unde să se restrângă.

Deja restanţele în România sunt foarte mari, sunt cele mai mari din regiune... Da. Dar cursul euro- leu ce perspective are? În ultima perioadă euro a crescut accentuat. Deocamdată ce s-a întâmplat în România este strict legat de pieţele externe. Nu este legat de ce se întâmplă în România. Dacă pieţele se calmează, din fericire România este deocamdată, din punctul ăsta de vedere o oază de stabilitate şi oarecare încredere. Dintre toate valutele din regiune, leul a fost cel mai puţin afectat. Cărui fapt se datorează această stabilitate mai mare? De la Banca Naţională, la politicile de ajustare bugetară, la sentimentul ăla de încredere care este foarte important toate au contribuit. Avem o Bancă naţională care a fost solidă şi coerentă în ultimul an, am avut cele mai dure măsuri de ajustare bugetară şi suntem în linie cu ceea ce ne-am propus.

În momentul acesta rezervele BNR sunt la un nivel destul de confortabil, încât să existe încredere că situaţia poate fi ţinută sub control. Există aceleaşi perspective şi pentru perioada imediat următoare? Vor începe rambursările de datorii. Vor fi rambursări, dar rezervele nu se vor diminua semnificativ în aşa fel încât să nu poată să nu reacţioneze, adică vor rămâne undeva la nivelul de 30 de miliarde, poate peste.

Interviul continuă în pagina următoare >>>