Cu siguranţă, căpitanul Horia Agarici a intrat în legendă. A devenit un mit, iar miturile trebuie să trăiască. La urma urmei, nici nu pot fi atinse de colbul timpului.

Notorietatea celebrului aviator a fost păstrată şi datorită cântecului lui Gherase Dendrino, pe versurile lui Păstorel Teodoreanu din vara anului 1941: ”A plecat la vânătoare Agarici/A plecat ca să vâneze bolşevici…” Un şlagăr la modă între 1941-1944, o perioadă în care România ducea o cruciadă împotriva comunismului!

În linii mari, viaţa lui Horia Agarici a fost accesibilă marelui public, după 1989, ea figurând parţial până şi pe ultra- mediatizata Wikipedia. Dar cele mai multe amănunte le-au adus, după cum era firesc, ziarele post-comuniste.

Horia Agarici (n. 6 aprilie 1911, Lausanne, Elveţia, d. 1982, Constanţa, România) a fost un maior aviator al Forţelor Aeriene Române, unul dintre aviatorii de elită al celui de-Al Doilea Război Mondial al Arm

„Ce-auzi venind din depărtare, of Leano?

Un bâzâit ce-aduce cu al trenului,

Când îl auzi venind din depărtare.

Nu-ţi fie frică de bâzâitul lui,

Căci a plecat la vânătoare Agarici,

A plecat ca să vâneze bolşevici.

A plecat din zările văzduhului“

Horia Agarici şi-a petrecut copilăria la Iaşi. După începerea cursurilor liceale în acest oraş, familia s-a mutat la Braşov, unde Horia a terminat Liceul Doctor Ioan Meşotă. După un an de studii la Politehnica din Timişoara, a decis să devină ofiţer de aviaţie, urmând cursurile Şcolii de aviaţie militară de la Cotroceni. După obţinerea brevetului de pilot de război, la 16 aprilie 1934, proaspătul aviator militar va activa în cadrul mai multor escadrile, zburând pe diferite tipuri de avioane. A participat, cu gradul de locotenent aviator, la manevrele regale din anul 1938.

La 22 iunie 1941, la ordinul (rămas în istorie) lui Ion Antonescu, trupele române au trecut Prutul. Începea o lungă campanie, al cărei obiectiv era eliberarea unor teritorii aparţinând României, ocupate samavolnic de Uniunea Sovietică.

Primii care au intrat în luptă au fost, în ambele tabere, avia-torii. Formaţiunile de bombardament au survolat linia frontului, în căutarea unor ţinte care să afecteze decisiv puterea de luptă şi economică a inamicului. Astfel, în primele oreale dimineţii, o formaţie de şase bombardiere sovietice s-au apropiat, peste Marea Neagră, de instalaţiile portuare ale Constanţei. Escadrila 53, afectată apărării litoralului, era plecată în misiune. Numai locotenentul Horia Agarici, cu rezervoarele de carburant perforate, a rămas pe aerodromul Mamaia. Totuşi, conjunctura a făcut din Agarici un adevărat simbol al aviaţiei de vânătoare.

În 1941, el primeşte comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, afectată apărării litoralului. Unitatea era dotată cu avioane Hurricane. În dimineaţa de 23 iunie 1941, piloţii escadrilei au primit ordinul de a însoţi o formaţiune de bombardiere. Horia Agarici a decolat în fruntea escadrilei, dar, din cauza unor scurgeri de combustibil a fost nevoit să revină la bază şi, imediat, tehnicienii au încercat să remedieze defecţiunea.

Horia Agarici a avut mai mulţi copii. Paul Agarici (67 de ani) s-a născut pe 4 iulie 1947, de Ziua Americii. Imediat, nounăscutul a fost luat de stat din braţele mamei, moaşă la un spital, şi trimis la casa de copii, fiind considerat fiu de criminal de război, întrucât tatăl său doborâse mai multe avioane sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În cei 14 ani cât a stat la casa de copii Victoria din Bucureşti, Paul Agarici şi-a văzut tatăl de maximum zece ori: „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“.

La ora 12.00 s-a dat alarma: au fost semnalate bombardiere sovietice, care, după toate aparenţele, se îndreptau spre Constanţa, cu misiunea probabilă de a ataca portul. În ciuda tuturor regulamentelor, Agarici decolează fără ordin, fără coechipier, cu un singur rezervor plin, pornind “la vânătoare”.

Norocul şi simţul său de orientare îl ajută şi, în curând apare în faţa sa, zburând la altitudinea de 600 de metri, un grup de cinci avioane de bombardament, neînsoţite (lipsă de orientare strategică? Dispreţ pentru capacitatea de reacţie a românilor?) de vânătoare.

Profitând de poziţia favorabilă (deasupra şi în spatele ţintei), Agarici atacă. Întâi trage în bombardierul din capul formaţiei. Îl loveşte decisiv. Avionul sovietic cade în mare şi explodează odată cu bombele pe care le transporta. Printr-o ranversare şi un semitonou, Agarici revine la atac, trăgând în avionul din dreapta, care cade. Apoi atacă şi al treilea inamic, care se îndreaptă spre sol, deşi nu are incendiu la bord. Probabil că echipajul a ales prizonieratul… În acel moment, al doilea avion lovit de Agarici este luat în primire şi de artileria antiaeriană română.

Celelalte două avioane sovietice au dispărut în acest timp, abandonând misiunea, iar Agarici a revenit pe Mamaia, în limită de benzină. Rezultatul primei lupte aeriene din acest război a fost: trei bombardiere sovietice doborâte, dintre care două atribuite locotenentului Horia Agarici şi al treilea, în comun, aviatorului şi A.C.A.

Iată cum îşi reaminteşte acele momente comandorul de aviaţie Vasile Reghintovschi:

“România a cerut Angliei 12 avioane de vânătoare şi 40 de bombardiere, dar pe căi oficiale nu am reuşit să le obţinem, ci doar printr-un ataşat român la Londra. Acestea au fost aduse cu vaporul până la Constanţa şi apoi cu trenul la Pipera.

În timpul antrenamentelor, unul dintre avioanele de vânătoare a căzut şi aşa am rămas cu 11. 23 iunie, ziua Z Pe 22 iunie 1941, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială.

Au plecat toate avioanele cu excepţia unuia: cel al tânărului aviator Horia Agarici, care avea 30 de ani. Aparatul său de zbor avea o defecţiune. Era vorba de un Hawker Hurricane cu numărul 3.

A doua zi, pe 23 iunie, aviatorul a zărit deasupra mării şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. Imediat s-a dat alarma, iar Horia Agarici a decolat, chiar dacă avea avionul defect.

A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei. L-a doborât în mare. Apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi se află Valu lui Traian, iar altul mai la sud.

Evenimentele din acea zi i-au fost povestite comandorului Reghintovschi de către un martor. În aceeaşi zi, avioanele din Escadrila de la Mamaia au mai doborât în lupte aeriene alte patru aparate de zbor ruseşti. Horia Agarici devenise însă eroul de necontestat al aviaţiei româneşti.”.

La revenirea la sol, Agarici a fost felicitat de comandantul flotilei, ca şi de camarazii săi. Erau primele victorii în spaţiul aerian pe care le repurtase ţara noastră. Însuşi Mareşalul Antonescu l-a felicitat personal pe tânărul aviator.

Remarcabila victorie a fost citată prin ordin de zi pe armată, fiind apoi preluată şi amplificată de ziare şi de Radio România. Din păcate, probabil ca urmare a invidiei unor superiori, la 3 august 1941 Horia Agarici a fost mutat de la Escadrila 53 la I.A.R. Braşov, ca pilot essayeur, deşi între timp fusese decorat cu: Medalia „Virtutea Aeronautică” clasa a treia, Ordinul „Coroana României” cu spade şi cu spade şi panglica Medaliei Virtutea Militară clasa a cincea şi cu Crucea de Fier germană, fiind avansat la gradul de căpitan aviator. Mai târziu a revenit în luptă, reuşind ca, până la sfârşitul războiului să mai doboare încă trei avioane inamice, cu toate că firea lui poetică şi nostalgică îl arăta superiorilor ca pe un tip incapabil să lupte.

Pilotul rus

Oricum, pentru o cercetare critică merită să semnalăm şi mărturia - ca istorie orală, desigur – a fiului său, Paul Agarici. Acesta povesteşte că într-o zi a anului 1949, un general rus l-a căutat pe tatăl său şi i-a spus cu vocea sugrumată de emoţie: „Am învăţat româneşte ca să vin să-ţi mulţumesc pentru că nu m-ai atacat atunci când rămăsesem fără muniţie şi nu puteam să-ţi răspund“. Ce se întâmplase? Într-o luptă aeriană, Agarici a rămas în duel aerian cu un singur avion inamic. Pilotul sovietic a rămas fără muniţie şi i-a transmis prin semne românului că nu mai are cu ce să lupte şi că acceptă să se predea. Atunci, Agarici i-a transmis tot prin semne că va amâna duelul aerian pentru altă dată, pentru că nu este bărbăteşte să dobori pe cineva care nu are cum să se apere.

După război, căpitanul aviator Horia Agarici este trecutîn rezervă, pentru a presta diferite activităţi fără nici o legătură cu meseria şi pasiunea lui, zborul. Ca o consecinţă a servitudinii faţă de Moscova a regimului comunist din România, în anul 1955 el este degradat, ca şi alţi aviatori care se distinseseră pe frontul de est. A fost întemniţat la Aiud ca deţinut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică, şi eliberat prin graţierea generală din 1964. A fost reabilitat şi i-a fost redat gradul de căpitan de abia în 1965.

A murit în 1982, la Constanţa, fiind înmormântat cu onoruri militare.

Sec, istoria consemnează că în anul 1955, în timpul ocupaţiei ruseşti, Horia Agarici a fost considerat criminal de război, a fost degradat şi întemniţat la Aiud ca deţinut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică. „Aş fi încercat să dobor orice avion inamic, indiferent dacă ar fi fost rusesc, american sau german, atâta vreme cât îmi ameninţa ţara”, ar fi spus pilotul la procesul din 1955, potrivit fiului său, Paul Agarici.

Cert este că în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) nu există niciun Dosar penal pe numele de Horia Agarici. Există în schimb un Dosar Informativ - de urmărire - . din care vom reda câteva fragmente, extreme de necesare istoriografiei militare româneşti în privinţa biografiei lui Horia Agarici.

Documentele din custodia CNSAS trebuie privite în circumstanţialitatea lor. Dacă în 1946 se stabilea fără niciun dubiu că Agarici nu a fost legionar, la doi ani distanţă, în 1948, nota aproape îl desemna o căpetenie a acestora. Explicaţia este simplă. Ofiţerii de informaţii începuseră să înfunde puşcăriile, iar în locul lor sosiseră consilierii sovietici sau membrii de partid!

În fişa sa din 1 Martie 1946 sunt consemnate următoarele:

Corpul de Filaj 1

Martie 1946

Nr. 527 NOTĂ AGARICI HORIA, născut la 6 Aprilie 1911 la Lausane – Elveţia, fiul lui Constantin şi Valeria, necăsătorit, căpitan aviator, domiciliază în Bucureşti, Str. Stanislau Cihoschi Nr.12 unde ocupă o cameră modestă în imobilul proprietatea Ing. Luculescu, finul lui Maria, soţia mareşalului Antonescu.

În acest imobil, la parter, domiciliază şi doi ofiţeri americani.

La 10 Aprilie 1945 a fost trecut în rezervă prin Decretul Nr. 1185 din 12 aprilie 1945, prin aplicarea legei 186 (reduceri de cadre).

Cpt. Av. Agarici a fost comandant de escadrilă şi a fost primul ofiţer aviator decorat cu Virtutea Aeronautică, în prima perioadă a răsboiului pentrucă a doborât 2 avioane sovietice.

Acest act l-a făcut mai mult de frică, atunci când s’a văzut înconjurat de 6 avioane sovietice şi de atunci pare să fi rămas puţin cam desechilibrat mintal.

În acel timp, AGARICI sbura pe un avion englez „Spitzfeler”, fapt ce a făcut să se răspândească svonul printre camarazi că numitul nutreşte sentimente anglofile. Realitatea era că el cunoştea mai bine acest sistem de avion.

Cpt. rez. Agarici e o fire căruia îi place băutura şi femeile, e nervos şi aspru; iar la SSA şi printre camarazii săi nu e cunoscut ca legionar.

În arhiva SSI Cpt. Rez. Agarici e cunoscut din următoarele semnalări:

În luna februarie 1941 informaţiunile făcute la Flotila I vânătoare Pipera au stabilit că Agarici, Comandantul Escadrilei 47 Vânătoare Pipera, este un legioanar fanatic şi nu se sfieşte să desfăşoare o vie propagandă legionară în rândurile ofiţerilor şi soldaţilor aviatori.

De asemenea în timpul cât a făcut serviciul la Şcoala de tir şi bombardament „Mamaia” a fost observat în anturajul mai multor legionari notorii. Ca o confirmare a simpatiei de care se bucura în cercurile legionare, este faptul că aceştia fredonau de predilecţie, melodia:

„A plecat la vânătoare Agarici să vâneze bolşevici”.

În Iulie 1941 cercurile legionare adoptase un nou sistem de propagandă, lansând svonul că cele mai multe fapte eroice in răsboiul cu URSS erau făcute numai de legionari şi citau cazul Cpt. Av. Agarici, simpatizant legionar. Prin aceasta căutau să creeze un curent de simpatie pentru mişcarea legionară.

Mai mult, legionarii mai lansaseră svonul că Agarici, când a fost să fie decorat de fostul Mareşal Antonescu, pentru că doborâse 2 avioane sovietice, a desfăcut haina militară şi a cerut să-i pună decoraţia pe cămaşa legionară cu care era îmbrăcat. Mareşalul a refuzat şi l-a şters după lista de decoraţii.

În Octombrie 1941 legionarii informau Legaţia Germană că pilotul Agarici, a fost dat judecăţii şi condamnat exemplar pentrucă s’a manifestat pe faţă ca legionar, a făcut propagandă legionară în armată şi a cerut chiar să i se dea voie să îmbrace cămaşa verde.

Semnalarea Serv. SSI din 11 Iulie 1941 a stabilit că toate cele expuse mai sus nu au fost decât motive de propagandă legionară, în realitate Agarici nu a fost şi nu este legionar. La fişele PPC e completat necunoscut, întrucât nu ne este permis accesul în localul Siguranţei.

O altă notă, din 19 Iulie 1948, de fapt o fişă de această dată, mult mai exactă decât prima consemna:

CĂPITAN AVIATOR – AGARICI HORIA

Născut la 6 Aprilie la Lausane Elveţia.

Fiul lui CONSTANTIN şi VALERIA.

Necăsătorit.

Domiciliază în Str. Stanislau Cihoschi Nr.12.

10 Aprilie 1945, a fost trecut în rezervă prin Decretul 1185 din 12 aprilie 1945, prin aplicarea Legii 186 (reduceri de cadre).

Cpt. Av. AGARICI HORIA, a fost comandant de escadrilă şi a fost primul ofiţer aviator decorat cu „Virtutea Aeronautică”, în prima perioadă a războiului pentrucă a doborât două avioane sovietice.

Acest act l-a făcut de frică, atunci când s’a văzut înconjurat de 6 avioane sovietice şi de atunci pare să fi rămas puţin cam desechilibrat mintal.

În acel timp, AGARICI sbura pe un avion englez „Spitzfeler”, fapt ce a făcut să se răspândească svonul printre camarazi că numitul nutreşte sentimente anglofile. Realitatea era că el cunoştea mai bine acest sistem de avion. În arhiva S.S.I. Cpt. Rez. AGARICI e cunoscut din următoarele semnalări:

În luna Februarie 1941: din informaţiunile făcute la Flotila – Pipera, am stabilit că AGARICI , Comandantul Escadrilei 47 Vânătoare, este un legionar fanatic şi nu se sfieşte să desfăşoare o vie propagandă legionară în rândurile ofiţerilor şi soldaţilor aviatori.

Deasemeni când a făcu serviciul la Şcoala de Tir şi Bombardament „Mamaia” a fost observat în anturajul mai multor legionari notorii: Ca o confirmare a simpatiei de care se bucura în cercurile legionare, este faptul că aceştia posedau de predilecţie melodia.

În Iulie 1941, cercurile legionare adaptase un nou sistem de propagandă, lansând svonul că cele mai multe fapte eroice în răsboiul cu URSS, erau făcute de legionari şi cântau cazul Cpt.Av. AGARICI, simpatizant legionar. Prin aceasta căutau să creieze un curent de simpatie pentru Mişcarea legionară.

Mai mult, legionarii mai lansaseră svonul că AGARICI, când a fost să fie decorat de Antonescu, pentrucă doborâse 2 avioane sovietice, a desfăcut haina militară şi a cerut să îi pună decoraţia pe cămaşa verde (legionară) cu care era îmbrăcat. Antonescu refuzând să-i mai dea decoraţia, ştergându-l de pe tabel.

În Octombrie 1941, legionarii informau Legaţia Germană că pilotul AGARICI, a fost dat judecăţii şi condamnat exemplar pentru că s’a manifestat pe faţă ca legionar, a făcut propagandă legionară în armată şi a cerut chiar să i se dea voie să poarte cămaşa verde.

25 Septembrie 1942, dintr’un extras de arhivă este semnalat că Cpt. AGARICI, a făcut o petrecere la Restaurantul halelor Ploeşti cu un grup de legionari.

20 Februarie 1943. Cpt. AGARICI HORIA, Comandantul Escadrilei 7 Vânătoare, nu se sfieşte să desfăşoare o vie activitate legionară în rândul ostaşilor de sub comanda sa.

Ianuarie 1944. Este cunoscut ca simpatizant legionar, fiind văzut pe când făcea Serv. la Şcoala de Tir şi Bombardament „Mamaia” în anturajul mai multor legionari ca: ALEXANDRU PUIU, fost perceptor, CONSTANTIN ŞERBAN zis Chiorul, STĂNESCU I, ŞTEFLEA IONICĂ, PASCU LEOVEAN şi Plut. Tr. TEODORESCU GH. toţi din comuna Basarabi Jud. Constanţa.

28 Ianuarie 1946 – 1 Febr. a.c. Se semnalează că Comandorul SARACELI dela Misiunea Britanică, însoţit fiind de Cpt. AGARICI au fost la Galaţi şi Brăila. Acolo au fotografiat instalaţiile portuare, atelierele, docurile şi magaziile precum şi unele poziţii nelocuite.

Într’unul din aceste oraşe, Comandantul sovietic local le-a interzis intrarea în port. După ce au luat masa cu Cdorul Sovietic al portului, cei doi au primit permisiunea de a intra în port pentru a fotografia.

Maşina cu care aceştia au vizitat ambele oraşe era dela Misiunea Engleză şi purta nr.9, fiind condusă de un şofeur cu numele de HATOI.

În Braşov str. Lungă locuieşte clandestin Cpt. Av. AGARICI HORIA, care întreprinde dese călătorii cu o motocicletă în direcţia Sibiu, Făgăraş – Bran, Cp. Lung, locuri unde reacţiunea se manifestă mai puternic.

Deasemeni în Braşov, se întâmplă dese cazuri de eşiri antiguvernamentale sau antisemite pe stradă, fără ca Poliţia să ia măsuri de legitimare contra acestor provocatori.

Se crede că aceste acţiuni sunt organizate, provocatorii dispunând de masive mijloace băneşti şi modul cum acţionează, denotă că sunt instruiţi special în acest sens.

Este trecut într’un tabel ca făcînd parte dintre ofiţerii de lagătură cu Misiunea Engleză.

Cpt. Rez. AGARICI HORIA, e o fire căruia îi place băutura şi femeile, e nervos şi aspru.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)