Inter s-a oprit la Stramaccioni

Inter s-a oprit la Stramaccioni

După luni de umilinţe, patronul Moratti a tăiat în carne vie, înscăunând un antrenor necunoscut.

Sătul de eşecurile în serie ale echipei, Massimo Moratti, patronul de la Inter Milano, a luat luni seară o decizie radicală: l-a dat afară pe antrenorul Claudio Ranieri şi l-a numit pe Andrea Stramaccioni, un tehnician adus de la formaţia de tineret şi al cărui nume nu exista pe Wikipedia până în momentul numirii. Este licenţiat în Drept Andrea Stramaccioni (36 de ani, mai tânăr cu trei ani decât Javier Zanetti, căpitanul formaţiei la care joacă şi Cristi Chivu) este caracterizat de Arrigo Sacchi drept "un tânăr interesant, unul dintre antrenorii cel mai bine pregătiţi", pe care federaţia italiană l-ar fi dorit la naţionala U-17. Licenţiat în Drept, Stramaccioni şi-a văzut cariera de fotbalist distrusă de o accidentare gravă suferită la genunchi în 1995. S-a orientat către antrenorat, iar în 2007 a câştigat, cu AS Roma, campionatul italian de fotbal la categoria Under-15. În 2011, fostul fundaş a ajuns la Inter, ca antrenor la "tineret", cu care, săptămâna trecută, a triumfat la NextGen Series - un turneu la care se întâlnesc cele mai bune 16 echipe de tineret din Europa. Moratti l-a felicitat atunci, iar acum l-a răsplătit oferindu-i conducerea tehnică a echipei de seniori. 36 de ani are Andrea Stramaccioni, fiind mai tânăr cu trei ani decât căpitanul Zanetti Citiţi şi:

  • Moratti: „Ranieri nu e de vină”
  • Inedit în fotbal: antrenor plângând în timpul meciului!

Ne puteți urmări și pe Google News