Insulele din Grecia unde îți poți petrece vacanța. Peisajele superbe și bucătăria tradițională sunt principalele atracții
- Andra Puiu
- 7 mai 2023, 22:35
Mulți români aleg să își petreacă concediile din timpul verii în Grecia, iar printre cele mai cunoscute destinații sunt insulele Santorini și Mykonos. Nu multe persoane că mai există și alte insule unde este mult mai liniște, iar plajele și peisajele sunt la fel de frumoase.
Foarte mulți turiști aleg să își petreacă vacanțele în Grecia, iar printre cele mai căutate destinații sunt insulele Santorini și Mykonos. Cele două sunt foarte aglomerate în timpul sezonului estival, iar cei care își doresc liniște nu vor avea parte de ea. Românii care aleg să meargă în Grecia trebuie să știe că mai sunt cel puțin 10 insule cu plaje la fel de frumoase și mult mai liniștite.
Prima dintre ele este Naxos, care se află în Marea Egee de Sud și este cunoscută pentru plajele ei frumoase. Nu foarte mulți turiști aleg să vină aici, dar este destinația ideală pentru cei care își doresc o oază de liniște. În plus, pe insulă sunt unele dintre cele mai bune locuri de windsurfing din Grecia datorită condițiilor meteorologice. Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice este Muzeul Uleiului de Măsline Eggares.
O altă insulă care merită vizitată este Andros. Turiștii care vin în acest loc vor putea să se relaxeze pe cele mai frumoase plaje din Grecia și vor vedea unele dintre cele mai frumoase peisaje naturale. Destinația este ideală pentru amatorii de drumeții pentru că există o mulțime de trasee. De asemenea, pe insulă sunt tot felul de sate mici și restaurante cu mâncare foarte bună.
Cele mai frumoase insule din Grecia
Plajele de pe insula Syros nu sunt foarte aglomerate, ceea ce este perfect pentru cei care își doresc liniște. Syros este o insulă din Ciclade și are și câteva muzee în care este prezentată cultura regiunii. În plus, turiștii se pot bucura de restaurantele cu mâncare tradițională, de unde vor putea privi apusurile de soare din Marea Egee.
O destinație perfectă pentru iubitorii de excursii este insula Ikaria, unde turiștii vor putea explora una dintre cele mai sălbatice zone ale Greciei. În plus, aici se află una dintre cele mai cristaline și albastre ape, iar plajele sunt foarte liniștite. Insula Kythira este cunoscută ca fiind locul de naștere al zeiței Afrodita din mitologia greacă. Este una dintre cele mai frumoase insule și este renumită tot pentru apele albastre și limpezi.
Una dintre cele mai mari insule din Grecia este Evia, care este cunoscută și sub denumirea de Eubea. În ciuda mărimii ei, nu este una dintre cele mai aglomerate insule. În această zonă se află o mulțime de magazine și restaurante, unde turiștii pot încerca preparatele tradiționale. În plus, există monumente care descriu istoria și cultura Greciei.
Unde îți poți petrece vacanța în Grecia
Folegandros este o mică insulă din Grecia, dar este destinația perfectă pentru cei care își doresc liniște. Insula este renumită pentru casele albe din această zonă. Plajele izolate de pe această insulă îți vor da oportunitatea de a admira peisaje minunate. Leros este o altă insulă unde te poți bucura de liniște și plze frumoase. Turiștii pot vedea aici cele mai pitorești peisaje din Grecia.
O altă destinație potrivită pentru cei amatorii de plimbări pe plajă este insula Lesvos, din nordul Mării Egee. În această zonă se află destul de mule situri arheologice, care pot fi vizitate. În plus, bucătăria tradițională a atras an de an destul de mulți turiști din întreaga lume.
Insula Samothraky se află în nordul Mării Egee și este cunoscută pentru peisajele sale naturale. Cei care vin în această zonă vor putea face drumeții, în timpul cărora vor vedea piscine naturale sau lanțuri muntoase. Este destinația ideală pentru cei care sunt pasionați de excursii pentru că vor putea să observe în amănunt fauna și flora Greciei, potrivit Ziare.com.