Timpi mari de așteptare la punctele rutiere de trecere a frontierei spre Grecia şi Turcia. Recomandările MAE
- Maria Dima
- 27 aprilie 2023, 20:19
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde, începând de vineri şi până luni, s-ar putea înregistra o creştere a timpilor de aşteptare la punctele rutiere de trecere a frontierei spre Grecia şi Turcia. De asemenea, se aşteaptă o prelungire a timpului de aşteptare la PTF Ruse, luni, când turiştii români vor reveni în ţară.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria către Republica Grecia şi Republica Turcia, precum şi retur către România, în perioada 28 aprilie - 1 mai, că se preconizează înregistrarea unor timpi de aşteptare ridicaţi la punctele de trecere a frontierelor (PTF) rutiere bulgare.
Astfel, se recomandă cetăţenilor români să folosească toate punctele de frontieră şi să se asigure că deţin combustibil, apă, alimente suficiente pentru astfel de situaţii. De asemenea, cetăţenilor români ce revin în România în 1 mai li se recomandă să aibă în vedere posibilitatea măririi considerabile a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, atunci când turiştii români revin în România şi aleg să intre în ţară prin PTF de la podul Giurgiu-Ruse.
Se recomandă ca turiştii români care aleg să revină în ţară prin PTF Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, şi anume 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro) sau 4 (patru) leva, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi sau bonuri fiscale.
În acest context, este importantă informarea corectă, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum tip TOLL, pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din R. Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Potrivit MAE, se recomandă firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al conducătorilor auto, prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor.
De asemenea, se recomandă folosirea, pentru intrarea în România, şi a celelorlalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera cu Bulgaria, precum PCTF Vidin - Calafat, PCTF Kardam - Negru Vodă, PCTF Oryahovo - Bechet (ferry), PCTF Dobromir - Krushari (maxim 3,5 tone), PCTF Kainardzha - Lipniţa (maxim 3,5 tone), PCTF Nikopol - Turnu Măgurele (ferry) şi PCTF Svishtov - Zimnicea (ferry), ultimele patru PCTF cu program de funcţionare în intervalul orar 08:00 - 20:00.
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:
- cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” - www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
- cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg;
- cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;
- cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;
- cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;
- cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din R. Bulgaria: www.customs.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.