Insolvenţa în Republica Moldova. Doi administratori autorizaţi, cercetaţi penal şi zeci de familii rămase fără locuinţe şi bani

Insolvenţa în Republica Moldova. Doi administratori autorizaţi, cercetaţi penal şi zeci de familii rămase fără locuinţe şi baniDescindere CNA/ Sursa foto: CNA

Republica Moldova. Încă doi administratori autorizaţi de insolvabilitate au ajuns să fie cercetaţi penal pentru presupuse fraude în administrarea unui dosar de insolvenţă. Aceştia ar fi prejudiciat mai multe familii care au investit în apartamente aflate construcţie.

Informaţia a fost controlată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), care a descins în dimineaţa de 5 februarie cu percheziţii la Uniunea adminstratorilor autorizaţide inslolvabilitate (UAAM) şi la un agent economic.

Sursele EvZ susţin că ar fi vorba de vicepreşedintele UAAM, Ion Popa, şi fratele său, Lilian Popa, la fel, administrator autorizat.

Ion Popa

Ion Popa, vicepreşedinte UAAM/ Sursa foto: UAAM

Echipa EvZ a reuşit să discute cu victimele care au depus plângeri în acest caz.

Anunţul făcut de CNA

Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), ofițerii CNA, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală la mai mulți administratori de insolvabilitate, precum și la sediul Uniunii Administratorilor Autorizați.

„Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal inițiat pe fapte de abuz în serviciu, care au dus la cauzarea unor prejudicii materiale în proporții deosebit de mari persoanelor care au investit în construcția unui bloc locativ din municipiul Chișinău.

Potrivit materialelor cauzei, apartamentele ce urmau să fie transmise investitorilor la finalizarea lucrărilor de construcție, conform contractelor de investiții încheiate anterior, ar fi fost înstrăinate fără notificarea acestora”, se menţionează în comunicat.

Descinderi la UAAM/ Sursa foto: CNA

Totodată, percheziții au fost efectuate și la domiciliile persoanelor care au procurat apartamentele litigioase, în vederea stabilirii rolului acestora în comiterea infracțiunilor investigate de Centrul Național Anticorupție.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente relevante pentru cauza penală, inclusiv contracte de investiții, documente contabile ce reflectă plățile recepționate pentru apartamentele înstrăinate, ciorne, precum și dispozitive electronice care conțin informații pertinente anchetei.

Persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a celor vinovați, conform legii.

Ce spun victimele. 35 de familii, rămase fără bani şi fără locuinţă

Jurnaliştii EvZ au reuşit să discute cu o familie, care pretinde că a fost înşelată printr-o schemă pusă la cale de cei doi administratori.

Mariana Ochişor ne-a comunicat că a investit cu aproape zece ani în urmă într-un apartament aflat în construcţie. Blocul de locuit se construia într-o zonă pitorească de pe strada Dimo din Chişinău, într-o zonă de parc, în apropere de lac. În total, a investit în jur de 65.000 de euro.

Întreprinderea care construia blocul a fost trimisă în insolvenţă, apoi a falimentat. Iar Lilian Popa a fost numit administrator de insolvenţă.

„După numirea lui Popa administrator de insolvenţă, la solicitare, noi am plătit suplimentar pentru finalizarea lucrărilor de construcţie. Iar când am mers după chei, am aflat că apartamentru nostru a fost vândut. Ca să vă daţi seama până unde s-a ajuns, apartamentul care ne aparţinea conform contractului de investiţie, a fost vândut în 2023, iar Lilian Popa continua să încaseze bani de la noi pentru finalizarea lucrărilor de construcţie”, a declarat Mariana Ochişor.

Soţul Marianei a precizat că astfel au fost vândute 35 de apartamente din blocul respectiv. „Fără ca să fim informaţi şi fără ca să aibă acordul nostru, Lilian Popa a vândut apartamentele care aparţineau creditorilor Companiei de construcţii Varincom. Iar agentul economic, la rândul său, a vândut locuinţele unor persoane terţe.

Atunci când am investit noi, un metru pătrat costa 700 de euro. Acum un metru pătrat pentru un apartament în zona respectivă ajunge la 2000 de euro”, a precizat bărbatul.

Popa Lilian/ Sursa foto: UAAM

Mai mulţi administratori de insolvenţă, cercetaţi penal

Mai mulţi administratori autorizaţi, care fac parte din elita UAAM, sunt învinuiţi în cel puţin câte un dosar penal entru pretinse scheme frauduloase, aplicate în gestionarea întreprinderilor aflate în insolvenţă.

Astfel, Irina Selivestru, Natalia Onichevici şi Nicolae Bostan sunt învinuiţi în câte două dosare. În câte un dosar sunt învinuiţi Natalia Gârleanu şi Ruslan Vasiliev. Nicolae Bostan a fost învinuit într-un dosar pentru că, în calitate de administrator de insolvenţă, a vândut apartamentele mai multor investitori. Fără ca să le dea banii.

La 16 februarie anul curent, Judecătoria Chişinău urmează să pronunţe sentinţa în privinţa inculpatelr Irina Selevestru şi Natalia Onichevici. Cele două asministratoare sunt învinuite că au adus prejudicii de proporţii statului, după ce ar fi vândut la preţ derizoriu imobilele întreprinderii Giuvaer din Chişinău.

Afministratori de insolvabilitate

Afministratorii de insolvabilitate Selevestru, Onichevici şi Gârleanu/Sursa foto: colaj

În gestiunea CNA se află un dosar penal în care Selevestru, Gârleanu şi Onichevici sunt învonuite de mai mulţo agenţi economici din regiunea de Nord pentru scheme de preluare a afacerilor prin insolvenţă frauduloasă.

Anterior, oamenii legii au solicitat în repetate rânduri Comisiei de disciplină a administratorilor autorizaţi suspendarea licenţelor pentru administratorii învinuiţi în dosare penale. Însă demersurile procurorilor nu au fost satisfăcute.

Precizăm că puţinele plângeri împotriva administraatorilor de insolvenţă, care sunt acceptate pentru investigaţii de procuror, sunt examinate anevoios, ani la rând şi de cele mai multe ori nu ajung la finalitate.

Comisia de disciplină

Comisia autorizare şi disciplină a administratorilor de insolvenţă/ Sursa foto: EvZ

Oamenii de afaceri - front comun împotriva „mafiei din insolvenţă”

Mai mulţi oameni de afaceri, care s-au confruntat sau continuă să se confrunte cu insolvabilitatea, au decis să facă front comun împotriva abuzurilor unor administratori de insolvenţă.

Convocaţi în cadrul unei conferinţe de presă, afaceriştii au declarat că există un grup de administratori de insolvenţă, care, în complicitate cu funcţionari din sistemul de drept şi câţiva reprezentanţi ai mediului de afaceri, atacă întreprinderi profitabile prin aplicarea frauduloasă a Legii insolvabilităţii. În urma unor procese de judecată, întreprinderi cu rulaje de milioane au fost aduse la faliment şi lichidate pentru pretinse datorii de câteva mii de lei.

Astfel au fost preluate uzine, imobile, terenuri, tehnică şi unităţi de transport. Fiind distruse sute de afaceri.

La conferinţă au participat oameni de afaceri din Republica Moldova, Cehia, Italia, România, Luxemburg, Estonia. Businessmanii susţin că aceste scheme pun în pericol securitatea economică a statului.