Înscrierea în clasa pregătitoare. Copiii care nu au împlinit șase ani au nevoie de o recomandare de la grădiniță

Înscrierea în clasa pregătitoare. Copiii care nu au împlinit șase ani au nevoie de o recomandare de la grădiniță Sursa foto: Arhiva EVZ

Mai multe bătăi de cap pentru părinții care vor să își înscrie anul acesta copilul în clasa pregătitoare. Au apărut noi reguli ce țin cont de vârsta celui mic, dar și de nivelul lor de dezvoltare.

Prin urmare, părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie inclusiv, pot să îl înscrie pe cel mic în clasa pregătitoare numai dacă îndeplinește nivelul de dezvoltare corespunzător. Dacă au frecventat grădinița, părinții trebuie să aducă, pe lângă cererea de înscriere, și o recomandare de la grădiniță.

De asemenea, copiii care nu au mers la grădiniță, dar și cei care au fost în străinătate, vor fi evaluați psihosomatic pentru a se vedea dacă pot fi primiți în ciclul primar sau nu.

De ce au nevoie părinții pentru a-și înscrie copilul în clasa pregătitoare

Înscrierile pentru cei mici încep din data de 3 mai și se încheie în 18 mai, conform calendarului publicat în Monitorul Oficial. În acest timp, părinții sau reprezentanții legali trebuie să completează cererile-tip de înscriere, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, părinții depun sau transmit la unitatea de învățământ recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, dacă este cazul, respectiv declarația pe proprie răspundere și documentele necesare în copie simplă.

Pentru cei care au mers la grădiniță înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă fie prin poștă, fie prin mijloace electronice.

Când va avea loc evaluarea dezvoltării copiilor mai mici de șase ani

Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar va avea loc în perioada 5-26 aprilie.

Evaluarea se va face de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE). Pe 3 aprilie urmează să fie postat pe site-ul CJRAE/CMBRAE modelul cerere-tip pe care părinții trebuie să o completeze.

Ulterior, pe data de 27 aprilie va avea loc transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisiile județene/Comisia Municipiului București, potrivit edupedu.ro.