Îngrijorare în lumea medicală. O nouă tulpină de coronavirus a fost descoperită în Nigeria
- Ovidiu Drugă
- 24 decembrie 2020, 18:27
Răspândirea SARS-Cov-2 pe toate continentele și numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri par să fi dat un impuls în ceea ce privește mutațiile acestui virus. După “variantele” apărute în Marea Britanie și Africa de Sud, o nouă tulpină a fost depistată în Nigeria.
În ceea ce privește tulpina identificată în Marea Britanie, medicii susțin că aceasta este cu 56 la sută mai infecțioasă decât primul virus. Și virusul din Africa de Sud pare să aibă o capacitate mai mare de a se răspândi. Despre noua tulpină nigeriană nu se cunosc, deocamdată, prea multe lucruri, dar medicii nu cred că ar fi mai infecțios decât SARS-Cov-2. Un răspuns definitiv va putea fi dat, însă, abia în urma unor studii aprofundate.
Anunțul cu privire la identificarea acestei tulpini a fost făcut de John Nkengasong, șeful Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa. Noua tulpină a primit numele P681H, iar dr. Nkengasong a adăugat că oamenii de știință au nevoie de „mai mult timp” pentru a o studia înainte de a putea trage concluzii.
A călătorit Iisus Hristos în India? Misterul celor 17 ani care lipsesc din Evanghelii
Nigeria raportează un număr record de cazuri de Covid-19. Alte 1.133 de îmbolnăviri au fost înregistrate miercuri, Este vorba de bolnavi care au contractat SARS-Cov-2, nu noua tulpină.
Numărul decesele în această țară africană - cea mai populată de pe continent - a început, de asemenea, să crească în ultimele zile, fără a se apropia însă de vârful primului val.
Varianta nigeriană a fost găsită în probele luate de la doi pacienți pacienț pe 3 august și 9 octombrie în sudul statului Osun, la 100 de mile nord de Lagos, se spune într-un raport preliminar. Spre deosebire de varianta britanică, tulpina nigeriană nu a declanșat creștere a numărului de cazuri.
Noile variante de coronavirus ar putea afecta capacitatea vaccinurilor de a combate virusul, deși experții susțin că nu este cazul să ne facem probleme în cee ace privește variantele din Marea Britanie sau Africa de Sus.
Statele Unite ale Americii vor avea doi președinți? Ce surpriză i se pregătește lui Biden
Deocamdată este neclar, însă, dacă vaccinul “acoperă” și varianta nigeriană, dat fiind că studiile sunt într-un stadiu incipientr. Experții din Africa tratează, însă, problema cu toată seriozitatea.
„Varianta" din Africa de Sud provoacă mare îngrijorare
O reuniune de urgență a Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa va avea loc curând pentru a se discuta problema noilor tulpini, inclusiv cea din Africa de Sud, care a marcat o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri. Africa de Sud a raportat miercuri un număr record de 14.046 de noi cazuri de coronavirus și 411 decese. Conform specialiștilor din această țară, virusul mutant din Africa de Sud pare să provoace mari probleme tinerilor sănătoși.
Africa a raportat până acum peste 2,5 milioane de cazuri de coronavirus și 60.000 de decese, notează Daily Mail.