Inflația face ravagii pe piața imobiliară. Prețurile au crescut cu până la 22% faţă de anul trecut

Inflația face ravagii pe piața imobiliară. Prețurile au crescut cu până la 22% faţă de anul trecutUn dezvoltator imobiliar a intrat în faliment / Sursa foto: korter.ro

Potrivit celor mai recente analize cu privire la piața noastră imobiliară, pe segmentul rezidențial, indică faptul că inflația face ravagii în acest domeniu. Prețurile apartamentelor noi au crescut în ultima perioadă cu până la 22%, față de 2021.

Mai exact, preţurile solicitate pentru apartamentele noi din Bucureşti au continuat creșterea şi în al doilea trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, aşa cum arată realizată de Imobiliare.ro.

Analiza ia în calcul preţurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019-2022 în baza a 7.831 de anunţuri de vânzare listate în Imobiliare.ro. Media creşterilor pentru segmentele mass-market, mediu, mediu-ridicat, premium şi lux se situează între 10-22%.

Segmentul de locuinţe accesibile (mass-market), cu preţuri cuprinse între 1.250 şi 1.600 euro/mp util, a cunoscut cea mai mare creştere în trimestrul II al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi anume 22%. Comparativ cu primul trimestru al acestui an, s-au observat mici corecţii pe anumite zone, în medie observându-se totuşi o creştere de 5% a preţurilor solicitate.

Zonele în care preturile au crescut până la 35%

În sectorul 6 (cu precădere Militari, Drumul Taberei, Apusului) se poate observa o creştere semnificativă de la un an la altul, cuprinsă între 13 şi 35% a preţului solicitat. Zonele analizate pe acest segment includ Apusului, Berceni, Crângaşi, Drumul Taberei, Păcii, Pantelimon, Theodor Pallady şi Titan.

În ceea ce priveşte segmentul de locuinţe mediu, cu preţuri solicitate cuprinse între 1.650 şi 2.150 euro/mp util, se observă o creştere de 10% în trimestrul II al anului curent faţă de trimestrul II al anului trecut şi o stagnare a preţului fată de începutul acestui an. Zonele analizate pe acest segment includ Iancului, Mihai Bravu, Eroii Revoluţiei, Dristor şi Bucureştii Noi.

În perioada aprilie-iunie a acestui an, preţurile solicitate pe segmentul mediu-superior/ medium-high (cuprinse între 2.200 şi 2.500 euro/mp util) au cunoscut o creştere comparativ cu 2021 de 20% şi o stagnare în comparaţie cu primele 3 luni ale acestui an. Zonele analizate pe acest segment includ Timpuri Noi, Parcul Carol, Băneasa şi Tineretului.

La segmentul premium, scumpire de 10%

Segmentul premium, adică locuinţele cu preţuri pe mp util cuprinse între 2.500 şi 2.700 Euro, a cunoscut o scumpire de 10% în trimestrul al II-lea al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021 şi o stagnare pentru următoarele 3 luni.

Zonele analizate pe acest segment includ Aviaţiei, Dacia, Dorobanţi, Eminescu, Floreasca, Universitate şi Victoriei.

În ceea ce priveşte segmentul de lux – proprietăţi cu preţuri ce depăşesc 2.900 euro/mp, se constată o apreciere de 20% faţă de anul trecut şi o stagnare în perioada aprilie- iunie faţă de lunile anterioare. Zonele analizate pe acest segment includ Aviatorilor, Herăstrău, Kiseleff, Nordului şi Romană.

Cum vor evolua preţurile în următorul trimestru

„Contrar aşteptărilor, preţurile pentru apartamentele noi nu sunt în scădere, ci în staţionare, comparând evoluţia T2 2022 faţă de T1 2022. Punem acest fapt atât pe seama costurilor de construcţie a căror evoluţie încă nu s-a stabilizat, cât şi a creşterii nivelului de trai pentru mare parte a populaţiei. În ceea ce priveşte următorul trimestru ne aşteptăm la ajustări pentru proiectele localizate în zone mai puţin accesibile”, explică Andreea Comşa, Andreea Comşa, managing director, Premier Estate Management.

„Piaţa rezidenţială este în căutarea unui echilibru şi e nevoie de timp pentru ca piaţa să accepte noua paradigmă în care se află – preţuri mai mari, costul finanţării în creştere pe fondul unei inflaţii ridicate.

Chiar dacă anumite corecţii sunt inerente pe termen scurt, în special pe segmentul mass-market, România se află în continuare printre ţările cu cele mai accesibile locuinţe raportat la puterea de cumpărare.

Pe termen mediu şi lung, există un singur scenariu posibil – preţurile apartamentelor din marile oraşe ale României pot doar să crească”, potrivit analizei  Imobiliare.ro.