Bilantul groaznicului accident de avion produs marti dupa-amiaza pe aeroportul Congonhas din Sao Paulo ar putea depasi 200 de morti, au anuntat ieri autoritatile braziliene, care considera ca este aproape imposibil sa mai existe supravietuitori.
Ieri-dimineata, echipele de salvare reusisera sa evacueze 52 de corpuri „complet carbonizate” de la locul acestui accident, produs in momentul in care un avion Airbus 320 al companiei braziliene TAM, cu 186 de persoane la bord, efectua aterizarea.
Avionul a iesit de pe pista, a traversat o sosea aglomerata si s-a lovit de o cladire situata langa o statie de benzina. Dupa ciocnire s-au auzit doua explozii si s-a produs un incendiu in care, potrivit unor surse oficiale, temperaturile au ajuns la 1.000 de grade Celsius, iar cladirea s-a prabusit partial.
„Sansele de a mai fi supravietuitori sunt practic nule”, a declarat reporterilor guvernatorul statului Sao Paulo, Jose Serra, la locul accidentului. „Din avion a mai ramas numai coada”, a adaugat acesta. BBC afirma ca aeroportul Congonhas este cunoscut ca avand pistele prea scurte si alunecoase.
Oamenii au sarit pe fereastra de frica
Autoritatile cred ca, in afara de cei aflati la bordul avionului, ar mai fi putut muri numeroase persoane care lucrau in cladirea distrusa si in apropierea ei. Cel putin 15 persoane au murit la sol dupa ce aparatul a traversat soseaua.
„Totul s-a intamplat foarte repede, a fost o nebunie, ca si cum s-ar fi sfarsit lumea”, a declarat Jose Carlos Gomes, care lucra in cladirea de care s-a lovit avionul.
„Singurul lucru pe care l-am vazut a fost avionul venind deasupra noastra si am iesit fugind. Stiu ca multi colegi nu au reusit sa iasa”, a explicat Gomes. Speriati de avionul care se apropia, unii dintre cei aflati in cladire au sarit pe geam, adauga BBC.
Apararea Civila a ordonat evacuarea temporara a 27 de imobile din apropierea locului tragediei. Presedintele Luiz Inacio Lula da Silva a decretat trei zile de doliu national.