Începe perioada plantării răsadurilor în grădină. Ce trebuie să faceți pentru a salva culturile de secetă

Începe perioada plantării răsadurilor în grădină. Ce trebuie să faceți pentru a salva culturile de secetă Sursa: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vom avea parte de o nou vară secetoasă, după ce în 2022 lipsa precipitațiilor a dus la distrugerea culturilor în multe zone ale ţării. În acest context, pentru că este perioada plantării răsadurilor, ar trebui să țineți cont de câteva sfaturi înainte de a vă apuca de treabă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că la nivel european urmează o nouă vară secetoasă. Fenomenul ar putea apărea atât în România cât și în alte state precum Bulgaria, Franța sau Spania. Statistica ultimilor ani ne-a arătat că recordurile înregistrate în anii curenți au depășit recordurile anterioare. Și cu siguranță va fi o vară a extremelor, pentru că fiecare anotimp a fost caracterizat de alternanțe termice semnificative, potrivit celor relatate de Elena Mateescu, ANM.

Ce trebuie să faceți pentru a slava culturile de secetă

În acest context, Cornelia Marilena a venit cu câteva sfaturi pe grupul „Mutat la țară- viața fără ceas”.

„Salutare! Începe perioada plantării răsadurilor în grădini. Ieri am văzut un reportaj în care se spunea că vom avea o vară secetoasă... Sfat, doar pentru cine dorește: mulciti plantele cu fân, paie, iarbă şi pământul va păstra umiditatea mai mult timp! Eu am pus în practică această metodă de câțiva ani şi ieși face treaba cu brio! Şi înca un avantaj... Nu mai trebuie să săpăm şi câștigăm timp prețios! În poză roşie de anul acesta. Zi faina să avem!”, a scris Cornelia Marilena pe grupul „Mutat la țară- viața fără ceas”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Foarte frumoase răsaduri. Felicitări!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Stratul de fân trebuie să fie gros

Aceasta a adăugat mai multe detalii în comentarii, în răspunsurile oferite la diferite întrebări.

„Dacă acoperim în faza incipientă, când iarba este mică și stratul de mulci o acoperă nu vor mai crește buruieni, deci nu mai săpăm. Eu recomand primul strat să fie paie sau amestec de paie cu iarbă uscată sau numai iarbă uscată. Când completați puteți pune și iarbă proaspăt cosită. Eu nu am avut probleme cu melcii... am pus paie în amestec cu iarbă uscată în primul strat de mulci și printre răsaduri pun și busuioc și crăițe, care am înțeles că nu sunt prietenoase cu melcii. Mai folosesc coji de ouă, zaț de cafea și așa cum am zis, de câțiva ani nu am avut probleme cu melcii! Poate depinde și de climă, poate sunt zone unde melcii au un mediu mai propice, nu știu ce să zic! Unul dintre avantajele mulcirii este udatul mai rar. Dacă este seceta mare, le ud la 10-15 zile, dacă mai și plouă, le ud o dată pe lună. Acum depinde și de zonă, de pământul din grădină, dar oricum dacă mulcim, udăm mai rar”.

Mai mulţi oameni au confirmat că este o metodă foarte bună

„Cea mai bună metodă. Așa facem și noi”, „Eu am pus grămadă toamna toate frunzele uscate și acum le pun în grădina pe toată suprafață, așa fac an de an!”. „Al treilea an de la prima mulcire a terenului pe care îmi cultiv legumele. În tot acest timp, s-a adunat un strat generos în care pot cultiva fără prea mari eforturi: paie, iarbă tunsă, coji de ouă pisate. Am citit că pentru combaterea dăunătorilor este foarte eficientă rostopasca. Am plantat rând cu busuioc și rând cu crăițe”.

„Aseară am pus și eu primele răsaduri și de jur împrejurul lor gazon tuns de sâmbătă. Am făcut asta și anul trecut și le-a mers mult mai bine decât când le puneam pe rând, le bibileam și le udam toată ziua, plus de nu mai știu câte ori săpate”.

„Bună treabă cu mulcirea, dar rupeți frunzele și copilii de la baza plantei!”. „La roșiile determinate nu se rup copilii. La cele nedeterminate, se rup așa e!”, a explicat cea care a postat despre metoda sa.

„Determinate, adică cresc doar până la 70 cm max și nu se copilesc, se fac ca o tufă, iar nedeterminate, se copilesc și se palisează sau se leagă pe arac. Acestea din urmă, dacă sunt soi bun, pot face se 5-6 etaje”.

„Compostul ajută la menținerea umidității în sol! Urmăresc un tip din Africa de Sud care a studiat în toată lumea asta legat de problema lor cu solul și lipsa umidității și asta e concluzia lui: compostul- cea mai la îndemână varianta! Un sol bogat în materie organică! Sunt așa multe variante simple și la îndemână oricui de îmbunătățire a solului din grădina cu materie organică. Nu mai aruncați nimic crud din gospodărie - faceți compost sau săpați tranșee și puneți acolo resturile vegetale din gospodărie. Băimărenii compostează”. Sunt doar câteva comentarii la postarea Corneliei de pe grupul „Mutat la țară- viața fără ceas”.