Pompierii au anunțat că incendiul de la Notre Dame a fost stins complet. „Echipajele vor mai rămâne la fața locului pentru a supraveghea și verifica stabilitatea clădirii, dar mai ales pentru a evacua din catedrală toate operele de artă. Această operațiune se va extinde pe tot parcursul zilei”, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor. 
Cauzele puternicului incendiu care a mistuit acoperișul și turla Catedralei Notre Dame din Paris sunt încă necunoscute, iar investigația continuă. Este tot ce autoritățile franceze pot spune la ore bune de la momentul dramatic în care vestea incendiului a făcut înconjurul lumii, oamenii urmărind live cum flăcările distrugeau monumentul istoric, unul dintre simbolurile culturii europene. Focul a fost stins complet în această dimineață, potrivit ultimelor informații AFP.
Anterior, secretarul de stat din ministerul internelor, Laurent Nunez, a spus că incendiul este sub control, dar focul nu a fost stins în totalitate. 
 
"Focul este sub control, dar nu este complet stins", a declarat Nunez într-o conferință de presă, susținută marți dimineață, chiar în fața catedralei Notre-Dame. 
Pompierii au reușit să salveze în întregime structura edificiului. ”Vom reconstrui Notre-Dame. Ce a fost mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia nu este încă pe deplin câștigată”, a declarat președintele Emmanuel Macron. 
 
Macron a spus că ”răul cel mai mare a fost evitat” datorită bravilor pompieri care s-au luptat cu focul întreaga noapte. Un pompier a fost grav rănit, dar nu există alte victime. 
„Notre Dame este istoria noastră, literatura noastră, parte a spiritului nostru, locul marilor noastre evenimente, al epidemiilor, al războaielor, al eliberărlilor noastre, epicentrul vieților noastre…De aceea, spun astăzi solemn: o vom reconstrui împreună„, a spus Macron. 

Te-ar putea interesa și: