Incendiu într-un bloc din Oradea. Panicați, oameni au luată măsuri disperate
- Veronica Bursașiu
- 31 mai 2025, 18:41
Sursa foto : ISU BihorPanică într-un bloc din Oradea, unde azi a izbcnit un incendiu. La sosirea pompierilor focul cuprinsese una din camerele apartamentului, aflat la parter. 14 persoane din celelalte apartamente se autoevacuaseră. Toată zona a fost cuprinsă de un fum dens. Incendiul ar fi avut cauze de natură electrică.
Cinci echipaje de pompieri la locul incendiului
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor a mobilizat la locul incendiului, cinci echipaje de pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și o autospecială de transport victime multiple. A fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Cauză probabilă a incendiului este de natură electrică. Focul a ars bunurile din camera în care a izbucnit incendiul. S-a reușit localizarea focului, astfel încât să nu distrugă și celelalte încăperi ale apartamentului.
Acțiune simultană a pompierilor
Locatarii blocului au fost cuprinși de panică, iar pompierii au luat la rând fiecare aparatment pentru a vedea dacă vreun om nu s-a intoxicat cu fum. Forțele de intervenție au fost mobilizate rapid. Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor în restul clădirii. "Echipajele de pompieri au acționat simultan pentru stingerea focarelor și verificarea fiecărui apartament, pentru a se asigura că nu sunt persoane intoxicate cu fum. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ 30 de minute, pompierii reușind să împiedice propagarea acestuia și să salveze astfel din calea flăcărilor, celelalte încăperi ale locuinței și apartamentele învecinate", a transmis ISU Bihor.
Pompierii au rămas aproximativ două ore la blocul unde a izbucnit incendiul. "După stingerea focarelor, salvatorii au acționat în continuare la fața locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și evacuarea fumului din casa scării, cu ajutorul a două ventilatoare termice din dotare, până în jurul orei 16:15”, a transmis ISU Bihor.