Încă un politician răpus de COVID. A deținut funcții importante în guvern

Încă un politician răpus de COVID. A deținut funcții importante în guvernSursa: arhiva EVZ

Șeful Corpului de Control al Inspecției Muncii, Gabriel Lungu, fost secretar de stat în Guvernul Dăncilă, a decedat, răpus de COVID-19.

Politicianul s-a infectat cu noul coronavirus într-un concediu în țară și a fost internat la Spitalul Municipal din Lupeni după ce starea sănătății sale s-a deteriorat rapid. Pentru că întâmpina dificultăți foarte mari la respirație, Gabriel Lungu (sursa foto contul de Facebook Ringo Dămureanu) a fost transferat la Secția ATI și a fost intubat. În ciuda eforturilor depuse de medici, organismul său nu a rezistat în fața bolii, iar acesta a încetat din viață la vârsta de 51 de ani. Gabriel Lungu era căsătorit și avea doi copii, o fată și un băiat.

Anunțul despre  acest deces a fost făcut de deputatul Ringo Dămureanu (AUR), prieten al lui Gabriel Lungu, într-o postare pe Facebook.

„Gabriel Lungu a fost un copil care a plecat de jos, de la ţară, dintr-o familie săracă, dar demnă, şi a reuşit să ajungă un mare om. Născut în satul natal al soţiei mele, Piscoiu, comuna Stejari, judeţul Gorj, a muncit la CFR, a învăţat toată viaţa, a absolvit Facultatea de Drept, apoi a lucrat la Prefectura Hunedoara, a fost consilier parlamentar, apoi Secretar de Stat la Ministerul Muncii, sub mai mulţi miniştri, Secretar de Stat la Ministerul Economiei, iar în ultima parte Director general în cadrul Inspecţiei Generale a Muncii. Avea 51 de ani. Timpul nu a mai avut răbdare. Dumnezeu şi-a vrut Îngerul la el…” a scris Ringo Dămureanu pe Facebook.

Moartea lui Gabriel Lungu a produs consternare în Valea Jiului, fostul secretar de stat fiind foarte apreciat de minerii din zonă, după cum relatează presa locală.

Cariera lui Gabriel Lungu

Gabriel Lungu a început ca jurist la Prefectura judeţului Hunedoara, a fost city manager al Primăriei municipiului Lupeni şi consilier la cabinetul senatorului Haralambie Vochiţoiu.

În februarie 2015, el a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, fiind numit în timpul mandatului de premier exercitat de Victor Ponta. A fost eliberat din funcție în timpul guvernării tehnocrate, condusă de Dacian Cioloș. În iulie 2019 a fost numit, din nou, secretar de stat la Ministerul Economiei, de premierul PSD Viorica Dăncilă.

Gabriel Lungu a fost eliberat din funcție, din nou, după instalarea guvernului condus de Ludovic Orban, iar în ultima perioadă a ajuns la Inspecția Muncii, unde a ocupat funcția de șef al Corpului de Control Intern.

Ne puteți urmări și pe Google News