Inaugurarea podului suspendat de la Brăila a fost amânată. Cum se va circula, atunci când va fi deschis

Inaugurarea podului suspendat de la Brăila a fost amânată.  Cum se va circula, atunci când va fi deschis Sursa foto: Pod Suspendat Braila / Facebook

Zilele trecute, specialiștii de la CNAIR și cosntructorii podului suspendat de peste Dunăre, supranumit și ”Golden Gate” românesc, au efectuat testarea de rezistență a întregii structuri. Cu această ocazie, șefii CNAIR au anunțat că podul urmează să fie inaugurat în data de 27 iunie, ceea ce nu se va întâmpla.

Deși au anunțat o dată exactă pentru inaugurarea podului, în cursul zilei de miercuri, ministrul Sorin Grindeanu a declarat că va exista o amânare de aproape zece zile.

Grindeanu nu a vrut să ofere alte detalii, dar a admis că va merge în inspecție în cursul zilei de vineri, la podul suspendat peste Dunăre pentru a sta de vorbă cu specialiștii de la CNAIR și cu firmele care au derulat această investiție.

Potrivit ministrului Transporturilor, în prima fază, circulația pe pod se va derula doar în cursul zilei, urmând ca după o anumită perioadă de timp, traficul să fie permis și pe timpul nopții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Data avansată pentru inaugurarea podului suspendat de peste Dunăre este de 6 iulie 2023, fiind așteptat să participe și președintele României, Klaus Iohannis, potrivit Observatornews.

S-a testat rezistența podului

La finalul săptămânii trecute au fost efectuate testele de rezistență a podului, fiind folosite câteva zeci de camioane încărcate la maxim. Aceste teste au fost conduse de secretarul de stat de la Transportul, Ionel Scrioșteanu.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea.

„La Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – Galaţi – Tulcea s-au finalizat testele de încercare a suprastructurii, ultimul fiind testul de încercare dinamică, care s-a realizat prin intermediul deplasării unor camioane încărcate pe pod, ce au rulat cu o viteză constantă de aproximativ 80 km/h, trecând peste obstacole preamplasate. În ultimele zile, a continuat efectuarea testelor statice, necesare pentru verificarea eficienţei statice pentru forţa tăietoare, momentul încovoietor pentru tablierul metalic şi forţa de tensiune din tiranţi. Aceste teste statice s-au realizat pe blocurile de ancoraj şi turnuri, prin poziţionarea a câte 18-19 camioane încărcate cu 40 tone fiecare”, a scris pe o rețea de socializare, secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.