O vizită matinală recentă, nu fără preocupări personale, în cimitirul-muzeu Bellu, m-a adus din curiozitate şi în dreptul locului extrem de modest – deşi foarte central – în care care el se odihneşte pentru vecie, nu de multă vreme. Întâmplarea a făcut ca, la final de studenţie, strălucita sa lucrare de licenţă să fie tocmai un amplu studiu asupra monumentelor de artă funerară din acest renumit cimitir. Am rămas impresionat preţ de câteva minute (şi mult timp dupa aceea) în faţa împrejmuirii unui mormânt de-a dreptul golaş, meschin şi neîngrijit, înghesuit între alte câteva şi complet abandonat în faţa capriciilor naturii. Unde, oare, sunt cei mulţi, care l-au înconjurat în permanenţă şi aveau nevoie de el şi pe care i-a ajutat când era în plină putere?

Pasionat activ de fotografia artistică, a lucrat iniţial în domeniul editorial, ca, după ’90, să preia cu fermitate conducerea fostei întreprinderi de organizare a expoziţiilor de artă, nou botezată „ArtExpo”, reorganizând-o şi modernizând- o prin informatizare încă de la început, odată cu primele computere primite ca ajutoare din Europa de Vest. Firma Art- Expo a desfăşurat ani de zile o activitate prodigioasă, cunoscută prin numeroasele expoziţii interne şi internaţionale de artă şi primele târguri internaţionale de carte Bookarest, organizate în sălile din clădirea Teatrului Naţional (înainte ca aceasta să fie readusă la proiectul arhitectural iniţial). În acelaşi timp, avându-l alături pe distinsul şi apreciatul critic şi istoric de artă, profesorul Dan Grigorescu, între timp plecat la stele, a înfiinţat Fundaţia ArtExpo, ce avea ca principal obiect de activitate sprijinirea creaţiei artistice, a creatorilor din domeniul artelor plastice, precum şi a multor alţi oameni de cultură şi artă.

ArtExpo şi-a încetat treptat activitatea, pe măsură ce au început şi au avansat lucrările de redimensionare a clădirii Teatrului Naţional la forma originară a proiectului. În acest timp, sub conducerea lui directă şi după complexe studii interdisciplinare, s-au proiectat şi amenajat special spaţiile de expunere ale Muzeului Naţional de Artă Contemporană, într-una dintre laturile Casei Poporului. Muzeu de real succes, devenit repede cunoscut şi apreciat, atât în ţară, cât şi peste hotare.

2013. Obosit şi cu sănătatea învinsă de boală, ajuns într-un scaun cu rotile, într-o zi neagră a capitulat chiar în biroul său din acest muzeu. Acesta a fost binecunoscutul om de cultură şi de artă, strigat Oro, de către prieteni, adică Mihai Oroveanu, pentru cei mulţi.


Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor