Evenimentul Zilei > Actualitate > Imnul României, de la manea la huiduieli. Un istoric al ruşinii | VIDEO
Imnul României, de la manea la huiduieli. Un istoric al ruşinii | VIDEO

Imnul României, de la manea la huiduieli. Un istoric al ruşinii | VIDEO

De la Revoluţia din 1989 până astăzi, imnul naţional a fost transformat în manea la un post de televiziune, huiduit pe criterii politice de "Ziua Unirii" sau confundat, în străinătate, cu imnul din timpul lui Nicolae Ceauşescu.

Deja clasicul „Good evening, Budapest!”, rostit la Bucureşti în concerte de diferite staruri care s-au încumetat să vină în România post-decembristă, a devenit subiect de glumă. Nu mai e de ceva vreme o jignire, poate doar un uşor motiv de amuzament pe seama vizitatorilor.
Ce încă mai şochează şi loveşte în ce a mai rămas din patriotismul românilor par a fi însă „atentatele” la imnul naţional. Aseară, pe Naţional Arena, când Marcel Pavel a înlocuit versul care conţinea numele împăratului roman Traian (pentru a nu-l „politiza”, din câte a declarat vedeta), s-a petrecut doar ultimul eveniment de acest gen dintr-o lungă serie consemnată de istoria recentă.
O manea în Pache Protopopescu
În decembrie 2005, după Ziua Naţională a României, apăreau o plângere la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi o petiţie online împotriva PROTV. Postul din Pache Protopopescu îşi sărbătorise aniversarea odată cu Ziua Naţională şi transmisese o versiune a imnului care a scandalizat o parte din populaţie. „Deşteaptă-re, române!” devenise, în malaxorul marketingului care adunase în studiouri lăutari şi-i transformase în vedete, o manea.
„Imnul Romaniei a fost batjocorit! ProTV, televiziunea care îşi aniversează (întâmplător?) ziua de „naştere” tot pe 1 Decembrie – ziua României – a batjocorit Imnul de Stat al României, cântându-l altfel de cum este normal, frumos, patriotic, legal! L-au făcut pop, rock, manea, hip-hop, etc.! Am creat această petiţie în ideea ca autorităţile competente să se sesizeze, în ceasul al 12-lea, şi să ia măsurile LEGALE! Ne-au batjocorit Imn-ul! Ce mai urmează? Drapelul? Însemnele astea chiar nu mai au nici o valoare?”, scria iniţiatorul petiţiei online. În zilele ce au urmat, aproape 8.000 de persoane au semnat petiţia.
De fapt, în acel an, ProTV a difuzat imnul în ceea ce reprezentanţii postului au numit „şapte variante”: „de la manele, la muzică lăutarească, la varianta simfonică, cea populară, pe ritmuri rock şi de muzica hip-hop”. Demersul a fost pus pe seama „eliberării de orice convenţii şi de prejudecăţi”.
<embed width="450" height="366" src="http://www.220.ro/emb/JXUAX9nYOs" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash"></embed><br>Vezi mai multe din <a href="http://www.220.ro/umor-romanesc/" target="_blank">Comedie, Umor romanesc</a> pe <a href="http://www.220.ro" target="_blank">220.ro</a>
Loredana şi un imn „western”
Pe 16 iulie 2005, tot la PROTV, românii aveau un moment de jenă în fotoliile lor de acasă, de unde urmăreau începutul meciului Romania ‘94-Brazilia ’94, ce avea loc, pe un ton de eveniment fotbalistic memorabil, la Timişoara. Invitaţi să cânte imnurile naţionale ale celor două echipe: Ioan Gyuri Pascu şi Loredana Groza.
Dacă Gyuri Pascu a interpretat ireproşabil imnul Braziliei, în limba portugheză, Loredana Groza a încurcat „Deşteaptă-te, române!”, încă de la prima strofă. Martori de pe gazon la unul dintre cele mai jenante momente ale imnului: Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Prunea, toată generaţia 94 a naţionalei, cu mâna pe inimă.
A fost o gafă pe care scriitorul Radu Paraschivescu avea să o taxeze într-una dintre savuroasele sale „Cronici TV”. „A fost momentul când au apărut surprizele şi când cronicarul s-a simţit străbătut de un prim fior. Asta pentru bunul motiv că alături de Loredana se ivise de nicăieri un ins care ţinea în mână o chitară şi care, judecând după poziţia de luptă, părea disponibil pentru un gambit original. Ei bine, exact asta s-a întâmplat. În locul variantei clasice, românii s-au deşteptat pe acordurile blegi şi siropoase ale unei balade din categoria The Night They Drove Ol’ Dixie Down. Imnul naţional s-a preschimbat în şlagăr country. Invitaţia fermă din cuvintele lui Andrei Mureşanu a virat spre o lălăială tărăgănată şi lăcrămoasă, cu minuscule clipe de antren”, scria Paraschivescu.
<iframe width="420" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/uaqiKjMNr0o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Politica şi huiduielile
Dincolo de fotbal şi aniversări televizate, imnul naţional s-a lovit de batjocură în special pe criterii politice. Anul acesta, la festivităţile de la Iaşi dedicate celor 152 de ani scurşi de la Mica Unire, un grup de aproximativ 150 de pensionari militari în rezervă au huiduit în timpul intonării imnului de stat, sub pretextul că-l huiduiesc pe Traian Băsescu.
<iframe width="420" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/tZdHXf6ORGw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Spadasinele onorate cu „Trei culori”
Pe 22 iulie 2011, spadasinele românce care participau la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield s-au văzut nevoite să coboare de pe podium, unde urmau să primească medalia de aur. Campioanele s-au trezit în situaţia jenantă de a asculta fostul imn al Republicii Socialiste România, „Trei culori”.
După doar primele acorduri ale fostului imn compus de Ciprian Porumbescu, Ana Maria Brânză şi-a indemnat coechipierele, Anca Maroiu, Simona Alexandru si Loredana Iordachioiu, sa coboare de pe podium, spre surprinderea sportivelor din Franta si Rusia. Britanicii s-au mobilizat însă pentru a remedia problema.
În momentul în care în faţa podiumului de premiere rămăsese doar delegatia Rusiei pentru fotografii de grup, a început să răsune totuşi „Deşteaptă-te române!”. Sportivele au urcat înapoi pe scenă în aplauzele spectatorilor. 
<iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/3FV3TGfV9lM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
CITIŢI ŞI:

  • Marcel Pavel l-a schimbat pe "Traian" din imnul naţional "să nu sune politic". Federaţia şi artistul vor fi amendaţi
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: