Ilie Năstase nu e impresionat de situația fiicei sale Charlotte, care a ajuns să trăiască pe străzi

Ilie Năstase nu e impresionat de situația fiicei sale Charlotte, care a ajuns să trăiască pe străziIlie Nastase. Sursa foto: Arhiva EVZ

Charlotte Năstase, fiica adoptivă a fostului tenisman Ilie Năstase, a stârnit îngrijorare în ultimele zile după ce a dezvăluit că a ajuns să trăiască pe străzi. Tânăra a postat pe Instagram un mesaj în care cerea bani pentru mâncare, explicând că problemele sale ar fi legate de fostul iubit. Deși aceasta susține că trece prin momente grele, tatăl ei nu se lasă impresionat de situație.

Ilie Năstase nu i-ar fi sărit în ajutor

În trecut, Charlotte a afirmat că nu mai poate lua legătura cu tatăl său, susținând că soția acestuia, Ioana, i-ar fi blocat numărul de telefon. În urma acestor declarații, Ilie Năstase a explicat că nu mai vrea să aibă vreo legătură cu fiica sa adoptivă.

De asemenea, fostul campion a subliniat că soția lui nu a avut nicio implicare în scandalul care a ieșit la iveală.

Charlotte Nastase

Charlotte Nastase. Sursa foto: Instagram

Totul ar fi pornit de la un cont de OnlyFans

Fostul lider mondial a mai explicat că tensiunile au început cu aproximativ trei ani în urmă, când a aflat că Charlotte și-a creat un cont pe platforma OnlyFans. Decizia l-ar fi afectat pe Ilie Năstase, care a decis să rupă orice legătură cu fiica lui adoptivă.

„Este incredibil ce poate să spună. Păi, cum să umble Ioana la mine în telefon?! Cum să o blocheze soția mea?! Fabulos! Vreau să știe că eu, personal, am blocat-o. Așa că să stea liniștită, să nu mai arunce vina pe ea. Da, în urmă cu trei ani, când a apărut ea cu Onlyfans-ul său dezbrăcată în poze, atunci am blocat-o. De atunci gata, nu mai am nicio treabă cu ea. Îi urez multă sănătate, dar o rog să termine cu scandalurile. Cu mine nu mai are ce discuta, e pe drumul ei.", a declarat Năstase pentru Click.

În același context, Năstase a oferit detalii despre investiția pe care a făcut-o în educația lui Charlotte. În total, acesta ar fi cheltuit jumătate de milion de euro pentru ea.

„Am ajutat-o când a fost cazul, i-am plătit școala, vreo jumătate de milion de euro. Ea e în SUA, eu în România, nu-mi mai pasă. Fiecare are viața lui. Întrebați-o cine i-a plătit educația 10 ani la Școala Americană, vreo jumătate de milion de euro!”, a spus Ilie Năstase la Antena Stars.

Mai mult, fostul campion ar fi făcut același gest și pentru fratele ei.

„M-am ocupat de ea cât am putut, dacă ea stă în America și a fost decizia ei să stea în America... Ea stă în America, eu stau la București... Eu știu ce am făcut pentru ea și fratele ei, de asemenea, adoptat. Le-am dat educație, care este cea mai importantă!”, a mai spus el.

Charlotte Năstase cere ajutor după ce a ajuns pe străzi

Charlotte Năstase a mărturisit că nu are unde să locuiască și nici ce să mănânce din cauza fostului său iubit. În postarea publicată pe Instagram, însoțită de o fotografie realizată pe stradă, tânăra a cerut sprijin financiar printr-un cont de PayPal.

„Vă rog, îmi puteți trimite bani pentru mâncare și adăpost? Acum sunt fără adăpost și blocată din cauza fostului meu iubit. Mulțumesc!”, a scris Charlotte.

Charlotte are 35 de ani și face parte din familia adoptivă a lui Ilie Năstase și Alexandra King, căsătoriți între 1984 și 2002. Cuplul a adoptat doi copii, Charlotte și Nicholas, acum în vârstă de 38 de ani. Fostul lider ATP mai are o fiică, Nathalie, din mariajul cu Dominique Grazia, și două fiice din căsnicia cu Amalia Năstase, Alessia și Emma.

Ne puteți urmări și pe Google News