Horia Hulubei, erou-aviator, a întemeiat fizica nucleară în România. Spectaculoasa poveste a românului care a uimit Occidentul

Într-un secol zguduit de prăbușirea imperiilor, două războaie mondiale și începutul erei atomice, destinul lui Horia Hulubei pare desprins dintr-un roman de aventuri. A fost, pe rând, ofițer pe frontul de la Mărășești, pilot decorat pe frontul de Vest, savant format la Sorbona și unul dintre întemeietorii fizicii nucleare în România.

Horia Hulubei, de la frontul de la Mărășești la Legiunea de Onoare

Horia Hulubei s-a născut la 15 noiembrie 1896, la Iași, într-o familie de magistrat. A crescut într-un mediu în care se vorbea mult despre idealurile naționale și despre modernizarea României. În 1916, abia intrat la Facultatea de Științe, renunță la studii și se înrolează. La doar 20 de ani, ca sublocotenent, ajunge în prima linie pe frontul de la Mărășești.

Destinul lui se schimbă radical după ce generalul francez Henri Berthelot îl remarcă și îl trimite în Franța, într-un program de pregătire pentru piloți de vânătoare. Hulubei zboară pe frontul de Vest, este rănit în misiune, dar supraviețuiește și primește Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții franceze – un gest cu atât mai remarcabil pentru un tânăr român.

După război, în 1922, contribuie la deschiderea primei linii aeriene românești, pe ruta Constantinopol–București–Budapesta. Putea rămâne un pionier al aviației, dar alege alt drum: în 1926 se întoarce la Iași, își reia studiile și se îndreaptă hotărât spre fizică. Primește o bursă de stat și pleacă la Paris, unde lucrează în laboratorul celebrului Jean Perrin, viitor laureat al Premiului Nobel. În 1933 își susține doctoratul în fizică experimentală.

Inteligența artificială a descifrat un mister din Roma Antică. O piatră de joc veche de aproape două milenii își dezvăluie regulile

Primul pas pentru reîntoarcerea la interacțiunea față-n față a fost făcut. Telefoanele mobile, interzise în vacanță

Reputația lui crește rapid: descoperă moldavium

În 1937, Perrin îi încredințează coordonarea sălilor de electronică și raze X la Expoziția Universală de la Paris, organizată la Palais de la Découverte. Munca lui este recompensată cu Medalia de Aur a expoziției, o recunoaștere rară pentru un cercetător străin.

Tot în acea perioadă apare episodul care îl va face cunoscut în toată lumea: competiția pentru descoperirea elementului chimic cu numărul 87 din tabelul periodic. De la începutul secolului XX, mai mulți savanți încercaseră, fără succes, să-l identifice.

În 1936, Horia Hulubei anunță că a descoperit un izotop stabil al acestui element și propune numele de „moldavium”, în cinstea Moldovei natale. Explică într-o comunicare științifică la Paris că vrea să omagieze „provincia românească aflată la granițele de răsărit ale latinității”.

Controverse științifice

Descoperirea stârnește interes, dar și controverse. Știința, spre deosebire de politică, nu se mulțumește cu declarații; trebuie dovezi solide și experimente repetate. Trei ani mai târziu, în 1939, cercetătoarea franceză Marguerite Perey observă un nou element rezultat din dezintegrarea actiniului. După ani de analize, comunitatea științifică recunoaște în 1946 că ea este adevărata descoperitoare a elementului 87, botezat „francium”. S-a demonstrat atunci că elementul nu are izotopi stabili, ceea ce contrazicea ipoteza lui Hulubei.

Chiar dacă „moldaviul” nu a intrat în manualele de chimie, episodul arată nivelul la care ajunsese cercetarea românească în anii ’30 și faptul că un savant român putea concura, de la egal la egal, cu mari laboratoare ale lumii.

În 1939, Horia Hulubei se întoarce definitiv în România. În timpul războiului devine rector al Universității din București (1941–1944). După schimbarea regimului, este anchetat pentru presupusa colaborare cu regimul Antonescu, dar este eliberat rapid, inclusiv datorită intervențiilor unor mari savanți occidentali, precum Frédéric Joliot-Curie.

Înființează Institutul de Fizică Atomică

Marea lui operă de organizator apare după 1954, când fondează Institutul de Fizică Atomică al Academiei Române la Măgurele. De la un colectiv de doar 25 de fizicieni, aici se construiesc reactorul de cercetare (pus în funcțiune în 1957) și ciclotronul, iar România își formează propria școală de fizică nucleară. În plin Război Rece, Hulubei devine expert ONU pentru detectarea exploziilor nucleare, conduce Secția de Fizică a Academiei Române și reprezintă țara în organisme internaționale prestigioase.

Horia Hulubei moare la 22 noiembrie 1972, la București, și este înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu.

Horia Hulubie, anunț deces în 1972. sursa: Scânteia

A lăsat în urmă nu doar articole științifice și laboratoare, ci și ideea că un cercetător român poate avea un cuvânt greu de spus în știința mondială – fie că zboară pe front, fie că urmărește urmele invizibile ale atomilor.