Guvernul, aproape de o tragedie. Trei oameni au căzut cu liftul, în gol

Guvernul, aproape de o tragedie. Trei oameni au căzut cu liftul, în gol

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, miercuri, la prezentarea PNRR, că funcționari din minister au căzut, sâmbătă noaptea, cu liftul în instituție, după ce acesta se stricase.

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost și el prezent, miercuri, la prezentarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Ministrul a povestit că trei colegi din minister au căzut, sâmbătă seara, cu liftul două etaje în instituție, după ce acesta se stricase. Dar ministrul nu a dat detalii despre cine este răspuzător de întâmplare. Întreținerea liftului trebuie asigurată de o firmă competentă și care să facă revizii periodice, menționate într-un registru de mentenanță.

Ministrul a spus că acest eveniment se petrecuse noaptea, când lucrau la Planul Național de Redresare și Reziliență, care a fost trimis oficial luni la Bruxelles.

„A fost foarte mult de lucru. Vreau să le mulțumesc colegilor mei. În ultimele două săptămâni am stat foarte târziu la minister cu colegii mei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au fost și momente, sâmbătă seara, de pildă, doar să vă dau așa un element de picanterie, la ora 11 noaptea, trei colegi au picat cu liftul în minister două etaje în gol, au venit jandarmii și echipele de intervenție, a fost un moment de mare emoție fix când aveam cel mai mult de lucru”, a spus Cristian Ghinea.

Acesta a afirmat că angajații ministerului au stat jumătate de oră în lift, după ce acesta se stricase, dar că sunt sănătoși.

Totodată, ministrul a menționat că nu este adevărată informația potrivit căreia funcționarii din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR.

„Vreau să răspund unui neadevăr, că funcționarii din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR. Doamne ferește. Au fost zeci de oameni care au stat noaptea târziu ca să termine în timp util, cărora le mulțumesc”, a ținut să menționeze Cristian Ghinea.

Spital nou în 2024

Premierul vorbit despre investițiile care se vor face:

„Vom avea un spital construit în 2024, premieră în ultimii 32-33 de ani. Așa cum am promis, este foarte important pentru această guvernare să construiască spitale. Criza prin care am trecut anul trecut și încă mai trecem a arătat și a pus presiune pe toate sistemele de sănătate din UE si a arătat foarte clar limitele sistemului de sănătate. De aceea, este foarte important să dezvoltăm și să modernizăm rețeaua de spitale.‟