Ordonanța austerității. Suspendarea organizatării de concursuri, interdicţia cumulului pensie-salariu, dar şi a achiziţionării de autoturisme şi mobilier
- Mihai Soica
- 25 aprilie 2023, 07:23
Păstrarea cheltuielilor de personal la nivelul de anul trecut în instituţiile publice, suspendarea organizatării de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din acestea, interdicţia cumulului pensie-salariu, dar şi a achiziţionării, de către instituţiile publice, de autoturisme şi mobilier, precum şi a organizării de cursuri de formare profesională se află printre măsurile prevăzute într-o variantă de lucru a ordonanţei privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Principalele idei ale viitoarei ordonanțe de guvern, pe care jurnaliștii au botezat-o „ordonanța austerității”, se referă la interzicerea angajările în domeniul public, a cumulului pensie cu salariu, achiziționării de mașini și mobilier și menținerea plafonului de salarii pentru fiecare instituție la nivelul anului 2022, cu marjă permisă de doi la sută.
Austeritatea prevede: ori pensie, ori salariu
În sistemul public există un număr foarte mare de angajați care au pensii și salarii.
De regulă, primăriile și regiile statului sunt „căpușate” cu astfel de angajați, care au lucrat într-o „instituție specială”, și sunt beneficiarii unor pensii destul de mari.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, operatorilor economici, ..., nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”, se arată în proiectul viitoarei Ordonanțe de Guvern.
Pensionarii trebuie să opteze în 15 zile
Ce care se află în această situație, a cumulului pensiei cu salariu, ordonanța austerității prevede un termen de 15 zile, în care aceștia pot să aleagă pentru continuarea activității în funcția de la stat sau pensie.
Persoanele care depășesc acest termen de 15 zile, vor fi automat concediate.
Guvernul le va permite, totuși, profesorilor și medicilor să cumuleze pensia cu salariul.
”Sunt exceptate de la aceste prevederi persoanele care ocupă funcţii didactice de predare din unităţile de învăţământ şi funcţii de specialitate medico-sanitară din unităţile sanitare”.
Fără sporul de doctorat
Cei care dețin titlul de doctor nu vor mai putea încasa sporul de 50 la sută la salariu, dacă nu lucrează în domeniu, în care a fost desfășurată lucrarea de cercetare.
De asemenea, acești angajați trebuie să aibă cuprinse în fișa postului, atribuții ”directe, obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar”.
Cursurile de formare profesională sunt suspendate
În fiecare an, funcționarii publici beneficiază de anumite sume de bani, plătite din fondurile publice, pentru a participa la cursuri de formare profesională.
În jurul acestor cursuri s-a dezvoltat o adevărată industrie a turismului, deoarece banii sunt decontați din fondurile instituțiilor publice, iar aceste cursuri sunt organizate pe litoral sau în alte stațiuni foarte căutate de români, scrie News.