Deputatul Gurzău află azi dacă va primi cătușe

Deputatul Gurzău află azi dacă va primi cătușe

Parlamentarul PMP se prezintă, astăzi, la Instanţa supremă, unde magistraţii vor lua în discuţie propunerea de arestare preventivă a procurorilor anticorupţie

Procurorii DNA îl acuză pe deputatul PMP Adrian Gurzău de trafic de influenţă, mai precis că ar fi intervenit în favoarea „ungerii” fostei şefe a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, în fruntea Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig.

Contract păgubos

În schimbul presiunilor, o firmă controlată de Adrian Gurzău ar fi obţinut un contract bănos cu societatea de asigurări, şi păgubos pentru Carpatica: peste 270.000 de euro urmau să intre în contrurile SRL-ului lui Gurzău în schimbul unor servicii (n.r. - info line, call center) de care societatea nu avea nevoie.

Colegii deputaţi au votat, în data de 4 octombrie, împotriva reţinerii lui Gurzău, însă şi-au dat avizul pentru arestarea preventivă, scutindu- l în felul acesta de o noapte la „Beciul Domnesc” şi de o plimbare cu duba la instanţă. Rămâne de văzut, însă, ce vor decide astăzi magistraţii de la Instanţa supremă.

Sub control judiciar

Angela Toncescu, Ion Tatu (n.r. - administrator firmă) şi Dan Hosu - fost poliţist, soţul procuroarei Giorgiana Hosu de la Parchetul General - au fost reţinuţi în data de 26 septembrie, însă o zi mai târziu au fost puşi sub control judiciar de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Decizia a fost atacată de procurorii DNA la un complet ierarhic superior al aceleiaşi instanţe, care a luat în discuţie, ieri, contestaţia şi au rămas în pronunţare. În acelaşi dosar, comisarul de poliţie Marian Cataramă a fost pus sub control judiciar.

Deputatul se lăuda cu relaţiile din presă

În iunie 2016, Gurzău i-a comunicat Angelei Toncescu că a iniţiat o campanie de presă împotriva conducerii ASF, iar, în paralel, va uza de prerogativele calităţii de demnitar pentru a stopa introducerea în administrare specială a Carpatica Asig.

Ne puteți urmări și pe Google News