Giorgio Armani, înmormântat într-un sat din Italia. Ce se va întâmpla cu averea regretatului designer

Giorgio Armani, înmormântat într-un sat din Italia. Ce se va întâmpla cu averea regretatului designerArmani. Sursa foto: Facebook

Giorgio Armani va fi înmormântat într-un sat din nordul Italiei, anunță Asociaţia Castelelor din Ducatul Parma, Piacenza şi Pontremoli. Luni, regretatul designer va fi condus pe ultimul drum în prezența familiei și a prietenilor apropiați.

Slujba de înmormântare a lui Giorgio Armani va avea loc într-o biserică mică din San Martini

Potrivit reprezentanților asociației, biserica este situată la aproximativ o sută de kilometri de Milano.

„Înmormântarea privată a lui Giorgio Armani va avea loc în mica biserică din San Martino, situată în satul medieval Rivalta”, au arătat ei.

Giorgio Armani obișnuia să viziteze frecvent această comună din nordul Italiei. De altfel, în cimitirul din localitate a fost înmormântată și mama sa.

Restricții de circulație în zonă

Pentru a permite desfășurarea funeraliilor, zona va fi închisă „din motive de securitate și pentru a garanta intimitatea ceremoniei, programată la ora 13:30 GMT”, au scris reprezentanții asociației pe Facebook.

Biserica

Biserica. Sursa foto: Freepik

De asemenea, primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a anunțat că luni va fi declarată o zi de doliu în capitala economică a Italiei.

Ce se va întâmpla cu averea regretatului designer

Celebrul designer italian a lăsat în urmă o avere impresionantă. Având în vedere că acesta nu a fost căsătorit și nu a avut copii, brandul său va fi administrat de „Fundația Giorgio Armani”.

Gestionarea fundației va fi preluată de sora sa, Rosanna. De asemenea, nepoții lui vor avea responsabilități legate de brandul moștenit. Pantaleo Dell’Orco, fostul său colaborator, va avea un rol important în administrarea afacerilor sale.

Pe lângă afacerile din lumea modei, acesta deținea mai multe proprietăți valoroase și un yacht de 29 de milioane de dolari. Designerul italian era, de asemenea, proprietarul a peste 20 de restaurante de lux, situate în marile orașe ale lumii. Designerul a fost implicat activ și în lumea sportului. Acesta ers proprietarul echipei de baschet Olimpia Milano, cea mai titrată din Italia, cu 31 de campionate naționale și trei succese în Euroliga.