Tănase și Becali, ceartă la cuțite. Căpitanul FCSB-ului l-a enervat pe patron

Tănase și Becali, ceartă la cuțite. Căpitanul FCSB-ului l-a enervat pe patron

Gigi Becali, patronul FCSB, a făcut precizări de ultimă oră despre Florin Tănase, care speră să evolueze la o echipă în străinătate.

Gigi Becali, patronul FCSB, a făcut dezvăluiri despre un posibil transfer a lui Florin Tănase, care speră să evolueze la o echipă în străinătate.

Florin Tănase a primit o ofertă de la New York City FC, dar Gigi Becali nu are de gând să renunțe la bani. Echipa din SUA i-a oferit lui Gigi Becali 4,8 milioane de euro în schimbul lui Florin Tănase, dar patronal FCSB nu vrea să îl „cedeze” pe Tănase pentru o sumă mai mica de cinci milioane de euro.

De asemenea, Gigi Becali vrea să adopte o nouă abordare și să realizeze contracte mult mai profitabile pentru clubul său.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gigi Becali, despre un posibil transfer a lui Florin Tănase: „Încă nu am rezolvat nimic”

„Cu Tănase încă nu am rezolvat nimic. Nu o să stau să mă rog de el, dar nici nu o să scad din preț. Însă nu voi mai ajunge așa cu jucătorii. Știu eu ce voi face de acum și cu contractele, dar și cum voi proceda ca să fie bine și pentru mine. Că nea Gigi e bun cu jucătorii, iar când să câștige și nea Gigi uite ce face nenea Tănase”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.

Gigi Becali este deranjat de declarațiile vărului său, cunoscutul impresar Giovanni Becali, cu privire la un viitor transfer al lui Florin Tănase. Concret, latifundiarul din Pipera se teme că evaluarea vărului său pentru Tănase îi strică acestuia cota de piață.

„Negociez cu voi? Întrebați-l, mă, pe Giovanni, el face și prețurile. Văd că el zice, ăla 7 milioane, ăla 3 milioane. Întrebați-l pe el, dacă știe el mai bine. Nu știu eu, el știe bine, întrebați-l pe el. Tănase nu poate să aibă preț la ora asta, când nu suntem în perioadă de transferuri. Întrebați-l, mă, pe Giovanni. Că Tănase face 2-3 (n.r. – milioane de euro), Man face 7-8, Coman face 7-8… El știe”, a declarat Gigi Becali, în urmă cu doar câteva zile.